Excluderea lui Mircea Geoană, ascunsă pe după suspendarea lui Traian Băsescu

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 18 noiembrie 2011

Excluderea lui Mircea Geoană, ascunsă pe după suspendarea lui Traian Băsescu

Partidele de opoziţie au relansat o temă de interes public, suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, scopul fiind evident, abaterea atenţiei de la scandalul legat de excluderea lui Mircea Geoană din Partidul Social Democrat. Mişcarea nu reprezintă o premieră, până acum fiind folosită cu succes de partidul aflat la guvernare. Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat că, deşi USL nu are voturile necesare în Parlament pentru a-l suspenda din funcţie pe preşedintele Traian Băsescu, s-ar putea să aibă o supriză plăcută: "Din punctul meu de vedere, Traian Băsescu ar trebui suspendat. Însă, spre deosebire de data trecută, când Parlamentul l-a votat dar populaţia nu a votat, acum populaţia îşi doreşte cu ardoare să scape de Băsescu, însă nu avem voturile în Parlament. Dar, poate la ce se întâmplă acum în PDL, s-ar putea să avem parte de o supriză plăcută". Preşedinţii PSD, PNL şi PC au anunţat, într-o declaraţie de presă, că, în urma afirmaţiilor şefului statului referitoare la îngheţarea pensiilor, au solicitat juriştilor din partidele lor să pregătească pentru luni un raport în care să fie evaluată posibilitatea declanşării procedurilor de suspendare. Replica PDL nu a întârziat. Premierul Emil Boc consideră că iniţiativa USL demonstrează că opoziţia este ruptă de realitate şi doreşte să utilizeze resursele bugetare limitate doar pentru măsuri populiste ieftine: "Iniţiativa social-liberală este absolut demagogică, iresponsabilă şi demonstrează că, după doi ani de criză, opoziţia nu a înţeles ce a făcut în 2008 şi în ce lume trăim în 2011".

Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin au lansat o declaraţie de presă comună în care îşi manifestă deschis intenţia de a demara demersurile necesare pentru sus-pendarea pre-şedintelui: "Am luat act cu îngrijorare şi indignare de faptul că, prin noile sale declaraţii făcute la postul public de radio, preşedintele Traian Băsescu anunţă explicit refuzul său de a aplica legea care prevede indexarea anuală a pensiilor, precum şi hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile câştigate de profesori şi alţi bugetari (decizii date în aplicarea legii promulgate chiar de către domnia sa!). Acest refuz va persista chiar şi după o eventuală pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul obligativităţii aplicării respectivelor legi. Aceste poziţii sunt extrem de ires-ponsabile şi periculoase deoarece întăresc mesajul preşedintelui despre abolirea statului de drept în România. Ţinând cont de aceste lucruri, am solicitat juriştilor din partidele noastre să pregătească pentru luni, la şedinţa săptămânală a USL, un raport fundamentat cu privire la aceste acţiuni grave pe care le considerăm ca încălcând prevederile Constituţiei României. Raportul va trebui să conţină o evaluare a respectivelor fapte, precum şi măsura în care acestea pot face obiectul unei acţiuni de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, în conformitate cu articolul 95 din Constituţia Româ-niei".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat într-o emisiune difuzată de radioul public că indiferent care va fi rezultatul sesizării la Curtea Constituţională a îngheţării pensiilor şi salariilor în anul 2012, aces-tea nu pot fi mărite, pentru că banii nu există.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb