Actualizare 14:14 Percheziţii la Primăria Sectorului 5 din Capitală
Mai multe locaţii ale Primăriei Sectorului 5, unde primar este Marian Vanghelie, au fost luată cu asalt de organele de anchetă, transmit surse din presă.
Mai multe percheziţii au loc, astăzi, la Administraţia Domeniului Public, sector 5. Razia are loc în dosarul evaziunii de 10 milioane de euro.
În urma acestor descinderi, 67 de persoane urmează să fie duse la audieri.
-------
Poliţia Română desfăşoară la această oră, peste 100 de percheziţii domiciliare în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti iar 353 de poliţişti participă la acţiunea care vizează mai multe persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
În această dimineaţă, Poliţia Română efectuează 105 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Bacău, Braşov, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Satu-Mare, Teleorman şi Vâlcea, precum şi a municipiului Bucureşti. Vor fi puse în aplicare 67 de mandate de aducere.
353 de poliţişti de la structurile de investigare a fraudelor, investigaţii criminale şi acţiuni speciale din cadrul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi a inspectoratelor de poliţie ale judeţelor amintite mai sus participă la acţiune.
Sunt vizate mai multe persoane fizice şi juridice, bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul construcţiilor, prin folosirea de achiziţii fictive şi firme fantomă.
Prejudiciul estimat până în prezent se ridică la 10.000.000 de euro.
Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Întreaga acţiune beneficiază de suportul de specialitate al S.R.I..