Sectorul asistenţei medicale din Uniunea Europeană (UE) a înregistrat o creştere a cererii de forţă de muncă, potrivit datelor publicate luna aceasta de Observatorul european al locurilor de muncă vacante (European Vacancy Monitor - EVM).
Numărul de locuri de muncă în sectorul asistenţei medicale din UE a crescut, între 2008 şi 2012, cu aproape 2% anual, arată un comunicat de presă.
Această creştere reprezintă rezultatul efectelor combinate ale îmbătrânirii populaţiei, progreselor tehnologice şi terapeutice, creşterii aşteptărilor populaţiei privind calitatea serviciilor şi punerea unui accent mai mare pe asistenţa profilactică.
Ţara noastră este unul dintre statele membre UE în care angajările s-au redus comparativ cu perioada precedentă.