EXCLUSIV ANRE: Consumatorii nu vor suporta noile taxe din sectorul energetic

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 ianuarie 2013

Nicolae Havrileţ

Nicolae Havrileţ

Noile taxe instituite de Guvern în sectorul energetic vor fi suportate exclusiv din profiturile operatorilor şi nu se vor regăsi în facturile consumatorilor, ne-a declarat Nicolae Havrileţ, preşedintele ANRE (reglementatorul pieţei de energie). Domnia sa ne-a explicat, într-un interviu, că ANRE intenţionează să schimbe modul de calcul al tarifelor astfel încât operatorii care au concesionat reţelele de transport şi distribuţie a gazelor şi electricităţii să nu-şi mai recupereze de la consumatori redevenţa, aşa cum se întâmplă în prezent.

Reporter: Guvernul a decis să taxeze cu 60% veniturile suplimentare înregistrate de operatorii de pe piaţa gazelor, în urma liberalizării pieţei, şi a introdus şi o taxă pe monopolurile naturale din domeniul transportului şi distribuţiei gazelor şi electricităţii. Vor fi sau nu aceste taxe recuperate de la consumatori?

Nicolae Havrileţ: În opinia specialiştilor ANRE, aceste taxe trebuie susţinute din profitul companiilor, nu prin tarif. Deci aceste taxe nu trebuie recuperate de la consumatori. Opinia noastră este cunoscută Guvernului, dar şi organismelor financiare internaţionale, cu care am avut discuţii pe acest subiect.

Reporter: Dar, în prezent, operatorii din distribuţia şi transportul gazelor şi electricităţii îşi recuperează taxele prin tarif. Legea le permite să recupereze de la consumatori acest nou impozit.

Nicolae Havrileţ: De aceea am şi avut aceste discuţii clarificatoare cu Guvernul şi FMI.

Legea nu este clară în privinţa acestor taxe şi a redevenţelor. De exemplu, redevenţele sunt recuperate prin tarif. Dar taxa impusă monopolurilor naturale din energie nu este asimilată majorării redevenţelor. ANRE consideră că este o taxă indirectă, pe o perioadă limitată de timp, care nu trebuie recuperată prin tariful reglementat, de la consumatori.

În momentul în care ţara noastră a privatizat distribuţia de energie şi de gaze, nivelul redevenţei nu a fost subiect de competiţie. Licitaţia a vizat doar vânzarea de acţiuni. Şi redevenţa pentru concesionarea serviciilor de distribuţie a rămas la nivelul modic de 1%.

Distribuitorii şi transportatorii de gaze şi electricitate au un profit predictibil şi sigur într-o perioadă de criză economică. Ei nu au concurenţă în zonele în care activează. De aceea este justă introducerea unei taxe pe monopol.

Vom continua discuţiile cu operatorii în perioada următoare şi vom vedea cum vom gestiona aceste taxe.

Reporter: Deci ANRE va schimba metodologia de calcul a tarifelor reglementate?

Nicolae Havrileţ: Da. Vrem să schimbăm modul de calcul al tarifelor pentru distribuţie şi trans-port. Redevenţa nu trebuie recuperată de la consumatori. Nici aceste taxe pe monopolurile naturale din energie. Vrem să stabilim preţuri fixe pentru mentenanţă şi un anumit profit şi să nu mai mergem pe sistemul de volume transportate şi distribuite. Experienţa anilor trecuţi arată că operatorii îşi stabilesc un anumit volum anual, pe care nu îl ating. Şi atunci vin la ANRE să ceară majorări de tarife pentru a-şi recupera veniturile estimate. Nu este corect. Aşa că vrem să reorganizăm sistemul de tarife şi să stabilim un preţ de întreţinere indiferent de cât transportă sau distribuie şi să lăsăm o parte pentru profit şi dezvoltare.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Cit de naiv și nesincer poți fi d-le Gavrilet când afirmi ca noile impozite pe veniturile suplimentare optinute din liberalizarea pieței gazelor nu vor fi transferate direct în prețul final de vânzare? Cine-i va mai opri pe operatorii privați sa vândă gazele cu ce preturi vor ei și să-și păstreze profitul constant? Exista vreo concurenta în domeniul asta? Cum pot eu, consumator casnic sa-mi aleg furnizorul de gaze, dacă nu-mi convine prețul lui? Cine-i va opri pe distribuitorii de gaze sa nu facă un cartel intre ei și sa vândă toți la aceleași preturi mari gazele naturale?

    1. autoritatile trebuie sa supravegheze piata si sa sanctioneze practicile anticoncurentiale. Experienta anilor trecuti ne-a aratat ca au fost rare cazurile in care au fost amendate si descoperite cartelurile pe pret.

      cu distribuitorii se va intampla EXACT ce se intampla pe piata carburantului. CARTEL! Consiliul Concurentei a incercat o amenda record, dar CARTELUL a contestat-o in instanta. LA FEL se va intampla si cu gazele! Nu doare pe nimeni gura si mai ales nu costa pe nimeni sa zica ce vrea. Ponta e cel mai bun exemplu.

      Pe benzinari cine i-a oprit sa nu facă cartel intre ei și sa vândă toți la aceleași preturi, d-na Alina Toma? Asta cu " autoritatile trebuie sa supravegheze piata si sa sanctioneze practicile anticoncurentiale" o știu si eu, dar va ca autoritățile nu fac nimic în sensul asta, ci doar se umplu de șpăgi de la membrii cartelului (de orice natura ar fi el).

      Cum s-a putut d-le Havrilet ca GDF (Gaz de France) sa cumpere fictiv gaze de la subsidiara ei din Ungaria la preturi chiar mai mari decât cele rusești? Dupa aceea au venit la d-voastră sa le aprobați creșterea preturilor de vânzare la consumatorii casnici, pe motiv ca au ei cheltuieli mari și nu mai pot face situației și intra în faliment, iar d-voastră, în nemernicia d-voastră, le-ati aprobat. Cam cita șpagă a-ți luat d-le Havrilet la afacerea asta? De ce nu publicați pe situl ANRE toate bugetele de venituri și cheltuieli ale E.ON, GDF și alții, ca sa vedem și noi pe ce justifica ăștia mărirea prețului gazului la populație? Nu vi se pare ca ne furați cam mult d-le Havrilet?

    Am primit factura pe ianuarie cu 10% mai mare prin introducerea "certificate verzi" ce-or mai fi si alea. Si stau la bloc deci nu am nimic special si nu e nimic ocazional. Nu inteleg de ce tot ne insulta inteligenta toti astia.

    1. Certificatele verzi se regasesc pe facturile tuturor consumatorilor, indiferent daca sunt persoane fizice sau firme. Furnizorii au cote obligatorii de certificate verzi, adica trebuie sa cumpere un anumit numar de astfel de certificate. Factura dumneavoastra este mai mare pentru ca producem din ce in ce mai multa energie regenerabila.

      Dar nu numai certificatele verzi au majorat facturile. ANRE a acordat majorari de pret si producatorilor, si distribuitorilor si transportatorului de gaze. 

      in domeniu, dar daca producem mai multe energie regenerabila, nu ar trebui sa platim mai putin? Daca furnizorii sunt obligati sa cumpere astfel de certificate pe care le impun tot consumatorilor, cum de nu vor impune si aceste impozite suplimentare?!

      Numarul de certificate verzi emise pentru energia regenerabila produsa nu este suficient pentru acoperirea cotelor obligatorii impuse furnizorilor de energie. De aceea, aceste certificate se tranzactioneaza la pret maxim.

      In perioada 2014-2015, numarul de certificate emise va acoperi cererea (cotele obligatorii), iar pretul lor de tranzactionare va scadea. Scaderea se va reflecta in facturile tuturor. 

      In ceea ce priveste taxele suplimentare la care face referire interviul, acestea sunt considerate de ANRE ca fiind costuri indirecte care nu trebuie reflectate in tarif.

      Daca mai aveti nelamuriri, va stau la dispozitie pentru detalii. 

      Pentru ca i-ați votat, de aceea va insulta inteligenta și stați cuminți în casa și nu ieșiți în strada sa-i luați de guler pe hoții ăștia de guvernanți.

    D-le presedinte, pentru asa o gogoasa eu mi-as da demisia. De unde oare traiesc producatorii de energie daca nu de pe spinarea consumatorilor, poate ai gasit alte resurse si le tii secrete ? Hai spune-ne si noua ca nu murim prosti !!!

    1. Declaratiile domnului Havrilet sunt clare. ANRE nu doreste ca distribuitorii si transportatorii sa recupereze aceste taxe de la consumatori.

      Presedintele ANRE sustine ca, in acest scop, va schimba metodologia de calcul a tarifelor. 

      Ce dorește domnul Havaret este clar, dar omite sa ne spună cum va forța el o firma privata va vândă gazele la ce preț vor ei (asta după liberalizare). Nu este nevoie sa schimbe nici o metodologie de calcul a tarifelor. Dupa liberalizare fiecare vinde cu ce preț vrea el, prost e cine cumpără. (din păcate uneori, iarna, nu avem ce face și trebuie sa cumpărăm, altfel murim de frig în case).

      Ce dorește domnul Havaret este clar, dar omite sa ne spună cum va forța el o firma privata va vândă gazele la ce preț vor ei (asta după liberalizare). Nu este nevoie sa schimbe nici o metodologie de calcul a tarifelor. Dupa liberalizare fiecare vinde cu ce preț vrea el, prost e cine cumpără. (din păcate uneori, iarna, nu avem ce face și trebuie sa cumpărăm, altfel murim de frig în case).

      Ce dorește domnul Havaret este clar, dar omite sa ne spună cum va forța el o firma privata va vândă gazele la ce preț vor ei (asta după liberalizare). Nu este nevoie sa schimbe nici o metodologie de calcul a tarifelor. Dupa liberalizare fiecare vinde cu ce preț vrea el, prost e cine cumpără. (din păcate uneori, iarna, nu avem ce face și trebuie sa cumpărăm, altfel murim de frig în case).

    eu l-as fi intrebat pe d-l Havrilet de ce Romania acorda cele mai multe certificate verzi pentru eoliana si solara pe MW din Europa! Mai ales ca pretul acestora e suportat de consumator. Deci statul da chipurile subventii se dapt suportate de consumatori, adica noi! Chiar suntem cei mai bogati europeni? Las la o parte faptul ca in vreme ce la vecinii nostri preturile la gaze scad iar la noi cresc! In opinia mea sunt cercuri de influenta in jurul ANRE si Min Energiei care tin de aceste certificate verzi pentru propriul profit. Dl Havrilet a spus ca sunt cam multe certificate, dar vad ca nu se intampla nimic. Iar faptul ca e o mare nebunie cu solara, de la producatori de lapte pana la speculanti imobiliari se apuca disperati de energie solara, spune mult despre cele 6!?!? certificate acordate. Un cadou nemeritat si nejustificat, platit de consumatori, care nu pot face nimic in acest sens.

    1. Schema suport de sustinere a investitiilor in energia verde prin cote obligatorii de certificate verzi a fost aprobata in 2008, cand tehnologiile din domeniu erau foarte scumpe. Dar parlamentarii au aprobat normele metodologice ale legii doi ani mai tarziu.

      Intre timp, tehnologia din domeniu s-a ieftinit. Mai mult decat atat, in vara anului trecut au intrat in vigoare noi modificari ale acestei legi, care a ramas in continuare generoasa cu investitorii. 

      Acum, tehnologiile s-au ieftinit si mai mult, iar schema suport a devenit foarte generoasa incat impune o reducere a numarului de certificate acordate anumitor tehnologii.  

      In articolele pe care le-am publicat in ultima perioada am aratat ca autoritatile nu au avut nico preocupare in a consulta consumatorii in privinta suportului pe care il acorda investitorilor in energia regenerabila. Scuza parlamentarilor a fost ca Uniunea Europeana a aprobat schema generaosa, pe care trebuie sa o respectam desi tehnologiile s-au ieftinit, si ca procedurile nu impun o ajustare imediata din motive birocratice.

      Scaderea numarului de certificate va fi posibila din 2014 pentru energia solara si din 2015 pentru restul tehnologiilor. 

    Cum s-a putut d-le Havrilet ca GDF (Gaz de France) sa cumpere fictiv gaze de la subsidiara ei din Ungaria la preturi chiar mai mari decât cele rusești? Dupa aceea au venit la d-voastră sa le aprobați creșterea preturilor de vânzare la consumatorii casnici, pe motiv ca au ei cheltuieli mari și nu mai pot face situației si intra în faliment, iar d-voastră, în nemernicia d-voastră, le-ati aprobat. Cam cita șpagă a-ți luat d-le Havrilet la afacerea asta? De ce nu publicați pe situl ANRE toate bugetele de venituri și cheltuieli ale E.ON, GDF si alții, ca sa vedem și noi pe ce justifica ăștia mărirea prețului gazului la populație? Nu vi se pare ca ne furati cam mult d-le Havrilet?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb