Euro la un nou minim

ALEXANDRU SÂRBU
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 decembrie 2011

Moneda europeană s-a depreciat, ieri, faţă de leu, comparativ cu şedinţa precedentă, stabilind un nou minim pentru ultimele două luni. Cursul de referinţă afişat de către BNR a fost de 4,3125 lei/euro. Deprecierea faţă de valoarea afişată în şedinţa precedentă a fost de 0,21 bani, după ce, cu o zi înainte, euro a pierdut 2,63 bani.

Surse din piaţă ne-au declarat că aprecierea monedei naţionale se încadrează într-un trend global, de creştere a apetitului pentru activele cu un grad de risc mai ridicat. Relativ la alte monede regionale, precum zlotul polonez şi forintul maghiar, evoluţia leului a fost una modestă, potrivit surselor citate. Dacă modificarea raportului euro/dolar a fost de mai puţin de 1% pentru ultima săptămână, zlotul şi forintul au crescut cu peste 4% faţă de moneda europeană în aceeaşi perioadă, au adăugat sursele din piaţă.

Minimul înregistrat la finalul şedinţei de tranzacţionare de ieri a fost de 4,2975 lei/euro, iar maximul de 4,3185 lei/euro, conform unui dealer din piaţă, care nu exclude ca paritatea euro/leu să atingă valoarea din 10 octombrie, de 4,3053 lei/euro, până la sfârşitul anului. Dealerul este de părere că este probabilă o stabilizare a cursului leu/euro, la o valoare cuprinsă între 4,31 şi 4,34 lei/euro.

Leul a continuat să câştige teren şi în faţa dolarului, apreciindu-se pentru a treia zi consecutiv. BNR a stabilit, ieri, un curs de 3,2953 lei/dolar, mai puţin cu 1,74 bani faţă de valoarea consemnată anterior, de 3,3127 lei/dolar.

Spre deosebire de euro şi dolar, francul elveţian s-a apreciat, ieri, faţă de moneda naţională. Cursul de referinţă afişat, ieri, de BNR a fost de 3,5419 lei/franc, mai mare cu 0,23 bani faţă de valoarea din şedinţa precedentă, de 3,5396 lei/franc.

De la începutul anului, euro s-a apreciat faţă de moneda naţională cu 1,04%. În schimb, dolarul american a pierdut 3,23% faţă de leu, de la începutul lunii ianuarie, în timp ce francul elveţian a scăzut cu 4,19% faţă de moneda naţională.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb