ESTIMĂRI FMI PENTRU 2015-2016 Grecia ar putea avea nevoie de încă 10 miliarde euro

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 ianuarie 2013

UE şi FMI s-au angajat să susţină Grecia cu un total de 240 de miliarde euro din 2010, însă economia ţării va fi în recesiune şi anul acesta.

UE şi FMI s-au angajat să susţină Grecia cu un total de 240 de miliarde euro din 2010, însă economia ţării va fi în recesiune şi anul acesta.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) estimează că Grecia se va confrunta cu un deficit de finanţare de 5,5 - 9,5 miliarde euro în 2015 şi 2016, dar are asigurări de la Europa că ajutorul va fi alocat Atenei în anii finali ai acordului de finanţare externă.

FMI a avertizat, la finele săptămânii trecute, că riscurile privind planul de reforme din Grecia sunt ridicate, astfel că ţările europene vor fi nevoite să acorde statului elen noi fonduri şi reduceri ale datoriilor.

"Programul evoluează în direcţia bună, dar dificultăţile sunt enorme. Respectarea la timp a angajamentelor europene pentru reducerea datoriilor şi finanţarea Greciei sunt esenţiale pentru succesul programului de reformă", conform unui raport FMI.

Potrivit FMI, implementarea politicilor stabilite de Atena în baza acordului cu creditorii internaţionali s-a abătut de la mersul normal, de mai multe ori în 2012, însă acum este pe drumul corect.

Documentul FMI notează că elenii au continuat, în număr extrem de mare, "să se sustragă de la plata taxelor", iar în sectoarele de stat "umflate şi neproductive" s-au făcut doar tăieri limitate.

Estimarea FMI privind necesul de finanţare vine după ce, în decembrie 2012, Comisia Europeană a preconizat că suma de care mai are nevoie Grecia în perioada 2015-2016 s-ar ridica la 5,6 miliarde euro.

Şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen, a declarat că Europa a promis că va continua să sprijine Grecia până la finele programului, în 2016. Thomsen a subliniat: "Estimările privind necesarul de finanţare sunt incerte şi vor fi reevaluate în mod regulat".

Grecia, epicentrul crizei datoriilor din Europa, a primit zeci de miliarde de euro - sus­ţinere financiară de urgenţă de la partenerii săi din zona euro şi FMI, de la mijlocul lui 2010 până în prezent, ca să evite falimentul. Potrivit estimărilor însă, economia ţării va fi în recesiune şi în 2013, pentru al şaselea an consecutiv.

Săptămâna trecută, FMI a aprobat furnizarea unei tranşe de finanţare de 3,2 miliarde euro Greciei, după ce guvernul de la Atena a adoptat noi reduceri ale cheltuielilor bugetare, a obţinut îmbunătăţirea termenilor de finanţare din partea statelor europene şi a efectuat o răscumpărare de obligaţiuni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb