Europa ca un câmp minat

Am tot mai mult senzaţia că Europa a devenit un teatru de război, în care combatanţii au plantat mine, dar nimeni nu mai ştie unde - şi prin urmare când şi cum vor exploda ele. De aceea, de multe ori când sunt întrebat de perspectivele din zona euro sau din România, îmi spun opinia dar nu uit să remarc la sfârşit: asta dacă nu va mai exploda vreo bombă în zilele următoare... Şi de obicei bombele explodează, mai devreme sau mai târziu. Cele mai multe dintre aceste bombe au fost detonate de agenţiile de rating şi marii investitori internaţionali; aceştia s-au jucat aruncând cu pietre către zonele mai vulnerabile ale Europei - care în contextul ultimilor ani ocupă aproape întregul continent - şi au determinat astfel explozii în serie. Dacă ne uităm în urmă, putem stabili cu precizie când au fost plantate minele: în ultimele două decenii, când economia Europei deşi devenea tot mai puţin sustenabilă şi competitivă la nivel mondial, şi-a afirmat dorinţa de a deveni lider global. În acest timp, politicile sociale au depăşit de multe ori resursele reale şi chiar pe cele iluzorii viitoare ale guvernelor respective. În acest fel, s-au promis şi acordat bani şi privilegii cetăţenilor fără ca aceşti bani să existe - mai exact, pe datorie. Căderea comunismului în ţările din Estul Europei, globalizarea şi integrarea UE au generat un val de optimism datorită căruia nimeni nu a mai părut interesat de acumularea de mine pe zone tot mai extinse. O Europă în care ţările "vechi" şi "solide" finanţau din greu creşterea economică, dar şi consumul exagerat al ţărilor "emergente", de la care aşteptau randamente ridicate din investiţii şi pieţe de export interesante. Din rândul ţărilor emergente fac parte, pe lângă ţările foste comuniste şi Irlanda, Grecia, Cipru, Portugalia, chiar Spania, adică acele ţări cu volatilitate ridicată în venituri şi indicatori economici şi care din cauza sărăciei relative a populaţiei, trebuia să recupereze "decalajul" faţă de Europa avansată. Dacă ţinem cont că şi Italia este o ţară cu volatilitate mare (dobânzi ridicate, monedă deosebit de volatilă în trecut, corupţie şi disparităţi flagrante între nord şi sud), putem adăuga şi această economie printre cele emergente, deşi ea a avut mai degrabă statutul de mare putere a UE, alături de Germania şi Franţa, chiar înaintea Marii Britanii!

Legile economice sunt însă simple (deşi toată lumea pare că fie le-a uitat, fie pur şi simplu le ignoră): pentru ca unii să crească mai repede - adică să "reducă decalajul' - trebuie ca alţii să crească mai încet! Dar oficialii din UE ca şi politicienii ţărilor membre s-au gândit că pot păcăli legile economiei şi pot forţa creşterea tuturor ţărilor din Uniune în acelaşi timp - şi au numit această invenţie "efect de sinergie" datorat eliminării barierelor comerciale, taxelor şi adoptării unei monede unice. În realitate, ceea ce s-a întâmplat a fost o forţare a economiilor mai multor ţări de a se integra - nereuşită, se pare. Pentru ca această creştere forţată să poată avea loc, era nevoie de finanţare suplimentară şi ieftină - care a fost oferită de ţările importante ale Uniunii şi de investitorii privat, dar a constituit şi primul element declanşator al crizei financiare din UE. Şi pentru că această creştere rapidă nu putea fi absorbită în economie cu uşurinţă, ea a produs inflaţie, în special în domeniul imobiliar, de unde şi al doilea element declanşator al crizei prin care trecem.

Acum, această criză explodează peste tot pe unde au fost plantate în ultimele decenii minele construcţiei UE şi monedei unice. Sunt afectate atât ţări membre ale zonei euro, cât şi ţări din afara ei; economii slabe dar şi economii puternice. Faptul că ţări care se părea că au scăpat de probleme se întorc în zona de pericol (cazul Irlandei) spune clar că nimeni nu este imun la evoluţiile negative din Europa. Situaţia critică a Ungariei dărâmă şi mitul conform căruia ţările din afara zonei euro sunt mai puţin expuse. Şi peste toate acestea stau în continuare gata să explodeze, "bombele" Portugalia, Spania şi Italia, iar spectrul revenirii în recesiune (cu toate deficienţele de definire a termenului şi situaţiei de recesiune a unei ţări) este şi el tot mai prezent.

Oficialii români trebuie în aceste condiţii să fie speriaţi şi foarte precauţi. Faptul că programul de austeritate "românesc" s-a dovedit pozitiv până la urmă nu trebuie să ne păcălească: orice derapaj de la o conduită foarte conservatoare în perioada următoare ne poate duce pe acelaşi drum pe care se află Ungaria, Irlanda sau Grecia...