Eurodeputatul social-democrat Răzvan Popa şi-a exprimat dezamăgirea faţă de poziţia transmisă de preşedintele Comisiei Europene, la Forumul Tinerilor Parlamentari din Europa, care a afirmat că alte state sunt mai bine pregătite, decât ţara noastră pentru a adera la Spaţiul Schengen.
Oficialul european a subliniat prin intermediul unui comunicat de presă: "O astfel de poziţie arată inconsecvenţă în viziunea despre proiectul european, nu doar în cea despre România. Este ştiut şi recunoscut chiar de preşedintele Juncker faptul că ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare la Spaţiul Schengen. De aceea, este regretabil şi inexplicabil faptul că acum preşedintele Comisiei Europene transmite un alt semnal, unul greşit despre aderarea României la Spaţiul Schengen. România este una dintre cele mai pro-europene ţări şi una dintre ţările membre care susţine consolidarea Uniunii Europene şi a procesului de integrare în această familie. Vreau să cred că preşedintele CE poate trece peste apartenenţa la o anumită familie politică europeană şi va reveni la poziţia corectă faţă de ţara noastră, poziţie reiterată de altfel în mai multe rânduri de Comisia Europeană".
Europarlamentarul social-democrat participă în perioada 7-8 Noiembrie 2017 la al 3-lea Forum al Tinerilor Parlamentari din Europa ce reuneşte deputaţi şi senatori din 27 de State Membre ale Uniunii Europene, cu vârste până în 40 de ani. Pe parcursul celor doua zile au loc discuţii, printre alţii, cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker pe tema priorităţilor Europei.