Europa sub asediu

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 25 noiembrie 2013

CRISTIAN PÎRVULESCU

Cu exact o jumătate de an - zi cu zi - înaintea alegerilor europene din 25 mai, Europa nu pare să-şi mai regăsească suflul. Ofensiva Rusiei împotriva încheierii acordurilor de cooperare cu Ucraina a avut succes: pe 21 noiembrie - cu o săptămâna înaintea summit-ului de la Vilnius când urma să fie semnat - Kievul a anunţat suspendarea procesului privind încheierea unui acord de asociere cu UE. În schimb, Ucraina vine cu propunerea ca împreună cu UE şi Rusia să creeze o comisie tripartită pentru a analiza cum poate fi remediată diminuarea producţiei şi influenţa negativă a asocierii la UE asupra relaţiilor economice şi comerciale cu Rusia şi CSI. Toată strategia Parteneriatului Oriental care părea să urmărească crearea unui culoar de state de la nord la sud (Belarus, Ucraina, Moldova, Azerbaidjan Armenia şi Georgia), ce urmărea să izoleze Rusia a suferit - cel puţin pentru moment - o înfrângere.

În paralel, China urmăreşte la rândul său să profite de lipsa de coerenţă a UE pentru a-şi întări influenţa - economică, dar şi politică - asupra statelor din Europa Centrală. Doar la câteva zile de la cel de-al 16-lea summit UE-China care a avut loc anul acesta la Pekin între 19 şi 23 noiembrie, se va desfăşura la Bucureşti Întâlnirea la nivel înalt China - Europa Centrală şi Răsăriteană (China - Central and Eastern Europe Cooperation Summit), în care primul ministru chinez Li Keqiang se va întâlni cu 16 prim miniştrii din această parte a Europei. Or, în tribuna lui Li Keqiang în cotidianul englez The Telegraph, din 21 noiembrie (A stronger China-Europe partnership will bring us all greater prosperity), cele două evenimente sunt puse pe acelaşi plan, ceea ce pare a justifica temerile exprimate de un diplomat european şi preluate de Financial Times acum câteva zile privind o posibilă încercare a Chinei de a folosi relaţiile economice bilaterale pentru a scădea coeziunea UE.

Ce s-a întâmplat cu UE de la precedentele alegeri europene din 2009 că situaţia s-a agravat atât de mult încât nu doar din exterior, dar şi din interior Uniunea este pusă la încercare? În 2009, cu toată criza economică şi financiară, UE părea o oază de stabilitate, pentru ca acum să pară a fi, dacă nu pe marginea prăpastiei, oricum într-un declin relativ. O posibilă explicaţie constă în politicile de austeritate care au lovit din plin Europa. Într-un studiu publicat recent de un serviciu al Comisiei Europene (Economic Papers No. 506 / October 2013 - Fiscal consolidations and spillovers in the Euro area periphery and core) efectele devastatoare din punct de vedere economic ale politicilor de austeritate sunt demonstrate fără drept de apel. Studiul realizat de Jan in't Veld - un economist cunoscut, considerat "modelatorul" şef al Comisei - arată că politicile economice puse în aplicare după 2010 au dus la prăbuşirea creşterii economice şi la creşterea şomajului. În ce priveşte creşterea economică, calculul cumulativ privind trei ani, 2011-2013, arată că toate statele din zona euro au cunoscut o astfel de cădere, care variază între 3% şi 8 % din PIB. În Germania, prezentată ca o câştigătoare a crizei, scăderea a fost de 3,9% în vreme ce Franţa a pierdut 4.8% (cam cât a pierdut şi Italia), Spania a scăzut cu 5,4%, iar Grecia a cunoscut cea mai severă cădere, de 8,1% din PIB. În acelaşi timp efectul asupra ratei şomajului a fost asemănător cu 1,9% mai mare pentru Franţa şi Spania, cu 1,7% în cazul Germaniei până la 2,7%. Raportul arată cum impactul negativ al măsurilor proprii ale fiecărui stat a fost multiplicat de politicile de acelaşi tip promovate în celelalte ţări la sugestia Comisiei. Rezultatul nu a fost doar slăbirea unor state, ci a UE ca întreg.

În aceste condiţii, de ce ar încheia Ucraina un riscant acord de asociere la UE câtă vreme nu are certitudinea unei dezvoltări economice imediate? Şi, de ce statele din centrul şi estul Europei - al căror entuziasm pro-european era fondat pe promisiunea bunăstării aduse de creşterea economică şi nu pe setul de valori comune - nu şi-ar încerca norocul aiurea?

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb