Eugen Teodorovici a revenit pe Facebook cu un mesaj privind o posibilă candidatură a sa la Primăria Capitalei, după ce, luni seară, la "Sinteza zilei", a confirmat că au fost câteva discuţii cu Liviu Dragnea pe acest subiect, informează Antena3.
Fostul ministru susţine însă că "toată lumea are nevoie de câteva zile de gândire pentru a avea nu numai datele şi măsurătorile, dar şi abordările raţionale, atent analizate, pentru cei mai buni candidaţi pe care PSD poate să-i propună în Bucureşti".
"Este o miză politică mult prea importantă pentru partid pentru ca discuţiile să fie purtate cu grabă şi repezit, împinse de la spate", a scris pe Facebook Eugen Teodorovici.
"În ceea ce mă priveşte, nu am refuzat nimic pentru că nu am avut o propunere concretă pe care să o accept sau refuz. Am certitudinea că aş fi în stare să gestionez nu doar un sector, ci şase sectoare. Dar nu este vorba despre mine, ci este vorba despre ce este cel mai bine pentru partid", a mai scris el.