"Estimăm o creştere a competiţiei pe piaţa voucherelor valorice"

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 13 iulie 2015

"Estimăm o creştere a competiţiei pe piaţa voucherelor valorice"

(Interviu cu Jean Istasse, CEO Sodexo România)

Istasse: "Principala provocare a industriei este discrepanţa dintre valoarea tichetelor de masă şi costul unei mese decente"

Sectorul voucherelor valorice din ţara noastră este unul dinamic, potrivit lui Jean Istasse, CEO Sodexo România. Domnia sa ne-a precizat, într-un interviu, că, în prezent, pe piaţă există patru competitori: Sodexo, Edenred, Cheque Dejeuner şi Cuget Liber. "În trecut erau nouă şi ne aşteptăm ca, pe viitor, să avem chiar mai multă competiţie, odată ce va fi lansat şi cardul de masă", ne-a mai spus domnia sa.

Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei Sodexo în ultima vreme?

Jean Istasse: Afacerile Sodexo au crescut în mod constant, în ultimii trei ani, depăşind câteodată rata de creştere a PIB-ului ţării, datorită efortului constant al echipelor de vânzări şi marketing. Încercăm permanent să ne îmbunătăţim serviciile prin interacţiunea cu cât mai multe companii, cărora le arătăm avantajele serviciilor noastre în domeniul fiscal, financiar şi al managementului angajaţilor.

Creşterile înregistrate de Sodexo se datorează şi investiţiilor din ultimii 16 ani, pe care compania le-a făcut şi continuă să le facă în dezvoltarea celei mai mari reţele de comercianţi. În prezent, reţeaua de comercianţi care acceptă tichetele de masă pe hârtie Gusto Pass include peste 66.500 de unităţi de retail. Noua reţea de carduri Sodexo Gusto Pass, pe care tocmai am început să o dezvoltăm, cuprinde deja 3.000 de comercianţi, care acoperă peste 85% din suprafaţa ţării. Vom continua extinderea acestei reţele, dezvoltând astfel cea mai mare reţea de afiliaţi, atât în ceea ce priveşte tichetele electronice, cât şi cele tipărite.

Reporter: A fost afectată compania de criza economică?

Jean Istasse: Ne-a afectat această perioadă, în măsura în care companiile ieşeau de pe piaţă sau reduceau semnificativ salariile angajaţilor. Aceste aspecte au determinat o scădere importantă a veniturilor. Am trecut, însă, de respectiva perioadă, iar acum suntem pe un trend ascendent.

Reporter: Ce strategie aţi abordat pentru traversarea perioadei de criză?

Jean Istasse: În perioada de criză, una dintre priorităţile Sodexo a fost să-şi păstreze echipa motivată şi orientată către creativitate şi inovaţie, compania fiind recunoscută la nivel global pentru eforturile sale.

Reporter: Care este cifra de afaceri estimată pentru acest an?

Jean Istasse: Ne aşteptăm la o creştere direct proporţională cu creşterea economică din România. 2014 a fost un an solicitant pentru Sodexo, în care am alocat multe resurse pentru introducerea cardului de masă, o modalitate nouă, prin care oferim tichete de masă angajaţilor din România. Cardul a devenit o prioritate pentru Sodexo, care şi-a dezvoltat acest nou serviciu sub conceptul "Techonology for Humans".

Reporter: Ce aşteptări aveţi legate de penetrarea cardului de masă?

Jean Istasse: La nivel internaţional, grupul Sodexo oferă 65%-70% din volumele sale de tichete pe carduri şi ne aşteptăm ca tichetele de masă electronice să fie la fel de bine primite şi în România. În primul an, ne aşteptăm ca aproximativ 8% dintre clienţii noştri să înceapă să folosească aceste carduri.

Reporter: Ce companii sunt interesate sa acorde carduri de masă?

Jean Istasse: Companiile din industriile "moderne" arată mult interes faţă de noul suport, care complimentează strategia lor de compensaţii şi beneficii: firmele din IT, call center, cercetare vor fi "trendsetters", dar şi alte industrii le vor urma în curând.

Reporter: În cât timp vedeţi posibilă migrarea majorităţii companiilor de la tichete pe hârtie la carduri de masă?

Jean Istasse: Dintre clienţii noştri, aproximativ 8% vor să migreze dintr-un segment pe altul. Este un procent normal, ţinând cont de rata de utilizare a cardurilor în România. Dar, de îndată ce cardurile de masă vor începe să fie solicitate, aceasta va deveni o tendinţă a pieţei şi va continua să se extindă. Nu ştim cu ce viteză, însă piaţa ne va spune. În alte ţări, unde Sodexo emite deja carduri de masă, tranziţia totală a durat până la zece ani.

Reporter: Cum caracterizaţi piaţa pe care activaţi şi cum credeţi ca va evolua aceasta?

Jean Istasse: Pentru companii, este în continuare o provocare să atragă cei mai talentaţi angajaţi. Un studiu la nivel mondial, realizat recent de Sodexo, arată că, pentru 66% dintre liderii companiilor, calitatea vieţii angajaţilor reprezintă o prioritate. Acesta este un indicator că, în viitor, beneficiile pe care companiile le oferă angajaţilor devin tot mai importante. Avem pieţe unde acest tip de beneficii oferite sunt foarte consistente: pentru transport, pentru casă, pentru îngrijirea copiilor, pentru SPA şi relaxare şi multe altele. Aceste trenduri globale vor putea ajunge, la un momentdat, şi în România.

Reporter: Cum vedeţi competiţia din piaţă?

Jean Istasse: Sectorul voucherelor valorice este unul dinamic. În prezent, pe piaţă există patru competitori: Sodexo, Edenred, Cheque Dejeuner şi Cuget Liber. În trecut, erau nouă şi ne aşteptăm ca, pe viitor, să avem chiar mai multă competiţie, odată ce va fi lansat şi cardul de masă.

Reporter: Ce cotă de piaţă aveţi, pe piaţa românească de profil?

Jean Istasse: Pentru voucherele de masă, suntem colideri, cu o cotă de piaţă de 39%.

Reporter: Cum caracterizaţi legislaţia din domeniu?

Jean Istasse: Legile din România sunt foarte bine conturate şi includ multe principii ce asigură o bună funcţionare a sistemului. Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii, în mod special, au menţinut aceste principii şi pentru recentele modificări ale legislaţiei cu privire la cardurile de masă, asigurând continuitatea unui sistem bun, în România. Am apreciat, de asemenea, transparenţa şi abordarea lor deschisă în timpul acestui proces de modificare legislativă.

Reporter: Cu ce probleme vă confruntaţi şi ce soluţii vedeţi pentru rezolvarea lor?

Jean Istasse: Principala provocare a industriei noastre în această perioadă, mai ales dacă ne referim la tichetele de masă, este discrepanţa dintre valoarea lor maximă (9,45 RON/ zi) şi costul unei mese decente. Acum 15 ani, când sistemul era abia la început, exista un echilibru. Însă salariile şi costul mediu al unui prânz s-au apreciat mult mai repede decât valoarea tichetelor.

În beneficiul angajaţilor recompensaţi cu tichete de masă, o soluţie pe care o susţinem este stabilirea unei valori maxime a tichetului în funcţie de salariul mediu, nu de un index al preţurilor alimentelor. Astfel, ar putea fi evitată repetarea actualei situaţii.

Reporter: Mulţumesc!

Grupul Sodexo, în cifre:

 18 miliarde euro - cifră de afaceri

 420.000 de angajaţi

 80 de ţări

 32.700 puncte de lucru

75 milioane de consumatori, zilnic

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb