EUROSTAT: România - cel mai mare declin din UE la preţurile produselor industriale

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 5 septembrie 2018

România - cel mai mare declin din UE la preţurile produselor industriale

Preţurile produselor industriale au înregistrat un avans de 0,3% în Uniunea Europeană şi unul de 0,4% în zona euro, în timp ce în România acestea au scăzut cu 0,4%, în iulie comparativ cu iunie, înregistrându-se, astfel, cel mai mare declin înregistrat în rândul statelor membre, arată datele publicate, ieri, de Eurostat şi preluate de Agerpres.

Conform sursei citate, ţările membre UE în care preţurile producţiei industriale au crescut cel mai mult de la o lună la alta au fost Estonia (2,3%), Cipru (1,9%), Danemarca şi Letonia (ambele cu 1,3%). Singurele state care au înregistrat un declin al preţurilor producţiei industriale de la o lună la alta au fost România şi Luxemburg (ambele cu un declin de 0,4%) alături de Irlanda şi Marea Britanie (ambele cu un declin de 0,1%).

În ritm anual, în iulie 2018 comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, preţurile producţiei industriale au înregistrat un avans de 4% în zona euro şi o creştere de 4,7% în Uniunea Europeană. Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale au crescut în 27 din cele 28 de state membre, în frunte cu Belgia (9,8%), Danemarca (9,5%), Estonia (8,9%) şi Ungaria (8,7%). În acest caz, în Româ-nia preţurile producţiei industriale au înregistrat o creştere mai mare decât în UE, de 5,6%, după un avans anual de 6,1% consemnat în iunie 2018.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în România, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au scăzut, în iulie, cu 0,1% comparativ cu luna precedentă, în timp ce, raportat la iunie 2017, au crescut cu aproximativ 6%. Pe marile grupe industriale, comparativ cu iunie 2018, cel mai semnificativ avans al preţurilor a fost înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (plus 0,79%), urmat de industria bunurilor intermediare (plus 0,32%) şi a bunurilor de uz curent (0,24%). Raportat la iulie 2017, preţurile producţiei industriale au urcat cu 13,67% în industria energetică, cu 6,32% în industria bunurilor intermediare, cu 3,33% în industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu 2,47% în industria bunurilor de uz curent şi cu 2,19% în cea a bunurilor de capital.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb