Actualizare 20:51 Meciul se încheie la egalitate, niciuna dintre cele două echipe nereuşind să mai înscrie până la final. România - Elveţia 1-1
Actualizare 20:14 Elveţienii egalează prin Mehmedi, în minutul 57. România - Elveţia 1-1
Actualizare 19:47 Prima repriză s-a încheiat; România - Elveţia 1-0, la pauză
Actualizare 19:20 Echipa noastră deschide scorul, dintr-un penalty executat de Bogdan Stancu, în minutul 18. România - Elveţia 1-0
Actualizare 19:17 Meciul a început, cu echipa Elveţiei în atac; elveţienii au dominat partida în primele 15 minute
----------
Meciul de fotbal dintre echipa naţională a ţării noastre şi cea a Elveţiei se joacă în această seară, de la ora 19:00, pe stadionul "Parc des Princes", din Paris.
Selecţionerul Anghel Iordănescu s-a decis în privinţa primului 11 al echipei ţării noastre pentru meciul cu Elveţia.
Astfel, titulari vor fi: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Prepeliţă, Pintilii - Torje, Stancu, Chipciu - Keşeru, potrivit digisport.ro.
Echipa Elveţiei: Sommer - Lichtsteiner, Schar, Djorou, Rodriguez - Behrami, Xhaka - Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi - Seferovic.
La acest moment, tricolorii au ajuns la stadion şi verifică gazonul stadionului din Paris. Jucătorii lui Iordănescu îşi fac poze cu impresionanta arenă a celor la PSG, în costumele de prezentare.
Încă de la ora 17:00, suporterii echipei noastre s-au îndreaptat în marş spre arena "Parc des Princes" şi cântă imnul României. La meci sunt aşteptaţi iar în jur de 20.000 de suporteri români.