Cotaţia futures a petrolului brut american West Texas Intermediate (WTI) a înregistrat vineri, la New York, cea mai mare creştere din ultima lună, pe fondul datelor sub aşteptări privind piaţa muncii din SUA, anunţate de administraţia de la Washington. În situaţia dată, investitorii consideră că nu va urma în curând o nouă reducere a stimulentelor din partea băncii centrale americane (Federal Reserve - Fed).
Departamentul Muncii din SUA a anunţat, la finele săptămânii trecute, că numărul angajărilor a sporit cu 74.000 în decembrie 2013, după un plus de 241.000 în noiembrie. Aşteptările arătau un avans cu 197.000 al numărului de posturi. Creşterea de luna trecută este cea mai înceată din ianuarie 2011.
În schimb, rata şomajului din Statele Unite a scăzut de la 7% în noiembrie la 6,7% în decembrie - cel mai redus nivel din octombrie 2008. Scăderea a fost determinată, în mare parte, de faptul că unele persoane care solicită un post au renunţat să mai caute şi au ieşit din evidenţele forţelor de muncă.
Preţul ţiţeiului WTI cu livrare în februarie a urcat cu 1,06 dolari (1,2%) vineri, la New York Mercantile Exchange, ajungând la 92,72 dolari/baril. Creşterea a fost cea mai importantă din 10 decembrie, iar volumul de tranzacţionare a fost cu 17% peste media ultimelor 100 de zile , conform datelor Bloomberg. În intervalul 6-10 ianuarie, preţul petrolului a scăzut cu 1,3% pe piaţa americană.
La ICE Futures Europe din Londra, cotaţia petrolului Brent cu livrare în februarie a câştigat 86 de cenţi (0,8%) vineri, ajungând la 107,25 dolari/baril.
În opinia analiştilor, situaţia de pe piaţa muncii din SUA nu va determina Fed să se grăbească să reducă din nou achiziţiile de obligaţiuni. Amintim că, luna trecută, Fed a decis tăierea cu 10 miliarde dolari a achiziţiilor de obligaţiuni, la 75 miliarde dolari lunar.
"Numărul locurilor de muncă arată că Fed ar putea continua tipărirea de bani, astfel că materiile prime vor fi atractive pentru investitori", afirmă Gene McGillian, analist şi broker la "Tradition Energy" din Stamford, Connecticut.
Speculaţiile privind politica Fed au generat, de asemenea, deprecierea monedei americane faţă de cea europeană. Dolarul a coborât cu 0,5% vineri, la New York, atingând un curs de 1,3670 unităţi/euro.
Următoarea reuniune a consiliului de politică monetară din cadrul Fed este programată pentru zilele de 28 şi 29 ianuarie.