"Etihad Airways", aproape de acordul pentru investiţii în "Alitalia"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 februarie 2014

"Etihad Airways", aproape de acordul pentru investiţii în "Alitalia"

Compania aeriană "Alitalia" SpA şi "Etihad Airways" din Abu Dhabi sunt aproape de un acord care ar putea duce la realizarea unei investiţii în operatorul de transport italian neprofitabil, iar săptămâna aceasta va fi crucială pentru viitorul discuţiilor dintre părţi, potrivit directorului general al "Alitalia", Gabriele Del Torchio.

"Suntem în cea mai importantă fază a negocierilor, care începe săptămâna aceasta cu schimbul de informaţii pentru elaborarea în comun a noului plan industrial al Alitalia în interiorul sistemului Etihad", a spus Gabriele Del Torchio, după ce "Etihad" şi "Alitalia" anunţaseră că au intrat în faza finală a negocierilor.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de presa străină, în calea unui acord între cele două părţi stau restructurarea datoriilor "Alitalia", cerută de "Etihad Airways", precum şi reducerile de personal care ar afecta aproximativ 1.900 dintr-un total de 14.000 de angajaţi.

Tot ieri, compania italiană avea programat să semneze un contract de finanţare în sumă de 200 de milioane de euro cu băncile pentru noi mijloace necesare continuării activităţii, conform spuselor oficialului "Alitalia". Gabriele Del Torchio a precizat că vor continua şi discuţiile cu sindicatele pentru reducerile de personal.

"Alitalia" a acumulat pierderi de peste 840 de milioane de euro şi o datorie de un miliard de euro de la salvarea sa de la faliment, în 2009, de către "Air France KLM" şi un grup de investitori italieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb