EUROPARLAMENTARUL IULIU WINKLER: "Atentatele de la Paris - un fel de 11 septembrie european"

Nu au trecut decât două luni de la decizia miniştrilor de interne ai statelor UE cu privire la sistemul de distribuire a cotelor de refugiaţi, dar, în pofida faptului că distanţa în timp este atât de mică, lumea întreagă pare a se fi schimbat în jurul nostru odată cu atentatele de la Paris, este de părere europarlamentarul Iuliu Winkler.

Domnia sa ne-a spus: "Putem să mergem chiar până acolo încât să considerăm atentatele de la Paris ca un 11 septembrie european, cu toate că în ultimul deceniu societăţile europene au mai fost zguduite de tragedii cu consecinţe la fel de şocante, dacă este să ne gândim doar la atentatele de la Madrid şi Londra.

Cu sau fără această comparaţie, cu siguranţă avem multe argumente pentru a afirma că întreaga noastră viaţă s-a schimbat şi că vom fi afectaţi multă vreme de acum încolo de consecinţele acestei schimbări. În acest sens, putem chiar spune că teroriştii şi-au atins scopul. Au reuşit să inducă frica, neîncrederea şi adversitatea faţă de alteritate. Acestea existau oricum în sufletele noastre, iar recentele evenimente, reacţiile autorităţilor şi ale diverselor instituţii ale societăţii nu fac decât să adâncească izolarea indivizilor care se tem, astăzi, să-şi mai exercite apartenenţa la societate".

În opinia domnului Winkler, decizia din septembrie referitoare la cotele de refugiaţi, luată într-un mod mai puţin obişnuit, cu ignorarea opoziţiei a patru state din estul Europei - România, Ungaria, Cehia şi Slovacia - şi cu votul de abţinere al Finlandei, este de-a dreptul naivă, ineficientă şi cu dificultăţi majore în punerea ei în practică: "Nu pun sub semnul întrebării aplicarea de către România a acesteia şi consider corectă precizarea în acest sens pe care preşedintele Iohannis a făcut-o. Semnalez doar că toate informaţiile de pe coridoarele de la Bruxelles arată clar că, potrivit strategiei unora, această decizie este doar un prim pas pe drumul stabilirii unui mecanism permanent şi obligatoriu de relocare la nivelul UE. Aici apare însă întrebarea crucială, şi anume dacă vorbim despre relocarea unor refugiaţi în sensul termenului definit în convenţiile internaţionale sau dacă vorbim despre o distribuire obligatorie a tuturor celor care vin în Europa. Trebuie, deci, să găsim un criteriu de stabilire a distincţiei între un refugiat şi un migrant din motive economice, eventual chiar cu riscul fluidităţii unui asemenea hotar, trebuie să fim în stare să stabilim momentul în care un refugiat devine un migrant economic. O persoană care se află în pericol în ţara sa de origine şi care ajunge în Europa beneficiind clar de statutul de refugiat îşi mai păstrează acest statut dacă refuză să fie identificat conform regulilor în vigoare ale UE? Aceeaşi persoană care eventual, conform regulii cotelor obligatorii, ar urma să beneficieze de protecţia europeană într-un stat din estul Europei, de exemplu România, îşi mai păstrează statutul internaţional dacă refuză protecţia ţării noastre şi îşi declară hotărârea de a merge într-un alt stat european, de exemplu Germania sau Suedia?"

Este clar că UE se află într-o stare exlex de luni bune, mai spune domnul Iuliu Winkler, cu state din estul Europei, Ungaria, Slovenia şi mai recent Croaţia, care încearcă să respecte regulile Convenţiei de la Dublin, cu toate că acestea sunt depăşite clar de realităţile contemporane şi alte state care formulează invitaţii imposibil de îndeplinit fără încălcarea aceluiaşi tratat. "Această stare în afara legalităţii a dus la antagonizarea societăţilor europene şi a statelor membre într-un joc de tipul zero-sum game", este de părere europarlamentarul.

Iuliu Winkler consideră: "Globaliştii par să se înfrunte cu localiştii. Se ajunge la absurde etichetări ideologice, conform cărora, stânga internaţionalistă este favorabilă refugiaţilor, iar dreapta naţionalistă ar fi împotriva acestora. Pentru a găsi soluţia acestei dileme care pune în pericol însăşi existenţa UE trebuie să ne deplasăm de la logica antagonistă la cea consensuală. Trebuie să ieşim din încleştarea globalizare-localizare adoptând logica unui nou termen. Glocalizarea este un termen născut recent, care desemnează calea armonizării efectelor globalizării şi a specificului local. Logica glocalizării ne poate conduce spre soluţie, deplasând conflictul din zona jocului cu sumă zero către logica win-win situation. Glocaliştii cred într-o asemenea logică şi la fel cred şi eu. Distincţia care trebuie făcută este foarte simplă. Toţi refugiaţii care sosesc în Europa în căutare de protecţie trebuie să beneficieze de ocrotirea Europei creştine, bazată pe valori şi care respectă drepturile omului şi idealurile democraţiei şi statului de drept. Toţi cei care ajung în Europa fiind migranţi din motive economice şi care îşi exercită dreptul şi libertatea fundamentală de a căuta o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor trebuie să intre în logica glocalizării. Ei vor fi bineveniţi în acele societăţi europene care consideră că au nevoie de nou-veniţi, societăţi care din motive istorice, economice sau de orice altă natură se simt doritoare şi capabile să-i integreze pe cei aflaţi în căutarea unei noi vieţi şi să le asigure toate şansele ca ei să devină europeni".

Migraţia nu este altceva decât componenta socială a globalizării, nu a început astăzi şi nu va înceta mâine, opinează domnul Winkler, adăugând că intrarea în logica glocalizării şi adaptarea regulilor noastre europene, inclusiv a acordurilor de la Dublin şi Schengen, ar putea să fie chiar pasul necesar pentru salvarea UE, aşa cum o cunoaştem astăzi.