EXCLUSIVITATE 27 de bănci - nu profit, nu impozit

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 august 2017

27 de bănci - nu profit, nu impozit

Douăzeci şi şapte de bănci nu au plătit niciun impozit pe profit în ultimii şase ani, informaţie care i-a ridicat de pe scaun atât pe Ministrul Finanţelor Publice (MFP) Ionuţ Mişa, cât şi pe unii parlamentari, pe bancheri şi chiar pe însuşi Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Mugur Isărescu.

Şeful Băncii Centrale a transmis, recent, conducerii MFP că ceea ce trebuie să verifice Fiscul este motivul pentru care băncile nu au făcut profit ani la rând. Mai mult decât atât, Mugur Isărescu a subliniat că autorităţile statului vor avea tot sprijinul BNR în acest demers.

Afirmaţiile şefului Băncii Naţionale vin ca reacţie la declaraţiile pe care ministrul Finanţelor le-a făcut, în urmă cu circa o săptămână, şi care arată că 70% dintre băncile care activează la noi nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani.

Bilanţurile anuale ale băncilor sunt publice şi cunoscute, iar constatarea că, în ultimii ani, băncile nu au făcut profit este corectă, a menţionat, în ocazie, Mugur Isărescu, adăugând: "Cred că domnul ministru a dat un mesaj corect, în sensul că a făcut o constatare, dar pe care nu trebuie să o căutăm, nu ne trebuie liste (n.r. liberalul Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, a solicitat ministrului de resort lista cu băncile care nu au plătit impozit la stat în ultimii cinci ani). Bilanţurile anuale ale băncilor sunt publice, deci nu trebuie să facă cineva liste sau să solicite liste, sunt cunoscute foarte bine. Constatarea că, în ultimii ani, foarte multe bănci nu au făcut profit este una corectă. Asta este o constatare pe care am făcut-o şi noi şi am spus-o în repetate rânduri. Faptul că nu au plătit impozit este o formulare pe care trebuie să o facem cu atenţie, pentru că la nivelul publicului larg se va înţelege altceva, cum ar fi că băncile nu au vrut să plătească. Ele nu au plătit pentru că nu au făcut profit. Băncile plătesc impozite serioase pe salarii, pe contribuţiile sociale etc.

Acum, de ce nu au făcut profit, este o altă întrebare. Asta trebuie să se cerceteze, şi Banca Naţională sprijină prin metodele pe care le are eforturile ca bazele fiscale din contabilitatea băncilor să fie corectă. Aşa cum am mai spus în repetate rânduri, este obligaţia noastră legală ca, pe timpul supravegherii, când constatăm că nu este ceva în regulă, să raportăm organelor în drept, nu numai Ministerului de Finanţe, şi aşa facem de fiecare dată. Banca Naţională nu are niciun fel de mandat, de atribuţii, să facă propriu-zis control fiscal.

Una este să faci o constatare că o instituţie nu are profit şi, deci, nu plăteşte impozit pe profit, şi alta e să te uiţi în contabilitate şi să constaţi că nu a făcut profit, pentru că unele operaţiuni au fost la marginea legii sau în afara legii.

În măsura în care asemenea constatări se vor face şi se vor dovedi, bineînţeles că Ministerul de Finanţe trebuie să acţioneze ca atare şi noi îi vom acorda tot sprijinul necesar".

Mugur Isărescu a mai spus că Fiscul ar trebui să verifice şi vânzarea de credite neperformante, "uneori la preţuri care ridică semne de întrebare".

Băncile din ţara noastră nu plătesc impozit la stat decât dacă doresc, ele având un sistem de raportare a profitului foarte complicat, după cum am arătat, în 7 martie 2017, în articolul "Băncile de la noi - vehicul prin care multinaţionalele scot bani din ţară", citând surse oficiale, demne de încredere. Băncile se folosesc de prevederile legislative speciale şi dedicate sectorului bancar, ca să nu plătească impozitul pe profit, subliniau sursele citate, explicând că este vorba despre deductibilitatea nelimitată a cheltuielilor cu vânzarea de credite neperformante (NPL). Sursele noastre ne-au exemplificat: "Să spunem că o bancă a realizat un profit de 100 de milioane de euro şi a vândut un pachet de NPL de 200 de milioane de euro. În general, banca vinde portofoliile de neperformante cu 5-7% din valoarea lor nominală, dar, potrivit unui studiu, media pe sistem este de 11%.

Aşadar, la NPL vândute de 200 de milioane de euro, banca încasează 22 de milioane de euro, înregistrând o pierdere de 178 de milioane de euro. Această pierdere este integral deductibilă, conform legislaţiei în vigoare. Aşadar, respectiva instituţie încheie exerciţiul financiar cu o pierdere de 78 de milioane de euro, după ce cheltuiala cu vânzarea portofoliului de neperformante este scăzută din profit. Problema este că pierderile se reportează pe următorii ani fiscali, de la an la an, până când banca ajunge la zero, acesta fiind un fenomen ciclic. Astfel, o bancă ce declară profit într-un an, în realitate nu plăteşte niciun impozit, pentru că profitul raportat se compensează cu pierderile din anul anterior. Este un artificiu folosit de bănci ca să nu plătească impozite la stat".

Ministrul Finanţelor a spus, zilele trecute, că, din 46 de bănci (câte au fost luate în calcul în ultimii cinci ani), 31 au înregistrat pierdere în anul 2016, 27 de bănci neplătind niciun impozit pe profit în perioada 2011-2016. Această pierdere totaliza 9,8 miliarde lei, a completat domnia sa, adăugând: "Sunt 15 bănci care au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani, aici fiind incluse şi cele care au plătit un singur an. Totalul impozitului plătit de aceste bănci în cei cinci ani este de 1,7 miliarde lei. Dezechilibrul este deja evident. Este vorba de tot felul de operaţiuni aşa numite de «optimizare fiscală». Am iniţiat noi controale la bănci şi vom extinde aceste controale, pentru că sunt bani mulţi de adus la buget. Am finalizat controalele la două bănci, dintre care una este mare, mare de tot în sistem".

Ionuţ Mişa nu a dat nici numele băncilor verificate de ANAF, nici pe cele ale instituţiilor financiare care nu au plătit impozit în ultimii ani.

Ziarul BURSA a intrat în posesia unui document care ilustrează situaţia fiscală a unui număr de 46 de bănci, în perioada 2011-2016.

Întrucât tabelul (de aproape cinci pagini, dintre care trei sunt ocupate cu cifra zero la coloana ce reflectă impozitul anual pe profit), conţine o serie de date care ne-au contrariat, arătând pierderi la anumite bănci în anii în care acestea au raportat profit, am încercat să comparăm respectivele informaţii cu cele care apar pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.

Cifrele sunt diferite!

Am cerut ajutorul experţilor din domeniu, care ne-au explicat că ceea ce raportează băncile, BNR şi MFP sunt rezultatele contabile, iar ceea ce apare în documentul deţinut de noi, pe care îl publicăm în forma în care ne-a parvenit, reprezintă rezultatele fiscale, obţinute după reportarea şi deducerea pierderilor din anii precedenţi.

În timp ce unele bănci se laudă cu profit contabil, ele înregistrează pierderi fiscale

Tabelul arată discrepanţa, uneori uimitoare, dintre profitul contabil raportat de bănci şi rezultatul fiscal al exerciţiului financiar.

Spre exemplu, Banca Comercială Română (BCR) - care, de altfel, este una dintre cele două instituţii financiare la care ministrul Mişa face referire când spune că a ANAF a finalizat controalele la două dintre bănci, după cum reiese din recentele declaraţii ale lui Andreas Treichl, preşedintele Erste Bank, acţionar majoritar al BCR - a raportat, conform comunicatelor postate pe propriul site, profit net în trei din cei şase ani (în 2011 - 70,9 milioane lei, în 2013 - 591,2 milioane lei, în 2015 - 918,9 milioane lei şi în 2016 - 1,045 miliarde lei), dar situaţia fiscală indică pierderi însemnate (care ajung până la minus 3 miliarde lei, în 2014) în toţi cei şase ani la care facem referire.

Reprezentanţii Erste Bank ne-au transmis luni, că, "în cei zece ani de la privatizare, BCR a înregistrat un profit cumulat de 3,9 miliarde lei şi a plătit 4 miliarde lei statului român în taxe şi impozite".

Răspunzând unei întrebări adresată în cadrul unei teleconferinţe cu analiştii, şeful Erste Andreas Treichl a spus că nu poate vorbi de fiscalitatea din România fără să se enerveze, ceea ce pare paradoxal.

O altă bancă ce apare în tabelul nostru cu impozit zero în perioada 2011-2016 este Bancpost, cu toate că şi aceasta a avut profit contabil în ultimii doi ani (26 milioane lei în 2016 şi 35,24 milioane lei în 2015), potrivit datelor de pe MFP.

Banca Transilvania, societate listată la Bursă, s-a lăudat cu profit de 1,22 miliarde lei anul trecut, respectiv 2,41 miliarde lei în 2015, dar a raportat pierderi fiscale de -2,3 miliarde lei în 2016 şi de -3 miliarde lei în anul precedent.

Printre băncile care au plătit impozit pe profit în toţi cei şase ani la care ne raportăm se numără Raiffesein Bank, ING Bank şi BCR Banca pentru Locuinţe.

În aceste condiţii, aşa cum afirmă ministrul de resort, 27 de bănci nu au plătit impozit pe profit în perioada 2011-2016, deşi, aparent, nu au făcut evaziune fiscală.

MFP vrea să limiteze gradul de deducere a cheltuielilor cu vânzarea neperformantelor, de la 100% la 30%

Ministerul Finanţelor vrea să limiteze gradul de deducere a cheltuielilor cu vânzarea creditelor neperformante, potrivit unui proiect de Ordonanţă postat pe site-ul MFP.

Nota de fundamentare a acestuia menţionează: "Se propune deducerea cheltuielilor reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate, în limita unui plafon de 30% din valoarea creanţelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora.

Astfel, de exemplu, la calculul rezultatului fiscal pentru o creanţă care a fost înstrăinată la o valoare de 1500 lei faţă de valoarea nominală de 10.000 lei, cheltuiala reprezentând valoarea acestei creanţe va fi deductibilă în limita a 4500 lei".

Conform legislaţiei în vigoare, în prezent, cheltuielile reprezentând valoarea creanţelor înstrăinate sunt integral deductibile la calculul rezultatului fiscal, indiferent de nivelul veniturilor înregistrate din înstrăinarea creanţelor respective.

Documentul citat mai arată: "Având în vedere amploarea fenomenului de cesionare a creanţelor, în special a celor din domeniul bancar, precum şi faptul că acestea sunt înstrăinate pentru sume infime raportate la valoarea creanţelor/împrumuturilor, valoare considerată cheltuială deductibilă la calculul impozitului pe profit, în vederea diminuării impactului fiscal asupra bazei de impozitare, se impune limitarea deducerii acestor cheltuieli în limita unui plafon de 30% din valoarea creanţelor înstrăinate la care se adaugă valoarea venitului realizat din înstrăinarea acestora".

Potrivit lui Gernot Mittendorfer, directorul financiar al Erste Bank, care a spus, luni, că banca austriacă a primit o scrisoare de la ANAF referitoare la rezultatele controlului efectuat la BCR, Fiscul nostru "contestă deductibilitatea fiscală a provizioanelor, care au determinat pierderi băncii".

ARB şi CPBR: "Băncile respectă legislaţia din ţara noastră"

Băncile respectă legislaţia din ţara noastră, subliniază un comunicat de presă comun transmis de Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), care menţionează: "ARB şi CPBR doresc să aducă la cunoştinţa opiniei publice că instituţiile de credit membre respectă legislaţia şi reglementările aplicabile în România. În desfăşurarea activităţii, instituţiile de credit au acţionat în conformitate cu legile în vigoare şi cu cerinţele impuse de autorităţile de supraveghere şi reglementare naţionale şi internaţionale şi de impunere. Instituţiile de credit operează într-un cadru strict reglementat, iar înregistrările contabile sunt validate de auditori independenţi cu reputaţie, al căror profesionalism este recunoscut la nivel internaţional. Asociaţia Română a Băncilor şi Consiliul Patronatelor Bancare din România îşi asumă un rol activ în promovarea unui dialog deschis şi constructiv cu autorităţile şi vor solicita organizarea unor sesiuni de lucru cu Ministrul Finanţelor Publice pentru a prezenta poziţia şi argumentele comunităţii bancare şi a înţelege priorităţile şi provocările instituţiei publice".

Rezultatele financiare ale sistemului bancar din ultimii ani au fost influenţate de efectele crizei economice, de măsurile impuse pentru întărirea rezilienţei sectorului, de reducerea riscului de credit prin acoperirea creditelor neperformante cu provizioane, de reducerea dobânzilor şi de schimbarea modului de calcul prin conversia la standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) începând cu anul 2012, au mai spus semnatarii comunicatului. Aceştia arată că măsurile menţionate au avut la bază reglementările Băncii Naţionale a României şi ale Autorităţii Bancare Europene privind derularea activităţii bancare şi standardele internaţionale de raportare financiară. Provizioanele se înregistrează în conformitate cu standardele internaţionale de contabilitate, au mai spus sursele citate, adăugând: "Sistemul bancar românesc şi-a demonstrat stabilitatea structurală pe parcursul crizei şi în perioada post-criză, prin menţinerea la nivel adecvat a indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate. Indicatorul de lichiditate imediată era de 40% la finele anului 2016. Indicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar era de 19,80%, la finele lunii martie 2017. Menţinerea indicatorului de solvabilitate peste dublul pragului minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR, de 8%, s-a făcut în principal prin aport de capital suplimentar din partea acţionarilor. În perioada 2008-2016, capitalul social a fost majorat de către bănci cu 3,5 miliarde euro. În perioada crizei economico - financiare, România nu a fost nevoită să sprijine cu bani publici sectorul bancar. Contribuţia sectorului bancar la stabilitatea financiară a României a fost substanţială şi efectivă în ceea ce priveşte menţinerea expunerilor financiare în România, în special pe parcursul perioadelor de criză financiară severă când opţiunile de finanţare dispăruseră în totalitate. Sectorul bancar a furnizat lichiditate atât sectorului privat, cât şi sectorului public (titluri de stat, credite acordate proiectelor şi programelor derulate din fonduri publice, împrumuturi acordate municipalităţilor), ceea ce a sprijinit capacitatea statului de a funcţiona la parametri normali, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor sociale (salarii, pensii, alocaţii sociale, etc.) şi a programelor de investiţii publice".

MUGUR ISĂRESCU:

"O parte din pierderile băncilor au apărut pentru că nu au dat credite"

O parte din pierderile băncilor înregistrate în ultimii ani au apărut pentru că acestea nu au putut acorda mai multe credite, în condiţiile în care comisioanele nu asigură profituri suficient de mari, iar cele aproape 40 de bănci se bat să acorde credite celor circa 12.000 de firme cu un potenţial mare de creditare, a spus, ieri, guvernatorul BNR Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Gradul de capitalizare a companiilor este foarte scăzut, iar capacitatea acestora de rambursare a creditelor este de asemenea scăzută, a mai spus Mugur Isărescu, citat de news.ro.

Şeful BNR spune că ar dori să vadă o creştere a creditării firmelor, dar acest lucru nu depinde doar de sistemul bancar. BNR nu poate obliga bancherii să dea credite "cu orice risc", în condiţiile în care siguranţa banilor deponenţilor este pe primul plan, a completat guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu: "Constatarea că, în ultimii ani, foarte multe bănci nu au făcut profit este una corectă. Asta este o constatare pe care am făcut-o şi noi şi am spus-o în repetate rânduri. Faptul că nu au plătit impozit este o formulare pe care trebuie să o facem cu atenţie, pentru că la nivelul publicului larg se va înţelege altceva, cum ar fi că băncile nu au vrut să plătească. Ele nu au plătit pentru că nu au făcut profit. Băncile plătesc impozite serioase pe salarii, pe contribuţiile sociale etc. Acum, de ce nu au făcut profit, este o altă întrebare".

Ionuţ Mişa: "Sunt 15 bănci care au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani, aici fiind incluse şi cele care au plătit un singur an. Totalul impozitului plătit de aceste bănci în cei cinci ani este de 1,7 miliarde lei. Dezechilibrul este deja evident. Este vorba de tot felul de operaţiuni aşa numite de «optimizare fiscală»".

Oricare chioşc de la colţul străzii care a virat impozit pe profit măcar un leu a plătit mai mult decât cele 27 de bănci la un loc, în şase ani.

Notă: Articolul a fost publicat în ediţia Ziarului BURSA de pe data de 09.08.2017.

Opinia Cititorului ( 74 )

  1. Mizeria asta a fost facuta cu ajhtorul autoritatilor.isarescu nu a stiut?anaf s a trezit acum? Oricum isarescu a fost primul care a inteles smecheria fiscala a bancilor si le a sustinut. Mi e sila.

    1. corect. e simplu. e tarziu pentru a trage la raspundere pe cineva. si lesne de inteles ca trebuia rahatul descoperit. parerea mea,cine la initiat are implicatii sau e magar la inaintare. sa vada lumea...uite am descifrat gaura la macaroana

      Va amintiti ca acum ceva timp,, de curand,,, o lună-două în urmă a luat foc un depozit unde se afla arhiva mai multor bănci? Oare de ce,, a luat foc asaa din senin? Aha,,, și ce documente oare sa fi luat foc? Documentele cu creditul meu nu cred,, ha ha ha :) Poate își dă lumea seama,ca nu suntem chiar asa de proști cum ne cred ei,,,

      N-a stiut pe dracu Isarescu. De cand e bisnitarul ala-n capul BNR a luat in continuu apararea bancilor comerciale. Le-a sustinut in jupuirea romanului care culmea, munceste sa-i plateasca lui salarul de 14.000 EUR/luna. Ce plm face Isarescu de 14 000 EUR pe luna? Cati romani trebuie sa munceasca si sa contribuie la stat ca sa se stranga salarul unui singur om? Si tot impotrvia romanilor e Isarescu. Cand va cadea turnul asta imbacsit de aceiasi politicieni, cladit pe spinarea romanului, astia care-s mai sus, ca Isarescu se vor lovi cel mai tare in cadere.

    In primul rand va rog sa nu-l mai citati pe Ionut Misa, un "cimpanzeu" aterizat la Finante...omul asta nu intelege cum functioneaza lucrurile si scoate numai tampenii.

    Chestia cu plafonarea la 30% este o fumigena pentru cei suparati pe banci...in realitate nu prea are efect asupra bancilor...in marea majoritate a cazurilor bancile vand credite care au fost provizionate in mare parte (gradul de acoperire cu provizioane tinde spre 100%), deci nu prea mai au mari cheltuieli la momentul cand vand creditele... cheltuiala bancilor este in momentul cand se constituie provizioanele si poate sa fie din urma cu multi ani, deci acele cheltuieli au fost deja considerate deductibile la calculul de impozit pe profit din anii precedenti (cheltuielile cu provizioanele sunt in mare parte in anii financiari anteriori anului financiar in care se vand creditele). 

    Verificati cam ce pierderi au raportat marile banci din Europa in ultimii ani (de ordinul miliardelor de EUR).

    In plus, daca verificati veti vedea ca marea majoritate a bancilor mama a bancilor straine din Romania au cam raportat tot pierderi cumulate in ultimii 7-8 ani. 

    1. Top European banking losses of the crisis  

      1 43.15bn RBS 2008 

      2 28bn Fortis 2008 

      3 19.2bn Bankia 2012 

      4 18.45bn Fortis Bank Netherlands 2008 

      5 17.6bn Anglo Irish Bank 2010 

      6 13.19bn UBS 2008 

      7 12.7bn Anglo Irish Bank 15 months to end 2009 

      8 12.3bn National Bank of Greece 2011 

      9 12.1bn Allied Irish Bank 2010 

      10 11.6bn Dexia 2011 

      11 9.2bn Unicredit 2011 

      12 8.2bn Intesa Sanpaolo 2011 

      13 7.27bn RBS 2012 

      14 6.6bn Piraeus 2011 

      15 6.6bn Commerzbank 2008 

      16 6.5bn Credit Agricole 2012

      17 6.2bn KfW 2007 

      MILAN (Reuters) - UniCredit (CRDI.MI) said it expects to book a net loss of around 11.8 billion euros ($12.6 billion) for 2016 and fall short of European Central Bank capital requirements, highlighting the importance of a planned 13 billion euro rights issue.

      Troubled German banking giant Deutsche Bank on Thursday reported a net loss of €1.4 billion for 2016 as it struggles with the impact of mammoth fines, lower revenues and restructuring costs.  

      Last week, Deutsche Bank said it expected to report a 2015 net loss of about 6.7 billion euros ($7.26 billion), sending its shares down 10 percent and renewing analysts' concerns that it might now need to raise more capital to strengthen its finances.  

      Italian banks reported an aggregate net loss of €15 billion at year-end 2016 due to higher provisions and restructuring costs, as well as lower revenues, ratings agency DBRS said in a report.  

      prin xeclaratia care l-buimacit pe Reporter asupra tarii unde are Probleme si care nu era Romania ci Ungaria. In toamna 2011 de incepe cu amortizarea brutala a Goodwill cu aprox 700 milioane Euro desi in acel an cresterea economica a fost de 2,5%.

      pierderile Deutsche Bank au fost orchestrate de domnul Achleitner, cel care nu a prezentat un raport financiar in in anii 2015 si 2016 pentru a nu de observa ca banca a avut castig de 135 milioane in 2015 si 400 milioane in 2016. La conferinta media din 2 februarie 2017 l-am intrebat pe CFO Schenk daca si in 2016 o sa aiba un rezultat pozitiv ca in 2015, asa cum poate fi observat in raportul financiar..A privit buimacit si a spus ca nu vor fi folosite rezervele pentru plata AT1. O saptamana mai tarziu a fost promovat CEO adjunct, iar pozitia de CFO a ramas vacanta.

      Adriene, oricate informatii ne-ai da, oricate argumente ai construi, nu vei putea explica prin mecanismele pietei de ce, suferind pierderi sase ani la rand, bancile continua sa aiba actionari, ba chiar proprietarii bancilor continua sa cumpere actiuni ale bancilor.

      Oreicate randuri ai scrie, speculantule, nu vein dovedi decat ca nu pricepi nimic si ca ti-e ciuda ca esti tantalau. La ce preturi se cumpara actiunile bncilor? Sau tu crezi ca o actiune e un covrig si are pret fix, deci daca se vinde insemna ca covrigaria de la care te alimentezi merge bine? Idioti cu scoala.

      Inainte sa ma faci idiot, raspunde-ti singur la propria intrebare prosteasca: care este pretul fix al covrigului?

      ok, de acord, dar la momentul vanzarii neperformantelor ce se intampla cu provizioanele ? daca din portofoliul de neperformante s-a vandut...%, acelasi procent trebuie aplicat si provizioanelor, in sensul trecerii acestora pe venituri, nu ?

      Dar tu esti "un initiat"al turnatorului suprem"care si cand vorbeste se screme sa scoata vorbele?Te-a asmutit ?Mars !

      Te lauzi degeaba; trebuia sa-l intrebi pe nenea Treichl al nostru, asta ne intereseaza. 

      si e restul de intelept sa. actioneze. In fara lui 2013 Wimmer, celebrul CFO care a infiintat vehiculele CEPS iese la pensie, nu inainte de a transfera BCR de la Bucuresti la Chisinau. Continua Mittendorfer , care lass BCR la Chisinau si culmineaza cu fuzunea CEPSurilor in EGB ajung prin care 5,5 miliarde EUR investiti de actionari prin Plata actiunilor ajung in rezultatul reportat ca si cum ar fi fost produsi prin mecanismele unui Institut Financiar. E ca si cum au avea o covrigarie si ca actionar. bagi 5500 de Euro ist la sfarsitul anului nu ii declari ca aport de Capital ci ca rezultat al vanzarii covrigilor.

      De de nu? Un exemplu asemanator e Tesla

    Sunt de vina incepand dela presedinte,guvern,parlament.Am vazut aseara la TV cum prin legea retocedarilor se dau si ungurilor chiar si criminali de razboi dupa ce au fost depagubiti in aur si bani.Cine sunt de vina?Parlamentari care au facut o lege proasta si aprobata de basescu(alt excroc).Dece nu se opresc aceste excrocheri?Dupa 1989,numai distrugeri si furturi au fost sustinute de excroci mentionati si ajutoarele lor.

    1. Dezastrul retrocedarilor frauduloase cu acte false au inceput la Tribunale si in Parlament. Magistratii s-au complacut in haosul legislativ, unii au profitat, iar Parlamentul compus in general de niste "insi" fara cultura si educatie care nu cunosc istoria propriului popor, niste submediocrii, repetentii claselor, niste muncitori la scularie deveniti peste noapte "doctori" in nici ei nu stiu bine ce, au nenorocit aceasta tara. Un regim dur, ar repune tara pe directia corecta.

    Cate controale s-au facut in acesti ani la banci?

    Chioscul daca nu plateste impozit e cu controalele pe cap bancile de ce NU? 

    1. cate controale s-au facut la comisioanele care le incaseaza banca (una a scris in contract si alta a incasat)

    un excell simplu arata dimensiunea fraudei grotesti a bancilor, dar si minciuna BNR-ului. trebuie corectata legislatia si schimbata conducerea BNR.

    intre timp, zeci de oameni executati silit, scosi cu familiile in strada, s-au sinucis de disperare si depresie.

    un partid care se da de stanga ..si e votat in mare parte de cei cu vederi de stanga, asta ar trebui sa faca ..sa-i "incalece " si sa le ia 7 randuri de piei ..dar ..nu PSD se declara de stanga sau centru stanga si da tot in cei ce produc plus valoare..nu se atinge de "capitalisti -investitori. ( hoti ...capuse care sug totul )..bla.bla...unde este impozitarea multinationalelor? culmea..(au si in ALDE si PSD capuse ) anul asta micsoreaza impozitul pe dividende la 5 % iar de la anul il anuleaza, devine ZERO...iar noua, ne-a pus impozit i pe terenul de sub bloc(casa)..ALO.....PSD peste 3 ani sant alegeri..sau pana atunci crezi ca lumea uita..ne mai dai 50 lei la pensie sau 100 lei la salariu si hotii se imbuibeaza si fac "safarii"...desteapta-te PSD....

    1. Huo comunistilor!Huoa astia care ati ramas la nivelul economei politice ceausiste "care produc plus valoare"

      Ei produc "plus valoare", dar fac evaziune. Orice stat, comunist sau capitalist, este furat prin evaziune.

      Ori esti bogat de nu ai ce face cu banii si vei deveni un capitalist de marca daca te ajuta capul si curajul, ori esti un ignorant si nu stii ca in comunizm erau multe lucruri bune, chiar exceptionale. Poate esti vreun urmas de nomenclaturist comunist, caci astia sunt acum cei mai inversunati anticomunisti, ca au ciolanul la indemana. Nu mai injura comunismul ca mirosi a antisemit. Si pentru stiinta ta Izraelul si Suedia sunt doua tari in care socializmul este real. China este comunista si se misca inspre toate continentele, incet ca furnica dar sigur ca Dunarea in drumul ei.Mai bine ai invata limba chineza, peste cca 30 de ani capitalizmul devine caduc, cine va persista in astfel de regim va fi nu numai retrograd dar se fa confrunta cu cele mai grele incercari. Deja economiile capitaliste avansate au inceput sa decada si se mentin provocand razboaie ucigatoare la intervale de timp. Orice regim se naste si cu microbul care il va mistui. Cand o lume se ridica, alta lume care s-a uzat decade si dispare incet-incet. Invata limba chineza, iti va prinde bine, mai ales daca esti tanar. Numai orbii injura politica. Cei ce vad bine lucrurile studiaza istoria si politicile actuale si trecute. In politica cine pune cap este un fel de Napoleon vizionar.Cine pune in politica pasiuni este un Luis de Funes, se ineaca inainte de a sari in balta. Succes!

      In Romania politica nu poate fi de dreapta sau de stanga, marea majoritate a populatiei este saraca, abia isi duce traiul de pe o zi pe alta. Multimile pot fi miscate de foamete si de spaime. Nu vorbesc de multimile antrenate de bani si interese meschine, vorbesc de "balaurul multimilor flamande si trezite din somnul lor secular, pericolul cel mai mare in istoria lumii.Pentru pastrarea unui echilibru social si a pacii sociale este mare nevoie de PSD PSD este partid social democrat. Social democratia guverneaza Suedia de un secol, cu o intrerupere de 3 ani cand a guvernat Oloff Palme cu liberalii). De la Tage Erlander pana acum Suedia este condusa de un partid marxist, in care se vorbeste cu tovarase, si care are principii marxiste cu exceptia ca nu sunt discipolii lui Lenin ci ai lui Karl Kautsky si During. Suedia astazi este modelul pe care vrea sa-l imite UE. Izraelul este guvernat tot de social democrati, care il consiliaza pe Dragnea. PSD-ul de la noi se chinuie sa o apuce pe partia trasata de Tage Erlander, dar in PSD-ul de la noi s-au pitulat toti nomenclaturistii comunisti compromisi de dictatura si urmasii lor, necesita o reformare profunda. Liberalismul nu mai este la moda, pe timpuri erau partid de stanga, erau numiti rosii, partidul pe caruia ii facea opozitie omul de presa, conservatorul Eminescu. Astazi partidul de dreapta real si activ este partidul popularilor europeni. Liberalii contemporani mai joaca inca rolul de lubrefiant intre stanga proletaro-muncitoreasca si dreapta noii burghezii imbogatita din afaceri necurate. Societatea trebuie sa mearga inainte, dar condusa cu capul nu cu inima de " indragostit electoral". Cand PSD isi va epuiza increderea maselor votante, atunci urmeaza schimbarea.In democratie nimeni si nimic nu este batut in cuie. Exista o schimbare permanenta in fapte si gandire. Necazul nostru este ca tineretul nostru "post decembrist" continua sa fie ignorant, neinstruit, dominat de o educatie precara si cu o cultura politica la "genuchiul broastei". Cultura nu se face cu telefonul mobil ci in biblioteci. Starea permanenta de hartsa si cearta fara rost nu ne vor ajuta deloc, asta ne-a adus sub calcaiul strainilor care isi cunosc scopul si miros de la distanta "vanatul" gata sa le pice in lats. E mult pana departe. Tineretul sa manifeste si sa ceara de la guvernanti fonduri mari pentru educatie, cultura, scoli profesionale de calificare si sport de mase si sa impuna cererile lor. Banalul "hotii, hotii" a devenit ridicol. Trebuie impus ca "hotii" sa investeasca banii in Romania nu afara si sa nu-i arunce pe vacante idioate. Demonstratiile pentru apararea intereselor antiromanesti ale transnationalelor si corporatiilor ale bancilor lacome, sunt apa de ploaie. La demonstratii sa se ceara si sa se impuna legislatie moderna pentru dezvoltare, pentru apararea investitiilor, pentru combaterea birocratiei, pentru dreptul de a infiinta firme in timp scurt si fara coruptie, sa fie condamnati si corupatorii si coruptii, legi bune pentru dezvoltarea tineretului, pregatirea lui pentru sarcini politice si activitati parlamentare. Instrumentul de baza al democratiei este Parlamentul, executantul legilor parlamentului este guvernul. La vot sa iesiti cu mic cu mare. Presedintele nu trebuie sa aiba prerogativele lui Ceausescu, Presedintele trebuie sa reprezinte tara in relatiile externe si sa fie arbitru intre puterile statului. Nu trebuie sa se mai auda denumirea de "seful statului", ca pute a pofta de dictatura. Tineretul trebuie sa pazeasca democratia si drepturile omului.

    O singura institutie este responsabila de tot ceea ce tine de fiscalitate in Romania, ea se numeste ANAF. Orice incercare de a arunca vina spre alte persoane sau institutii este o incercare patetica de a degreva de responsabilitate Guvernul. Pentru ca ANAF este in subordinea guvernului. Sa faca bine domni si doamnele de la ANAF sa se specializeze, sa viseze noaptea standardele IFRS si IAS si sa-si faca treaba. Iar daca nu sunt in stare, sa faca bine ANAF sa recruteze tax professionals din marile firme de consultanta, din Big4, ca ei stiu cu ce se mananca treaba asta.

    1. Cam asta spune si ziarul, cladirea dintre cele doua siruri de tabele este sediul ANAF-ului.

      Dyogene esti ametit de bautura.Deci cum ai tu privirea tulbure Manole si BNR nu au nici o raspundere,ei numai stau la incasare.Avocatii de succes ai bancilor .Asa sa aiba parte si el si toti descendentii lui ,de amar sa le fie !

      ANAFura mamii lor !!. 

      Mai bine si-ar zice Damigene. 

    Ar trebui verificate toate bancile, nu doar cele care nu au platit impozit. Poate ca unele au platit impozit, insa doar 2 lei in loc de 2 milioane cat ar fi trebuit. Daca institutiile statului tot si-au adus aminte de banci, ar fi bine cu ocazia asta sa le ia la intrebari pe toate.

    1. Neinitiatilor! Asta E UN FENOMEN DE MASA IN ROMANIA, nu e ceva specific bancilor. Ce va tolt mirati ca neinitiatii ca de ce mai exista bancile daca nu au profit???

      40% adica APROAPE JUMATATE, NEINITIATILOR dintre firmele din Romania nu obtin profit. Ce va tot mirati de parca acum descoperiti apa calda???  

      .digi24.ro/stiri/economie/ bani-afaceri/firmele-au-pierde ri-in-plina-crestere-economica -573422 

      Neinitiatule, BCR tot a facut profit. Intelegi cum sta treaba?

      Cea mai mare banca locala, BCR, a anuntat marti obtinerea unui profit net de peste un miliard de lei, adica un sfert din profitul intregului sistem bancar pe anul trecut. In 2015, profitul BCR a fost de 919 milioane lei, dupa pierderi record de 2,4 miliarde lei in 2014, ca urmare a recunoasterii creditelor neperformante.  

      Initiatule!

      La zero profit, bancile din Romania au profitabilitate dubla fata de cele din restul Europei. 

      Neinitiatule, una e profitul operational si alta profitul impozabil. Pentru ca daca profitul il cheltuiesti pe modernizari de sedii sau de ATM nu se mai impoziteaza fiind cheltuit. Neinitiatilor, asa cum NU PUTETI INTELEGE DE CE STERGEREA DATORIEI E VENIT, cum v-a explicat CLAR SI SIMPLU Biris, asa nu puteti intelege asta cu profitul bancilor. REPET NEINITIATILOR: aproape jumatate din firmele din Romania nu au profit si NU PLATESC IMPOZIT PE PROFIT. 700 de mii de firme în România

      609.000 de firme au depus bilanţul pentru 2015 

      84.000 profit 0 

      306.000 - profit total de 17 miliarde de euro 

      219.000 - pierderi de 8,5 miliarde de euro 

      sursa: Creditinfo 

      Sunteti atat de neinitiati incat orice depaseste aritmetica simpla cu cifre va depaseste capacitatea de intelegere. Faptul ca unii dintre neinitiati s-au ales prin redistribuire senatori PNL nu inseamna ca sunt altfel, tot neinitiati populisti au fost si gargaragii vor fi atata vreme cat poporul le va permite.

      In ceea ce priveste grupul religios de presiune coordonat din zona Sibiului, o absolventa de ASE angajata la RAR - ceea ce spune multe de halul in care a ajuns scoala romaneasca- nu e in stare sa priceapa ceva banal (absolventa de ASE!) cum de zice guvernatorul ca pierderile bancilor se datoreaza faptului ca nu dau credite cata vreme speculantii si mai labili psihic scormonesc si gasesc grafice cu creditele imobiliare ajunse la nivel de bula. Pai nu doar credite IMOBILIARE dau bancile, dau si credite de afaceri, neinitiatilor sistemici. 

      Faptul ca se dau bani pe prima casa, cu marja mica, nu inseamna ca se dau si credite suficiente catre firme asa ca SE POATE SA FIE PE PIERDERE unele banci. 

      Un alt neinitiat din vestul sarac al tarii cu nume de bere prosta (#cheiaelael) nu pricepe cum poate o banca sa piarda daca nu da credite ca i se pare lui ca e un fel de magazin de bani si daca nu vinde asta e, dar macar nu pierde. Pai o banca plateste dobanzi la depozite, adica daca nu da credite face doar platri si e in pierdere bexaila penibila!  

      Iar SRS-ul, cisnadiorul si piarul elefantului bulgaresc nu pricep ca ceea ce zice Misa, adica 70% dintre banci, sunt in general cele mici.  

      70% sunt vreo 30 de banci care poate nu au nici 15 la suta din piata bancara. Asa ca DA, bancile din Romania pot avea profit, chiar si istoric, dar o parte mare dintre ele (ca numar) sa fie pe pierdere si sa nu plateasca impozit. Piata bancara e tot pe plus pentru ca bancile respective, multe dar mici, nu au pierderi care sa depaseasca profitul celor mari. 

      Bai, si va rupeti camasile de pe voi ca acuma sunteti la cutrent, ca acuma nu va mai pacaleste nimeni, ca acuma intelegeti si sunteti atenti... ARITMETICA DE A TREIA, asata e nivelul vostru NEINITIATILOR MACROPRUDENTIALIZATI. 

      Te crezi initiat dar esti.....praf.

      Tu nu intelegi ce ti a spus idolul tau...Manole.... 

      Din exemplul tau cu bancile care nu reprezinta 15 % din piata bancara 

      ...inseamna ca nici nu ai citit acea lista....restul e can can....".initiatule" 

      Cand citezi pui ghilimele...chiar daca te citezi pe tine.. 

      Manole a aflat acu' la varsta de pensionare. 

      Inca ceva...la cat este diferenta intre dobanda incasata pt creditele date si cea platita catre deponenti de ce s-ar agita iubitele tale banci sa dea credite firmelor...nu au niciun interes ca economia sa mearga, statul sa incaseze bani la buget sa aiba de pensii pt ca nu s-ar mai imprumuta de la banci.

      Capoisci? 

      Inutil cu romanasii verzi si mandri, li se intuneca si bruma de ratiune cind aud de straini si de banci ca asa li s-a bagat in creier. A incercat si Adrian, dar inutil, sint incapabili de ratiune. Tara asta chiar va disparea cu asa populatie si conducatori, primitivuismul e in floare, noi mineriade. Jalnic.

      Impozit pe cifra de afaceri, includeti costurile in credite și mergeți înainte.

      Ați furat destul. 

      Un bancher strain a recunoscut ca bancile occdentale au in Romania profit triplu fata de tarile de unde provin. In cartierul unde locuiesc sunt 11 banci si 19 farmacii. De ce atata inghesuiala? Si in alte cartiere centrale tot asa inghesuiala de banci si farmacii. Vine vre-o banca straina in Romania ca sa piarda? Exista cateva banci straine (italiene si chiar franceze) in care nu intra nimeni, nicio forfota niciun semn de activitate si totusi dainuiesc de ani buni, nu se retrag, deci au profit. Cum, de unde? Nu vi se pare bizar?

    Trebuie să ai creierul spălat să crezi că băncile merg pe pierdere. Impozitul pe profit în România se plătește doar în proporție de 20%, restul de 80% este evazionat înainte să fie fiscalizat. Impozitul specific plătit de microîntreprinderile românești depășește impozitul pe profit al tuturor multinaționalelor la un loc. România este jefuită.

    articolul de azi arata ca ziaristii de la Ziarul Financiar sunt niste naivi cand trambiteaza topurile alea fenomenale cu profiturile raportate de banci. articolele lor sunt praf in ochi si propaganda pentru banci. dl Hostiuc, nu ati incercat niciodata sa va uitati mai in profunzime la ce se intampla mai departe de profiturile raportate de banci? v-ati multumit cu titlurile socante si can-caniste ca sa va faceti vizualizari si sa fiti invitati la conferinte.

    1. Serios? Asta e ultima ta opinie? Sigur nu vrei sa suni un prieten mai priceput? Cica zf, Hostiu, blabla, praf in ochi.Serios?

      Atat poti da replica?Cica, cica?Serios, serios?

      serios te deranjeaza ca am dreptate? pai nu e bine dorinele, nu cred ca e bine. bre, va injecta [Fragment eliminat, conform regulamentului] sa dictatoriati, bobulita?

      Esti "dastept si citit pe deasupra" nu stim pe dedesupt.

      Ai progresat de la cica cica..serios serios ..

      ai si injurat un pic..nu-i nimic este de inteles...pt tine e un pas inainte. 

    Domnilor cum se face ca acum vreo 10 ani, daca nu mai bine, ati desfiintat tocmai serviciul care se ocupa cu supravegherea supra-provizionarii de catre banci?

    Ce tara de idioti am ajuns... Chiar acest articol ne spune verde-n fata ca suntem jefuiti de companiile straine, iar noi ne certam intre noi daca e sau nu asa... Ce-au ajuns romanii in propria lor tara...

    1. vrabioiule, tu nu intelegi ca 40% din firmele din Romania nu au profit si nu platesc impozit. da, aproape jumatate din firmele din Romania nu platesc impozit pe profit. SUTE DE MII de firme romanesti te jefuiesc, neintiatule? te-ai gandit ca poate nu pricepi tu care-i faza?? da chiar, ce-au ajuns romanii... oamen prosti, neinitiati, isi iau case pe credit si au si internet!

      auzi mai Pasarila de la 13.1, daca 40% nu platesc este normal sa permitem Bancilor sa nu plateasca si ele? in orice tara fenomenul se stinge de sus in jos, era timpul sa se dea o lovitura dupa 10 ani de jafuri ale bancilor straine in romania. de ce sa alerge 1000 oameni dupa plevusca, daca am la indemana 27 de banci cu care compensez plevusca?

    Sub aripa BNR s-a dezvoltat o afacere profitabila pentru bancile straine. Au bagat clauze abuzive in contractele de credit si au aruncat oamenii afara in strada pe motiv de neplata. Pe urma sateliti ai bancilor cumparau creanta cu 5% si o vindeau de cateva ori la interpusi pana luau pretul pietei. Banca avea pierdere, satelitul putin profit, restul la baietii destepti. Cum oamenii nu au fost capabili sa ii dea in judecata au ales fie sa se sacrifice si s-au sinucis, fie au acceptat executarea silita pana la moarte. Legea Darii in Plata a stopat acest fenomen al executarilor perpetuue. Si iata cum banci precum BCR, vin sa ne spuna ca sunt Alba ca Zapada. BCR nu respecta nici macar deciziile judecatoresti. Despre ce vorbim aici? Era timpul sa ii rupa pe acesti nenorociti care au franat tara profitand de dorinta omului de a o duce mai bine. Clauzele abuzive sunt interzise de lege, dar BNR nu a sanctionat astfel de practici care incalca grav prudenta bancara. Huo, sper sa vad bancheri la puscarie, nu vorbe goale. Au dat credite fara sa aiba valuta in seif (a se vedea CHF).

    1. Azi am fost la banca IDEA sa scot niste bani ce ii aveam ramasi in doua conturi pe valuta. In loc sa primesc banii mei, mi-au comunicat ca am datorii si ca trebuie sa aduc bani sa platesc datoriile pe aceste conturi. Nu sunt de acord ca sa ne fure banii bancile lui Isarescu (il consider ca a tradat poporul roman). Eu am muncit munca grea, munca pe mare, pentru banii depusi. Inainte ii depuneam la CEC si aveam si dobanda. Acum, acesti smecheri internationali care roiesc pe trupul tarii noastre, au venit la castiguri usoare, iar Isarescu este omul lor de incredere. Pe depunatorul roman, pe pensionari , cine le protejeaza economiile impotriva acestor lacomi? Rusine celor ce au desfiintat CEC, speranta romanilor de la Cuza pana la aparitia lui Isarescu si Vasilescu. Sper sa mai apuc si urmatoarea rasturnare de regim si am sa fiu fericit sa-i vad sapand santuri.

    Ce facem.....EXIM BANK se va duce cand de curand dupa Bancorex.....CINE RASPUNDE??/

    1. Cum cine? Basescu e de vina. 

      Basescu doar a condus mafia securista timp de 10 ani. Acum are imunitate.

      Ce vina are Basescu? 

      Asta ziceam si ei;pentru toate relele, Basescu a fost/este gasit vinovat.

      Vorba ceea: ce are sula cu prefectura? 

    Cita ura frate fata de straini,de asat ne e noua rau(unora doar,celor cinstiti si seriosi), nu din cauza furtului politicienilor romani de 25 de ani!!!!!! Treziti-va, nimeni nu ar fura daca politicienii ar fi responsabili si ADEVARATI PATRIOTI nu haite lacome puse pe capatuiala cu orice pret. Ei permit orice ca sa-si vada linistiti de jaful lor. Dati ma bancile straine afara si ramineti cu Eximbank si CEC ca ati vazut ce s-a intimplat la bancorex.

    1. Poate ai bani de ii intorci cu lopata si nu te opreste nimeni sa-i dai pe mana strainilor. Foarte bine, e treaba ta. Dar ce fac oamenii care au economii mici, pentru a-si asigura plata taxelor si datoriile la intretinere? Ii dam la bancile straine si ne trezim ca trebuie sa mai ducem bani de acasa ca sa platim intretinerea contului? De ce sa-i dau strainului 2 E/luna? Mai bine dau unei banci romanesti. Pe timpul tovarasilor depuneam bani la CEC si cresteau cu dobanda. Acum depui bani in bancile straine si nu stiu cum fac, cum dreg, ca ramai fara bani si trebuie sa mai duci si bani de acasa saplatesti contul. Daca ai bani din afaceri necurate, poate iti convine, dar omului cinstit nu ii place sistemul pentruca este furat. De aceea plangem dupa CEC.

    Da' de hotia evreilor in tara asta sub patronajul si in cirdasie cu psdeii nu va iritati?

    1. la cine te referi?

      Da' prostia antisemita nu te irita la creier?

      Deci pesedeii sunt hoti si ceilalti peneleii si usereii sunt cinstiti! Ha-ha-ha ! Sa o crezi tu! Vino in urbea mea sa-ti arat averile peneleilor, usereilor si pesedeilor. Mai afla ca peneleii si pesedeii se inteleg foarte bine intre ei. Se injura asa pentru ochii lumii, apoi se apuca de petreceri si de afaceri veroase: mana in mana!

      Ai bani si vrei sa faci afaceri profitabile in Romania:? Iti recomand cele mai profitabile afaceri: Bancile, faci o banca, dar vezi ca trebuie sa te asociezi cu un strain ca asa vrea Isarescu, banca romaneasca in Romania, NU! Vezi ca sunt banci la noi care nu au activitate dar functioneaza. Nici lumina nu aprind noaptea, au usile inchie tot timpul, nimeni nu intra si nimeni nu iese si totusi nu pleaca, cica sunt bancile care vehiculeaza fondurile europene. Cam dubioase, nu-i asa?

      O alta afacere grasa, deschide cateva farmacii, angajeaza niste artisti celebri sa faca reclama si intr-un an, om te faci. Vezi ca treaba merge si mai bine daca te asociezi cu un "fost", un nomenclaturist, un general de secu, militie.

      O alta afacere, faci un schit, o biserica privatizata, un cimitir, aranjezi sa ai o icoana care plange si in doi ani ajungi un om aranjat. In timpurile astea de disperare, banul saracului se duce pe lumanari si cum saracii sunt tare multi, atunci se aduna leu peste leu si creste mormanul vazand cu ochii. Nu uita sa dai dreptul si bunului Dumnezeu, ca altfel nu stii ce se poate intampla, caci Dumnezeu nu da cu parul, dar daca il superi, sa stii ca da.  

    Deci sa recapitulam:

    1.Bancile nu platesc impozit 

    2.IT-istii nu platesc impozit 

    3.Media (ziare+TV) nu platesc impozit (baietii sunt insolventi sine die) 

    4.Bursa nu plateste impozit:-) 

    5.Companiile nu platesc mai nimic, pt ca pleaca " investitorii" 

    6.persoanele fizice nu platesc impozit...toti au fundatii sau conturi in paradisuri fiscale 

    7.2000 de generali!!!! In Romania nu platesc impozit, doar au luptat la Rovine in campii... 

    8. 4 milioane de Romani nu platesc impozit...statului Roman...prefera sa dea 40% statului German...doar " munca te elibereaza":-) 

    9. padurile, gazul, petrolul, terenurile agricole, distributia privatizate celor " investitorilor" care nu platesc impozit...doar sunt "investitori" 

    Concluzia? Ah da, o sa vina un "Make" sa ne explice sorescian, ca toate astea trebuiau sa poarte un nume si i-au spus PSD...

    Apropos, vreau sa vad si eu un clasament cu top 300 Capital si sa vad cit impozit pe profit a pLatit fiecare...iar daca impozitul tinde spre zero, sa vina urgent guvernul PSD sa le faca autostrazi si spitale???? 

    Statul a devenit cel mai mare manipulator al bursei, alaturi de care si o parte a presei a pus botu’ dupa ce a dus la maxime firmele unde este actionar ( dividend suplimentar) dupa ce guvernul lanseaza subiectul nationalizari pilonului 2, dupa multe altele…. si iar altele, acum cind fondurile nu pot acumula volume mari de actiuni la banci, vine iar guvernul si le da o mana de ajutor , lansind subiectul bancile nu platesc de 10 impozit pe profit! De ce prefera prim ministru sa vorbeasca in loc sa actioneze ? nu avem legi care reglementeaza situatia ? avem politicieni prosti ? care fac legile in functie de lobi ? anaf-ul a dormit timp de 10 ani si sa trezit acum? Iar de o ancheta a asf- ului despre cum poate guvernul sa manipuleze piata,oare in ce an (aniiiii ) o sa putem discuta ! si uite asa in timp ce uni doar dau din cleanta’ pe la televiziuni si prin ziare, uni acumuleaza masiv la preturi mici, iar alti fac sute de milioane din speculatii

    La ora cand Bursa.ro spune ca bancile nu platesc impozit, sunt incantat sa aflu de o rapsodie (in “Basmele bunicilor cuminti”) care le mustra, elegant, lacomia. Nu se putea mai potrivit :))

    BANCILE RESPECTA LEGISLATIA ROMANEASCA FACUTA DE ISARESCU,,,,,EL A PACALIT PARLAMENTARII SA ADOPTE LEGII CA BANCILE SA FACA CE VREA IN ROMANIA,,,,ISARESCU CU CATI SEFI DIN MINISTERUL FINANTELOR A MODIFICAT LEGISLATIA IN FAVOAREA BANCILOR,,,,,DUPA CUM SE VEDE ISARESCU CU DEVOTAMENT SI LUPTA ESTE AVOCATUL BANCILOR.

    1. UN TRADATOR! Sa se duca invartind-u-se si sa-l ia si pe Vasilescu cu el. Sunt prea sulfurosi, gata le ajunge cat rau ne-au facut.

    Daca nu fac profit si sa plateasca impozit cine are interes sa le mentina in stare de functionare???

    Astia sunt pe mana la pacalit statul si poporul!! 

    1. Hai s-o scurtam:niste banditi moderni !?

    Ce atata taraboi? Mie daca nu-mi plateste un client marfa livrata, ma lasa fiscul sa imi fac provizion deductibil? Sa intre si bancile in randul lumii!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb