ESTE OFICIAL Administratorii Hidroelectrica se grăbesc să reclame "forţa majoră"

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 13 iulie 2012

Administratorii Hidroelectrica se grăbesc să reclame "forţa majoră"

Ministerul Economiei a anunţat, ieri, că Hidroelectrica SA are în vedere declararea intrării în situaţia de forţă majoră, aplicabilă de la 1 august 2012. Ziarul BURSA arătat, în exclusivitate, în ediţia din 10 iulie, că Hidroelectrica se confruntă, pe lângă insolvenţă, şi cu o situaţie fără precedent, în care parcurge al doilea an consecutiv de secetă hidrologică.

Obţinerea avizelor de forţă majoră se impune deoarece estimările realizate de administratorii companiei arată faptul că Hidroelectrica va putea livra, în perioada următoare, numai jumătate din cantităţile contractate. Forţa majoră va fi aplicată în toate contractele de livrare a energiei electrice aflate în derulare, ca urmare a debitelor scăzute din ultima perioadă şi a prognozelor hidrologice nefavorabile pentru semes-trul II al anului 2012.

Remus Borza, directorul "Euro Insol", administratorul judiciar al Hidroelectrica, ne-a declarat, ieri: "Sperăm ca documentaţiile pentru cererea forţei majore să fie gata săptămâna viitoare. Hidroelectrica îndeplineşte toate condiţiile să reclame forţa majoră, indiferent de rumorile din piaţă, unii dorind să amâne acest lucru până în toamnă. Anul trecut, Hidroelectrica a instituit forţa majoră în septembrie, cu două luni mai târziu decât ar fi trebuit. Deşi nu avea energie, până în septembrie, compania a trebuit să achiziţioneze 4 TWh de energie termo la un preţ de circa 183 de lei/MWh ca să poată onora contractele directe încheiate la 130 de lei/MWh".

Domnia sa ne-a spus că, în acest an, Hidroelectrica nu va mai cumpăra energie de pe piaţa liberă ci se va rezuma în valorificarea, la un preţ cât mai mare, a energiei de care va dispune. Din cauza debitelor scăzute atât pe Dunare, cât şi pe râurile interioare, conducerea Hidroelectrica estimează o scădere a producţiei anuale în 2012 până la circa 13 TWh, mai mică decât producţia din 2011 (14,6 TWh), an în care compania a fost afectată, de asemenea, de secetă.

Euro Insol analizează şi exporturile Hidroelectrica

Administratorul judiciar al Hidroelectrica analizează şi contractul de export pe care societatea îl are cu EFT. În prezent, producătorul de energie are angajată, în export, o cantitate de 0,8 TWh. Remus Borza nu a dorit să ne dea mai multe detalii despre această negociere, precizându-ne că reprezentanţii EFT se vor întoarce luni în România pentru a închide negocierile cu Hidroelectrica.

Ieri, administratorii Hidroelectrica au discutat şi cu companiile din grupul Alpiq, fără a ajunge la un consens. Cel mai aproape de a încheia un nou acord cu Hidroelectrica pentru majorarea preţului de furnizare se află Electromag-netica, potrivit domnului Borza.

Astăzi, este programată întâlnirea dintre reprezentanţii Hidroelectrica şi Energy Holding. Administratorii companiei producătoare de energie se grăbesc să finalizeze negocierile cu "băieţii deştepţi" săptămâna viitoare, astfel încât să poată aplica intrarea în starea de forţă majoră, susţin unele surse din piaţă. Există probabilitatea ca administratorii să fie mai puţin flexibili pe fondul secetei hidrologice şi să denunţe contractele pentru care eşuează negocierile, mai spun sursele noastre. Hidroelectrica ar cere, potrivit aceloraşi surse, în jur de 200 de lei/MWh pentru energia contractată de "băieţii deştepţi".

Euro Insol SPRL, în calitate de adminis-trator judiciar al Hidroelectrica SA, a solicitat ANRE recunoaşterea preţului de cost pe MWh pentru cantitatea de energie livrată pe piaţa reglementată. Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, administratorul derulează negocieri susţinute cu beneficiarii de contracte bilaterale, în vederea aducerii preţurilor acestor contracte la valoarea preţului înregistrată pe piaţa concurenţială de energie.

Ce nu a spus ministerul în comunicatul de ieri a scris ziarul BURSA în urmă cu trei zile: Hidroelectrica a solicitat ANRE (reglementatorul pieţei de energie) majorarea de la 72, la 125 de lei/MWh (actualul cost de producţie) a preţului energiei livrate pe piaţa reglementată şi reducerea cantităţii destinate consumatorilor captivi de la 5,5 TWh, la 4 Twh.

Potrivit directorului Euro Insol, ANRE va avea grijă să opereze aceste modificări, dacă va fi de acord cu ele, fără a majora preţul pentru consumatorii de pe piaţa reglementată (populaţie şi agenţi economici). Administratorul judiciar al Hidroelectrica susţine că reglementatorul pieţei poate face acest lucru, prin implementarea unui prim pas al procesului de liberalizare, în care un anumit procent din agenţii economici alimentaţi acum, în sistem reglementat, să fie scoşi pe piaţa liberă, cu drept de a-şi alege singuri furnizorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb