ESTIMĂRI JAPAN VENTURE CAPITAL ASSOCIATION PENTRU 2013: Listările din Japonia ar putea creşte cu 67%

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 martie 2013

De la începutul anului curent, 14 companii nipone şi-au anunţat ofertele publice iniţiale.

De la începutul anului curent, 14 companii nipone şi-au anunţat ofertele publice iniţiale.

Numărul ofertelor publice iniţiale din Japonia ar putea creşte cu 67% anul acesta, estimează Japan Venture Capital Association, arătând că avansul va fi generat de politica premierului Shinzo Abe în privinţa stimulării tranzacţiilor din domeniu.

Preşedintele Japan Venture Capital Association, Toshihisa Adachi, a declarat citat de Bloomberg: "Noile listări ar putea ajunge la 80 în 2013, de la 48 în 2012. Cele mai multe oferte publice iniţiale vor proveni din domeniile IT, reţele de socializare şi jocuri. În doi-trei ani, numărul ofertelor publice iniţiale din Japonia va reveni, probabil, la circa 100".

"Broadleaf" Co., dezvoltator de software, şi "Water Direct" Corp., distribuitor de apă potabilă, se numără printre cele zece companii japoneze programate să se listeze luna viitoare, în condiţiile în care indicele bursier Nikkei 225 a câştigat 38% de la finele lunii octombrie până în prezent.

Numărul listărilor de pe piaţa japoneză a crescut în fiecare an după 2009, când scăzuseră sub 20, la cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Declinul din anul respectiv a fost determinat de criza financiară.

Toshihisa Adachi a menţionat că piaţa listărilor din Japonia este impulsionată de preţurile actuale ale acţiunilor şi de optimismul privind politicile economice ale premierului Abe. Adachi a menţionat: "În ultimii trei-patru ani, companiile cu potenţial au fost mult subevaluate de piaţă, din cauza mediului dur".

De la începutul anului până în 11 martie, 14 companii nipone şi-au anunţat ofertele publice iniţiale. Printre acestea se numără "Kyoritsu Computer & Communications" Co., furnizor de soluţii IT, şi "Medrx" Co., producător de medicamente. Pentru comparaţie, la Bursa din Hong Kong au fost anunţate opt oferte publice iniţiale, iar în SUA - 79.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pai cum sa nu ne ofticam? Noi nu suntem in stare sa incurajam investitiile directe, prin intermediul bursei de valori, ca altii... In schimb, ne-am imprumutat ca naiba de la FMI si altii, iar banii au disparut in gaura neagra a coruptiei de Stat. Prin 2003-2007 incepusem sa credem ca mai avem o sansa, sa ne dezvoltam si noi natural, insa nu s-a putut, ca nu le-a placut baietilor destepti ideea de bursa, cu transparenta ei cu tot. Daca ar fi dezvoltat-o, atunci ar fi trebuit luate masuri si de supraveghere si penalizare a derapajelor vizavi de investitori minoritari, si nu mai puteau controla, coruptii, manipularea. Ca si cu Schengen: se vede treaba ca nu prea vrem acolo ca regulile lor sunt mai stricte si n-o sa mai poata sustrage fonduri prin intermediul institutiilor statului asa de usor.

    Nu ne cunoastem interesul si pace. Sau ni-l cunoastem prea bine si de aceea poate ca nici nu vrem sa traim mai bine, ci doar sa ne vaitam... Ma minunez de bulgari, ca au fost asa de hotarati si au iesit in strada, pasnic, si-au schimbat guvernele si se vede treaba ca de-acum incolo n-o sa mai fie asa usor li se fure treburile si banii, pe-acolo. Bravo lor, bravo japonezilor, bravo tuturor oamenilor care sunt hotarati sa faca treaba, nu shmenuri. O sa ne vina si noua mintea la cap, poate dupa un nou cutremur mare, ca asa s-a intamplat si la turci. Cu toate ca ar fi mai bine fara, dar daca nu se poate altfel... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb