EURO 2016 Scuze tardive şi greaua moştenire!

D.N.
Ziarul BURSA #Sport #Euro 2016 / 22 iunie 2016

Scuze tardive şi greaua moştenire!

Primele explicaţii, scuze şi acuze ale conducerii delegaţiei noastre legate de eliminarea echipei naţionale de la Campionatul European de către Albania, au venit la aproape 48 de ore după ultimul meci desfăşurat în Franţa. Exact ca pe teren, reacţiile sunt întârziate şi insuficient calibrate. La 26 de ani distană de la căderea comunismului încă se mai aud discuţii legate de greaua moştenire, ar putea fi amuzant, dacă nu ar fi foarte trist.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, acuzat de foarte mulţi oameni de fotbal că încearcă să-şi ascundă carenţele în materie de sport în spatele unor discursuri stufoase, a anunţat că se va face o analiză şi a încercat să plaseze o mare parte din vinovăţie în "curtea" vechii administraţii, conduse de Mircea Sandu: "Acest eşec reprezintă o consecinţă a unei investiţii care nu a avut loc timp de 24 de ani, după Revoluţie. Asta e realitatea pe care o avem astăzi. Ce pot să-mi reproşez este că acest proces de reconstrucţie pe care l-am început acum doi ani de zile şi suntem nevoiţi să-l accelerăm la cea mai înaltă viteză nu a început acum 24 de ani. Ca să ai parte de jucători tineri la nivel de echipa naţională ai nevoie ca să fi început investiţia acum 24 de ani. Nimeni nu vă poate promite rezultate peste noapte dacă nu reuşim practic să ne implicăm şi să avem o dezvoltare consistentă şi coerentă. Jucătorii noştri, în comparaţie cu jucătorii de altădată, în spatele cărora foarte mulţi oameni s-au ascuns ani de-a rândul, nu joacă la echipe de top, nu sunt obişnuiţi cu turneele finale. Cu câteva mici excepţii, nu avem jucători care să fi trecut pe la turneele finale. Vom face o analiză şi o să vă comunicăm rezultatele acestei analize în perioada urmatoare, în maximum o săptămână.(...) Zona de copii şi juniori reprezintă o prioritate pentru noi. Gândiţi-vă că, în urmă cu doi ani de zile, se înregistrau rezultate de 0-12, 0-15. A luat naştere Liga Elitelor, o competiţie gândită şi finanţată de Federaţie, au luat naştere anul trecut două centre naţionale de excelenţă, anul acesta alte două centre. Fotbalul românesc arată aşa cum arată şi societatea românească. Uitaţi-vă la valurile de corupţie care au acaparat societatea, uitaţi-vă la lipsa infrastructurii fotbalistice, pe ce stadioane se antrenează copiii noştri, care sunt salariile care se câştigă la nivel de copii şi juniori, mingile care lipsesc. Toate lucrurile acestea contează. Jucătorii buni, talentaţi, nu pică din cer." În fotbalul autohton, exact ca în cazul accidentelor rutiere, mai mereu "mortul" poartă întreaga vină, deşi în cazul acesta în mare proporţie lucrurile chiar aşa stau.

Tot la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, selecţionerul Anghel Iordănescu a avut o încercare timidă de a-şi asuma răspunderea eşecului: "Eu sunt principalul vinovat. În numele echipei, dar şi eu personal, vreau să îmi cer scuze în faţa suporterilor, a iubitorilor de fotbal din România. Îmi asum aceste rezultate, îmi asum comportarea şi evoluţia echipei la acest Campionat European. Regret enorm de mult, mai departe trageţi dumneavoastră concluziile".

Scos în faţă în cadrul unei conferinţe de presă, căpitanul echipei naţionale, care după meciul cu Albania a refuzat orice dialog, a încercat să explice, din punctul de vedere al jucătorilor, cauzele eşecului: "Am un sentiment de tristeţe şi amărăciune! E trist că ne-am întors foarte repede. Nu ne aşteptam la un astfel de deznodământ, dar asta a fost să fie.Ne aşteptam la critici pentru că nu am făcut un Campionat European bun. E normal ca atunci când termini pe ultimul loc să te aştepţi la critici. Nimeni nu e mulţumit şi suntem conştienţi că trebuia să facem mai mult. Trebuie acum să trecem peste acest moment, e timpul să ne gândim la viitor. (...) Când ai mingea ţi-e mult mai uşor să alergi, e normal. Toată lumea regretă că nu am reuşit să avem o posesie mai bună. Asta ne-ar fi ajutat şi din punct de vedere fizic. E normal să fie o stare de oboseală. Am jucat cu Franţa în primul meci, meciul de deschidere, cu o încărcătură foarte mare, iar asta s-a simţit în al doilea meci (...) Nu cred că ar trebui să-mi dau eu cu părerea despre ce selecţioner va veni. Sper ca cei din Federaţie să ia decizia cea mai bună, o decizie care să ne ajute pe noi să performăm. Cred că cine va veni trebuie să încerce să creeze un grup la fel de puternic cum a fost în calificările pentru acest Campionat European şi să încercăm să ne calificăm la CM".

Săptămâna viitoare, Răzvan Burleanu va anunţa dacă se va mai continua la echipa naţională cu actualul selecţioner sau vor începe negocierile pentru angajarea altuia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Burleanule, trebuia sa spui acest lucru inainte de Campionatul European. Daca Romania se califica veneai tu si ne spuneai ca este meritul tau! Nu meriti nici 1% din banii pe care ii incasezi !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb