EVALUAREA NAŢIONALĂ 2013: Funeriu: "Dacă rezultatele reflectă realitatea, se poate vorbi despre un salt spectaculos"

F. A.
Politică / 30 iunie 2013

UPDATE 14:20: Peste 75% dintre elevi au trecut examenul de Evaluare Naţională

Peste 75% dintre elevi au luat note peste 5 la examenul de Evaluare Naţională, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, la nivel de ţară, înainte de rezolvarea contestaţiilor, relatează sursele de presă.

Astfel, 123.503 elevi, reprezentând 75,91%, au obţinut note peste 5, constatându-se o creştere cu aproape 10 puncte procentuale a numărului de elevi care au luate note peste 5 comparativ cu procentul din anul 2012 (66,12%).

---

Fostul ministru al Educaţiei, consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, susţine că în cazul în care rezultatele de la evaluarea naţională reflectă realitatea, atunci se poate vorbi despre un "salt spectaculos", relatează sursele de presă.

"La nivel naţional rezultatele par să fie în acest an mult mai bune decât cele de anul trecut (primul an în care au fost camere de luat vederi la evaluarea naţională), dar similare cu cele din anii anteriori în care nu erau camere de luat vederi. Poziţia mea este următoarea: toţi elevii care au luat note mari şi profesorii lor trebuie felicitaţi; dacă rezultatele reflectă realitatea atunci înseamnă că avem un salt spectaculos al rezultatelor, ceea ce ar fi foarte bine; dacă subiectele au fost manipulate astfel încât procentajele de reuşită să fie artificial de mari, atunci ne aflăm în faţa unei fraude instituţionale comandată politic; notele de la evaluarea naţională sunt luate în considerare pentru intrarea la liceu. Deci, este vorba despre un concurs şi nu doar despre un simplu examen. Aşadar, subiectele nu trebuie numai să verifice nivelul de cunoştinţe dar şi să stabilească o ierarhie", sublinia Funeriu, ieri, într-o postare pe blogul său personal.

Potrivit acestuia, experţii sunt cei care trebuie să verifice dacă subiectele de la evaluare au fost "manipulate" pentru a fi mai uşoare.

Ministerul Educaţiei a anunţat, ieri, că până la ora 16.00, a centralizat aproximativ 90% din totalul rezultatelor la Evaluarea Naţională, datele parţiale arătând ca 115.730 de elevi, reprezentând 77,17% din totalul centralizat, au obţinut note peste 5.

Promovabilitatea din acest an a fost, astfel, cu peste zece procente mai mult decât în 2012, când au promovat 66,21% dintre elevii care au susţinut probele, au declarat oficiali din Ministerul Educaţiei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb