Europa nu a reuşit să "cumpere" nici criza din Portugalia

Crizele din Europa şi-au luat-o în cap. Oare nu au aflat că trebuie să plece în vacanţă înainte de alegerile din Germania?

Simon Cameron, un politician american care a fost Ministrul Războiului în cabinetul lui Lincoln (n.a. se pare că pe vremea "cinstitului" Abe încă se mai spuneau lucrurilor pe nume), a rămas în istorie printr-o declaraţie memorabilă: "Un politician cinstit este acela care, odată cumpărat, rămâne cumpărat."

Din acest punct de vedere, crizele financiare şi economice din Portugalia şi Grecia dau dovadă de o corupţie neobişnuită la nivel continental. Europa a crezut că le-a "cumpărat" cu sutele de miliarde de euro alocate până în prezent, dar realitatea este alta.

Doar o lună a trecut de la transformarea "Grexit-ului" în "Greecovery", iar acum presa internaţională scrie despre necesitatea unei noi reduceri a datoriei Greciei.

Dar lucrurile interesante se petrec în Portugalia. În urmă cu doi ani a fost aprobat, de către autorităţile europene, un plan de salvare de 78 de miliarde de euro, din care 12 miliarde trebuiau alocate sectorului bancar.

Bineînţeles că totul era condiţionat de implementarea unui program de austeritate, care să permită intrarea finanţelor publice pe o tendinţă sustenabilă. Autorităţile de la Lisabona au fost lăudate, de mai multe ori, pentru ceea ce părea un succes de necontestat în lupta anticriză.

Dar filmul propagandistic s-a rupt în urmă cu câteva săptămâni. Financial Times se întreba recent dacă Portugalia nu are nevoie de un al doilea bailout, în condiţiile unei creşteri accelerate a costurilor de finanţare, pe fondul unei noi crize politice.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale cu maturitatea la 10 ani a crescut peste 8%, de la un minim al anului 2013 de 5,22%, înregistrat în a doua jumătate a lunii mai. Dar de unde vine panica, deoarece media randamentului pentru obligaţiunile de 10 ani a fost de 8,5% (vezi grafic) înainte de intrarea ţării în zona euro?

Datele oficiale de la Banca Portugaliei ne oferă răspunsul. Randamentul pentru obligaţiunile de zece ani ale Portugaliei a atins un minim istoric, de 3,1%, în iunie 2005, în condiţiile în care media costului de finanţare pe termen lung a fost de 4,5%, de la începutul anului 2000 până la sfârşitul anului 2006.

Banii ieftini au dus la creşterea datoriei publice de la circa 50% din PIB, în 2000, la 94%, în 2010. De la aprobarea "ajutorului" financiar acordat de Comisia Europeană şi FMI, ponderea datoriei publice în PIB a crescut până la circa 127% în martie 2013, eliminând orice suspiciune de austeritate.

Dar povestea nu se termină aici. Datoria publică de 127% din PIB este calculată conform criteriilor de la Maastricht. Fără aceste "ajustări", datoria publică a Portugaliei, inclusiv cea a administraţiilor locale, a urcat până la 149,8% din PIB, conform datelor de la Banca Portugaliei, de la 107,5% la sfârşitul anului 2010.

Datoria publică este însoţită şi de o datorie extraordinară a sectorului privat. În ciuda recesiunii economice, gradul de îndatorare a companiilor nu a scăzut. Dimpotrivă, nivelul datoriilor pentru companiile nefinanciare a crescut până la un record de 186,6% din PIB, în primul trimestru din 2013, iar gradul de îndatorare a gospodăriilor populaţiei a înregistrat doar o scădere uşoară, până la 100,4% din PIB în martie 2013, de la maximul de 105,9% din PIB înregistrat în T4 2009.

Creditul acordat companiilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei înregistrează scăderi anuale din iunie 2011, în condiţiile în care tendinţa negativă a Produsului Intern Brut este neîntreruptă din T1 2011, dar mai este mult până la atingerea unui nivel sustenabil de îndatorare.

Rata default-ului pentru creditele acordate companiilor nefinanciare a crescut de aproape două ori de la iniţierea programului de salvare a Portugaliei, până la 12% în luna mai 2013, în condiţiile în care rata de default pentru IMM-uri este de aproape 15%.

Înainte să plece de la conducerea Ministerului de Finanţe, în iunie 2011, Fernando Teixeira dos Santos a evitat să răspundă clar întrebărilor referitoare la posibilitatea negocierii ulterioare a dobânzilor care însoţeau "ajutorul" instituţiilor internaţionale. Conform datelor de la Bloomberg, costul creditelor acordate Portugaliei de către FMI este de 3,25%, iar al celor acordate de UE între 5,5% şi 6%. Solidaritate europeană, într-adevăr! Oricum, diferenţa între 3% şi 5% sau 6% nu mai contează, când economia şi-a accelerat consistent contracţia anuală încă de la începutul anului trecut.

Fernando dos Santos a declarat atunci pentru ziarişti că Portugalia va trebui "să înveţe să trăiască în aceste condiţii". Populaţia a strâns din dinţi, dar nu a reuşit să înveţe şi să aprecieze noile condiţii. Succesorul său, Vítor Gaspar, a demisionat recent, deoarece nu mai are susţinere pentru programul de austeritate.

Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene şi fost premier al Portugaliei în perioada 2002 - 2004, s-a declarat îngrijorat de evoluţia situaţiei din ţară, deoarece "riscă să deterioreze credibilitatea câştigată" în cei doi ani ai programului de salvare.

Dar ce mai poate salva guvernul de la Lisabona, dacă urmează planul Comisiei Europene şi al FMI? Poate doar povara datoriilor "acumulate" de la intrarea în zona euro, o garanţie a subdezvoltării pentru mulţi ani de aici înainte.

Reuters scria recent că "Portugalia şi Grecia riscă să trezească din nou fiara zonei euro", după o perioadă de "calm relativ impus de BCE". Din păcate, fiara datoriilor nu a dormit niciodată în ultimii ani. Tot ce au reuşit să facă "liderii" europeni a fost trimiterea temporară a acesteia dincolo de prima pagină a ziarelor. Dar fiara este mai feroce ca oricând, deoarece a fost "hrănită" consistent de la înfiinţarea zonei euro şi nu ştie ce este cura de slăbire.

Evitarea unui default suveran înaintea alegerilor din Germania este tot ce pot să mai ceară autorităţile europene de la guvernul portughez. După aceea va veni şi haircut-ul oficial, urmat, de ce nu, de o nouă "revoluţie a garoafelor".