Euro, supus presiunilor în urma rezultatului alegerilor din Germania

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 septembrie 2013

Euro, supus presiunilor în urma rezultatului alegerilor din Germania

Euro s-a depreciat ieri, pe pieţele externe, faţă de majoritatea valutelor principale, în condiţiile în care investitorii se temeau că Angela Merkel, cancelarul german, va avea nevoie de mai mult timp ca să poată forma o coaliţie de guvernământ după ce partidul său a câştigat alegerile generale de duminică.

Conservatorii lui Merkel nu au reuşit, însă, să obţină voturile necesare formării unui guvern majoritar. Blocul creştin democrat al cancelarului a obţinut 41,5% din voturi, faţă de 25,7% în cazul rivalilor socialişti (SPD), potrivit rezultatelor oficiale provizorii.

În timpul campaniei electorale, Merkel a insistat pe adoptarea de reforme în ţările din zona euro care au primit ajutor financiar extern, susţinând că aceasta este singura cale pentru creşterea competitivităţii economice a Europei. Euro a coborât cu 0,3% la ora 10.26, pe piaţa din New York, ajungând la 1,3497 dolari. Amintim că, la data de 19 septembrie, euro atingea 1,3569 dolari, cel mai ridicat curs consemnat după data de 7 februarie.

Analiştii sunt de părere că incertitudinea din jurul coaliţiei din Germania ar putea dura, ceea ce va afecta dinamica euro în perioada următoare.

De menţionat că euro s-a depreciat chiar în condiţiile în care au fost publicate unele date din care rezultă creşterea activităţii din sectorul industrial şi al serviciilor din zona euro, în septembrie, datorită îmbunătăţirii cererii. Potrivit companiei britanice de analize financiare Markit, indicele Composite Purchasing Managers (PMI), care măsoară activitatea din industrie şi servicii, a crescut la 52,1 puncte în septembrie, de la 51,5 în august. Analiştii aşteptau un indice de 51,8 puncte. Nivelul de creştere înregistrat luna aceasta este cel mai rapid ritm din ultimii doi ani.

Un indice de peste 50 de puncte indică avansul sectorului analizat, iar un indice sub acest prag - declinul său.

În opinia analiştilor, tendinţele arată un progres lent pentru zona euro.

În Germania, cea mai mare economie europeană, indicele care evaluează activitatea din servicii a crescut la 54,4 puncte în septembrie, de la 52,8 în august, iar în Franţa - la 50,2 puncte, de la 48,8 puncte în august.

După ce partidul său a câştigat alegerile de duminică, Angela Merkel a declarat că Germania va menţine presiunea asupra Greciei pentru implementarea reformelor convenite în acordurile de ajutor financiar extern. "Nu trebuie să renunţăm să exercităm presiuni asupra Greciei pentru derularea reformelor convenite", a afirmat Merkel, care a obţinut cel de-al treilea mandat al său.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale germane a crescut uşor ieri, după ce cancelarul Angela Merkel a câştigat alegerile de duminică. Randamentul titlurilor cu scadenţa la zece ani a urcat la 1,94%, după ce, în 19 septembrie, a atins 1,85% - cel mai scăzut nivel din 30 august.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb