EXCLUSIVITATE Culisele eşecului privatizării Oltchim

• "La TISE există un interes constant pentru cumpărarea Oltchim"

• "Ar trebui să plătim vreo 300 milioane de euro cuiva să ia Oltchim"

• "De la PCC, plecând de la oferta neangajantă, mă aşteptam să văd o altă sumă"

• "Domnul Dan Diaconescu, în cadrul negocierilor, a fost o cu totul altă persoană decât în faţa camerelor de luat vederi"

Reporter: Aţi primit oferte de la TISE pentru Oltchim, pentru că tot am auzit în vara aceasta poveşti des-pre interesul sau dezinteresul acestei companii?

Remus Vulpescu: TISE doreşte să cumpere Oltchim.

Reporter: Ce a trimis TISE, ofertă sau scrisoare de intenţie? Sursele noastre ne-au spus că un secretar de pe la TISE a trimis o ofertă, dar că cei din conducere habar n-aveau şi nici nu-i interesează Oltchim.

Remus Vulpescu: La TISE există un interes constant pentru cumpărarea Oltchim. A existat o ofertă în prima etapă, aceea din martie-aprilie, de depunere de oferte neangajante.

Atunci, TISE nu a venit cu sume şi cu oferte concrete de preţ din două motive.

Reporter: Dar PCC a venit atunci şi cu oferta concretă, de circa 45 milioane de euro.

Remus Vulpescu: Vă explic imediat de ce PCC a făcut o ofertă concretă şi de ce aceasta nu înseamnă, de fapt, nimic.

Statul român nu a cerut, în primăvară, decât oferte neangajante şi trebuie să înţelegem că, atunci când ceri oferte neangajante, nu te poţi aştepta să primeşti o ofertă de preţ.

Oferta este neangajantă, ea nu creează nicio obligaţie şi, prin urmare, poate fi pusă pe hârtie orice sumă, iar un investitor serios care trimite o ofertă neangajantă nu trece o sumă în oferta neangajantă.

Al doilea motiv pentru care TISE nu a oferit o anumită sumă la acel moment pentru Oltchim este că societatea nu a făcut vreodată un audit corect, complet, tehnic, economic, juridic la Oltchim. Prin urmare, orice sumă ar fi fost lipsită de o bază obligatorie.

În aprilie, PCC a făcut o ofertă neangajantă, dar cu preţ. Este mai puţin importantă suma. Oferta din primăvară a PCC ar fi putut foarte bine să fie şi o ofertă angajantă dacă, la acel moment, statul ar fi cerut oferte angajante. Dacă era valorificată la acel moment, oferta PCC ar fi fost de natură să aducă suma oferită la bugetul statului român.

Pot să vă spun că oferta PCC din primăvară era foarte profesionist făcută, completă, în care absolut fiecare componentă avea susţinerea, argumentarea economică şi juridică. Este păcat că statul român, la acel moment, nu a valorificat-o.

De ce spun că este păcat? Faceţi comparaţia între suma pe care o ştiţi dumneavoastră din oferta neangajantă (n.r. circa 45 milioane de euro) şi oferta făcută în licitaţia din 21 septembrie tot de PCC (n.r. circa 3 milioane de euro) - atenţie!, fără ca ceva din Oltchim să se fi schimbat între timp în rău. Singura schimbare majoră a fost înlăturarea "faraonului" Constantin Roibu. Atât.

Reporter: Şi metoda de privatizare a fost schimbată.

Remus Vulpescu: Vorbim de schimbări în Oltchim.

Business-ul combinatului vâlcean nu s-a schimbat, iar combinatul nu mai era condus de domnul Constantin Roibu, despre care PCC, cât era domnia sa în funcţie, spunea că trebuie schimbat. După ce a fost schimbat, parcă interesul PCC s-a diminuat.

Reporter: Suspectaţi o legătură?

Remus Vulpescu: Nu ştiu. Exis-tă legături... depinde ce înţelegeţi dumneavoastră prin legături. Dar pot să vă spun că PCC este acţionar minoritar în Oltchim de ceva ani, PCC şi Oltchim au avut societăţi mixte. Un exemplu este "Eurouretan" din Râmnicu Vâlcea din cadrul platformei Oltchim, în care combinatul era acţionar cu 49%, PCC cu 51% şi administratori erau domnii Wojciech Zaremba, reprezentantul PCC SE în România, şi Constantin Roibu.

De asemenea, PCC a avut membri în Consiliul de Administraţie al Oltchim. Acestea se numesc legă-turi.

Nu vreau ca ceea ce afirm eu să fie interpretat cumva că ar exista vreo legătură dăunătoare statului sau Oltchim sau ar fi existat o legătură dăunătoare între PCC şi domnul Roibu. Eu n-am dorit să las să se înţeleagă una ca asta.

Însă motivul pentru care PCC a putut să facă oferta neangajantă la care v-aţi referit dumneavoastră (n.r. 45 milioane de euro) este că era, dintre toţi potenţialii ofertanţi, singurul care cunoştea în detaliu situaţia Oltchim.

În cadrul negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional din luna august eu am subliniat acest aspect. După părerea mea, aveam o problemă să scoatem la licitaţie o companie, în condiţiile în care ştiam deja că nimeni în afară de PCC nu cunoştea situaţia Oltchim. În plus, aveam un calendar atât de scurt încât un "due diligence" (n.r. un audit complet al situaţiei financiare) nu putea fi făcut în timpul respectiv.

Vorbim de cinci săptămâni.

De aceea sunt de părere că ar fi trebuit valorificată oferta neangajantă a PCC din primăvară, adică putea fi cerută şi obţinută într-o formă angajantă, care putea fi concretizată la acel moment.

Reporter: Dar cum vă închipuiţi că Dan Diaconescu (DD) ştia înainte de depunerea ofertelor cât va oferi PCC?

Remus Vulpescu: Dar sunt convins că nu ştia.

Reporter: Într-un interviu acordat ziarului BURSA, DD ne-a spus că PCC va oferi în jur de 4 milioane euro pe tot şi s-au adeverit spusele jurnalistului.

Remus Vulpescu: Dacă ştia, nu avea informaţia din interiorul Minis-terului Economiei. Siguranţa procesului de privatizare a fost neştirbită, nu a umblat nimeni în acte, nu a ştiut nimeni nimic şi procedura fost concepută în aşa fel încât nici măcar noi să nu ştim, de exemplu, preţurile minime la care AVAS şi Electrica deciseseră să îşi vândă creanţele. Am prevăzut să ne fie predate documentele cu respectivele preţuri minime în plicuri sigilate în ziua deschiderii ofertelor financiare, ca să nu existe riscul de a "transpira" vreo informaţie din acest punct de vedere.

Reporter: De ce nu l-aţi descalificat pe DD pentru că a depus oferta la 12:07, după ce expirase termenul? Era foarte uşor de descalificat.

Remus Vulpescu: După ceasul meu, era 12:12 când a depus domnia sa oferta aşa cum trebuia să o depună, adică într-un plic închis şi sigilat.

La ora 12:04, domnul Diaconescu a apărut fără plic în faţa camerelor de luat de vederi, lângă mine, plicul a fost adus, la ora 12:08, deschis, nici măcar nu era lipit. Nu putea fi depus în acest mod pentru că nu era închis şi sigilat, potrivit regulamentului, şi până s-a încadrat în prevederi timpul s-a scurs până la 12:12.

Nu a existat însă un cronometru oficial al licitaţiei.

Eu mă uitam la ceasul de la încheietura mâinii mele stângi din obişnuinţă, domnul Diaconescu se putea raporta la orice alt instrument de măsurare a timpului şi fiecare ar fi putut să aibă dreptatea lui.

Reporter: Dar în anunţul de privatizare scria că depunerea ofertelor se face până la ora 12.

Remus Vulpescu: Da. Ei bine, pentru că nu s-a precizat în anunţ şi în regulamentul de licitaţie că depunerea se face la camera 515 din sediul Ministerului Economiei, ci la sediul OPSPI, prezenţa fizică a oricui în clădirea Ministerului Economiei înainte de ora 12 dădea dreptul la depunerea ofertei.

Reporter: Chiar dacă nu era plic închis....

Remus Vulpescu: Nu era vorba de momentul aplicării ştampilei de primire, domnul Diaconescu era prezent în sediul Ministerului Economiei. Şi, în afară de asta, să nu uităm că domnul Diaconescu avea introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti o cerere de ordonanţă preşedinţială privind suspendarea procedurilor de privatizare. Scopul nostru a fost să eliminăm cât mai multe din riscurile de blocare a privatizării. Am dorit ca această privatizare să se realizeze în condiţiile date. E adevărat că nu erau condiţiile ideale, dar am făcut tot posibilul.

Reporter: Vă aşteptaţi ca DD să fie serios în această privatizare?

Remus Vulpescu: Privatizările au nişte legi la bază. Există legea 137/2002, o hotărâre de guvern 577 şi ne raportăm la ele, obligatoriu.

Noi suntem nişte oficiali care trebuie să respectăm legea, nu să luăm decizii după cum ni se pare nouă. Dacă respectarea legii naşte nişte probleme cum este cazul Oltchim, trebuie văzut care dintre părţile implicare în liciaţie nu a respectat legea.

Şi eu vă spun că statul român, OPSPI, eu însumi am respectat cu sfinţenie legile acestei ţări, aşa cum au fost ele date.

Acea lege ne spune că licitaţia competitivă are loc pe baza preţului cel mai mare. Dacă cineva intră cu forţa pe teren, fură mingea şi se duce şi se aruncă cu tot cu ea în poartă, este o situaţie pe care acea lege nu o prevede. O prevăd altele, cum ar fi codul penal.

Să ne înţelegem: documentele de participare ale domnului Diaconescu au fost complete. Şi, când spun complete, sunt pregătit să vă răspund şi la inevitabila întrebare: de ce n-aţi cerut scrisoare de garanţie pentru preţul oferit? Nu se putea. În licitaţie, eu plec de la un preţ de ofertă mai mic şi încerc să obţin un preţ mai mare.

Ca să cer o scrisoare de garanţie bancară pentru preţul maxim oferit ar însemna să se întâmple cumulativ următoarele lucruri: fiecare ofertant să ştie exact cât este suma, pentru că, dacă eu pun asemenea condiţie şi este diferenţă de un leu între suma oferită şi suma din scrisoarea de garanţie bancară, înseamnă că am aceeaşi problemă ca şi când nu am scrisoare de garanţie bancară; ar însemna, în doilea rând, ca oferanţii să îmi spună mie dinaintea licitaţiei cât sunt dispuşi să ofere, ceea ce este evident aberant.

Reporter: Dacă aţi respectat toate legile, de ce aţi răspuns cu capul pentru această privatizare?

Remus Vulpescu: Aşa mi s-a părut corect. Eu nu am greşit cu nimic, dar nici dumneavoastră - publicul - nu aţi primit ce vă aşteptaţi să primiţi. Dumneavoastră v-aţi aşteptat să aveţi o privatizare de succes, indiferent că era Vulpescu sau altcineva la conducerea OPSPI.

Reporter: Poate că dumneavoas-tră vă aşteptaţi la un succes din privatizare. Noi, de exemplu, care ştim că Oltchim are datorii uriaşe, ne gân-deam că 1 euro ar fi fost suficient pentru această privatizare.

Remus Vulpescu: Aveţi dreptate, Oltchim are valoare negativă. Ar trebui să plătim vreo 300 milioane de euro cuiva să ia Oltchim, însă, dacă facem o discuţie publică pe tema aceasta, vom constata că, în Româ-nia, publicul nu este pregătit să accepte asemenea realităţi economice.

Să vă dau un exemplu: Austria, care este ţara cea mai dezvoltată din Europa Centrală, a făcut în anii '80, privatizări cu preţ negativ. Şi Austria a plătit sute de milioane de euro ca să fie scăpată de companii care se du-ceau spre faliment, companii care acum sunt restructurate şi aduc mulţi bani la buget. Şi statul austriac, în acest interval de 30 de ani, îşi face o socoteală şi constată că a avut foarte mult de câştigat: salariaţii nu au intrat în şomaj, nu a trebuit să îi plătească statul, n-a fost perturbată economia.

România nu este, în acest moment, în poziţia să facă asemenea privatizări, pentru că bugetul este supus limitei maxime de efort pe care o poate susţine, împrumutându-ne.

Reporter: Compania Oltchim pierde 200.000 euro pe zi. Cred că ar fi bine să o vindem şi să scăpăm de ea.

Remus Vulpescu: Dacă privim doar din acest punct de vedere, veţi spune să o închidem. Dar Oltchim înseamnă 3.200 de oameni, de fapt 3.200 de familii. În al doilea rând, Oltchim înseamnă un impact devas-tator în Uzinele Sodice Govora, în CET Govora, în minele Alunu şi Berbeşti şi, în general, în tot ce în-seamnă economie în judeţul Vâlcea. Oltchim are şi un impact asupra tuturor băncilor din această ţară care, într-o formă sau alta, au creditat nu numai combinatul, ci şi judeţul Vâlcea prin credite de consum şi investiţii.

Dacă noi închidem acum Oltchim, atunci afectăm, în mod direct, până la 20.000 de locuri de muncă în următoarele şase luni. Sectorul privat nu este pregătit să absoarbă o parte substanţială din această forţă de muncă, care ar însemna un efort bugetar pe care statul s-ar putea să nu fie în situaţia să-l susţină. Factorul de multiplicare ne spune că judeţul Vâlcea s-ar putea închide, figurativ vorbind. Iar judeţul Argeş nu s-ar simţi nici el foarte bine. Şi atunci există o singură soluţie: să ne dăm cu adevărat seama ce anume din Oltchim este viabil.

Reporter: Poliolii?

Remus Vulpescu: Nu doar. Ştim sigur că soda caustică, poliolii şi oxoalcoolii sunt centre de profit bune în Oltchim. Este posibil să mai fie şi altele. Trebuie un diagnostic corect, pe care statul român nu l-a avut în ultimii 20 de ani.

Reporter: Wojciech Zaremba spune că ştie amănunţit problema.

Remus Vulpescu: Zaremba este o persoană interesată. O altă persoană interesată era Constantin Roibu, care, fiind reprezentantul statului, a fost întrebat primul. Este normal ca statul să îşi întrebe reprezentanţii şi să şi creadă ce îi spun aceştia, iar domnul Roibu ştiţi foarte bine ce spunea.

Opiniile domnului Roibu se contraziceau cu opiniile domnului Zaremba, şi atunci, ca să vedem unde este adevărul, ne trebuie o sursă independentă.

Statul trebuie să îşi asume un program corect de stabilizare financiară a Oltchim. Corect nu înseamnă eutanasiere la un pacient. Corect înseamnă un tratament, chiar dacă este intensiv, pe o durată pe care pacientul să o poată suporta. Nu putem să ştim cât durează drumul acesta.

Când vom şti ce este viabil din Oltchim, vom putea să facem o foaie de parcurs a stabilizării financiare a combinatului care să precizeze că, într-un an şi jumătate sau 2-3 ani, ajunge la altă forţă de muncă, cu alte rezultate economice.

Probabil că nu toţi salariaţii vor rămâne în Oltchim, dar aceştia nu au nicio vină şi nu înseamnă să îi trimitem repede acasă, arbitrar sau justificat, în 24 de ore, pentru că, repet, sectorul privat nu este pregătit să îi absoarbă.

Băncile au creditat cu 125 de milioane de euro Oltchim, bani pe care nu i-au dat în tot sectorul privat din judeţul Vâlcea. Cu susţinere bancară s-ar fi dezvoltat mai mult sectorul privat şi ar fi putut să preia forţa de muncă.

De aceşti oameni trebuie să aibă grijă statul, atât cât se poate, nu neapărat prin plăţi compensatorii, alocaţii sau ajutoare de şomaj.

Trebuie să ne uităm ce posibilităţi de reconversie profesională avem, cât durează, ce costuri implică, ce finanţări europene putem să obţinem, dacă ele sunt blocate sau nu etc.

Reporter: Statul român nu cred că ar trebui să aibă grija băncilor...

Remus Vulpescu: Ba da. Pentru că şi băncile au grija statului.

Reporter: Când i-a fost adusă la cunoştinţă de către bănci problema insolvenţei, guvernatorul BNR a zis: "M-aţi întrebat pe mine când aţi făcut profit la Hidroelectrica, de ce aţi venit la mine?"

Remus Vulpescu: Ce spuneţi dvs. sună ca şi când guvernatorul Băncii Naţionale ar fi spus doar atât şi nu este aşa.

Există o simbioză între stat şi bănci. Nu poţi, în economia secolului 21, cel puţin în Europa, în Asia, şi în Americi, să funcţionezi ca stat fără bănci. Deci da, ai grija băncilor pentru că şi băncile au grija ta. Când emiţi titluri de stat, pentru că ai fost un prost manager în ultimii 20 de ani şi nu ai banii pe care era foarte uşor să îi ai, băncile vin şi subscriu.

Reporter: Când aţi declanşat insolvenţa Hidroeletrica nu aţi avut grija băncilor.

Remus Vulpescu: Vă înşelaţi. Am avut şi grija băncilor, şi grija Hidroelectricii.

Primele declaraţii au fost că toate băncile îşi vor lua banii. Şi băncile creditoare ale Hidroelectrica îşi primesc toţi banii la timp. Am avut grija Hidroelectricii pentru că, dacă nu demaram procedura insolvenţei, la cererea noastră, Hidroelectrica ajungea urgent în situaţia de faliment, inevitabil.

În prezent toată lumea s-a liniştit, a făcut schimb de informaţii, ştie cum stăteau lucrurile şi, pentru că gândim corect, ajungem şi la aceeaşi concluzie - procedura insolvenţei era cea mai bună soluţie ca să scăpăm compania de probleme.

Reporter: Dar băncile au cerut garanţii mai mari după aceea.

Remus Vulpescu: Este normal ca băncile să vină şi cu cereri.

Brusc, în ziua de 20 iunie 2012, în portofoliul lor, în loc de perla coroanei economiei româneşti a figurat perla coroanei economiei româneşti în procedura insolvenţei. Acolo sunt nişte mecanisme care nu sunt create pentru cazul Hidroeletrica.

România este plină de companii care intră în insolvenţă şi foarte multe din acestea intră în această procedură ca să nu îşi mai plătească datoriile la stat.

Statul român pierde miliarde de euro şi procedura insolvenţei este instituită de o lege. Aici nu mai este egalitatea în faţa legii, aici statul nu mai este egal cu privaţii în ce priveşte insolvenţa? Ba da, este egal. De ce statul să nu poată să îşi protejeze interesele prin aceeaşi lege a insolvenţei de care privaţii se folosesc şi statul pierde miliarde?

Reporter: Şi statul ce face în situaţia asta?

Remus Vulpescu: Îşi protejezează compania, o împiedică să se facă bucăţi, o împiedică să ajungă în faliment.

Hidroelectrica avea un deficit de cash-flow egal cu jumătate, nu din profit, ci din cifra de afaceri. Acesta este indicator de faliment, oriunde în lume.

Reporter: Reprezentatul PCC sus-ţine că nu are partener de dialog în relaţia cu statul român..

Remus Vulpescu: Domnul Zaremba s-a întâlnit cu mine în maxim 48 de ore de fiecare dată când a solicitat. Şi eram conducătorul autorităţii statului român cea mai importantă pentru interesele domnului Zaremba.

Ne-am întâlnit de cel puţin 5, 6, 7 ori în Ministerul Economiei. Am dis-cutat întotdeauna ce a dorit domnul Zaremba. Am avut întotdeauna poziţii mai constructive decât se aştepta domnia sa. Într-adevăr, niciodată nu am pactizat împotriva statului român cu domnul Zaremba, pe de o parte, pentru că nu ar fi fost cazul şi, pe de altă parte, eu nu aş fi făcut-o niciodată. Dar la limita la care interesele statului român nu erau puse în pericol, i-am oferit domnului Zaremba cam tot ce a cerut.

De aceea a existat şi un protocol semnat de reprezentantul PCC, în care era de acord cu aprobarea conversiei creanţei AVAS în Adunarea Generală, conform acordului primit de la Comisia Europeană. Trebuia ca documentul să mai fie semnat şi de minister.

Dar, într-o zi, domnul Zaremba a venit şi mi-a cerut să-i restituim documentul. Întrucât era semnat doar de el, nu devenise un document bilateral. Ar fi fost un abuz de încredere sau un furt să îi refuz restituirea acelui document.

Reporter: Dar nu era în interesul statului român să fie domnul Zaremba de acord cu conversia?

Remus Vulpescu: Conversia creanţei AVAS în acţiuni nu rezolva la Oltchim nicio problemă. Mă refer la conversia doar a creanţei AVAS. Operaţiunea nu făcea Oltchim o societate viabilă, nu aducea combinautl într-o poziţie bancabilă, nu îmbunătăţea managementul companiei şi, în general, nu îi readucea pieţele pierdute şi nu făcea nimic din ceea ce Oltchim avea nevoie ca să se privatizeze.

Reporter: Dar avea o datorie ştearsă, cea a AVAS.

Remus Vulpescu: Degeaba avea ştearsă o datorie de 250 milioane de euro, dintr-un total de 700 milioane euro, pentru că Oltchim, dacă are datorii mai mari de 40-50 de milioane de euro, nu supravieţuieşte. Problema datoriilor trebuie rezolvată ori în totalitate, ori până cel puţin la nivelul a 650 de milioane de euro din totalul datoriilor existente ca să putem vorbi de o supravieţuire a Oltchim.

Reporter: Aţi spus că nu aţi picat de acord asupra conversiei cu PCC, pentru că aceasta a cerut ceva ilegal.

Remus Vulpescu: Iniţial, PCC părea să vrea un singur lucru şi anume să se convingă că statul român este angajat ireversibil în privatizarea Oltchim.

Concret, PCC cerea ca Adunarea Generală să aprobe conversia şi PCC să voteze pentru, dar, efectiv, emiterea acţiunilor din conversie să se efectueze după semnarea contractului de privatizare. Şi atunci contractul de privatizare urma să aibă, printre clauzele normale, o clauză suplimentară care să spună că, la momentul semnării contractului, statul român are 1.880.000 de acţiuni - 54%, dar că emite acţiuni pentru încă 250 de milioane de euro, care îi majorează participaţia de la 54% la 99,9% şi că toate aceste acţiuni le vinde în baza acelui contract către investitorul cu care a semnat contractul.

Era corect. Era atipic, dar toată situaţia de la Oltchim era atipică şi noi acceptaserăm. După ce domnul Zaremba, cu foarte mare dificultate, renunţase la o condiţie pe care o ceruse insistent până atunci - să fie PCC apriori desemnat ca investitor strategic, unicul cu care se negociază vânzarea - s-a născut acel proiect de protocol. Domnul Zaremba avea fericire în privire, mi-a strâns mâna, mi-a spus mulţumesc, i-am spus şi eu mulţumesc, îl asigurasem deja că nu urmărim decât lucruri corecte. După şase zile, domnul Zaremba şi-a revocat acea propunere.

Reporter: Normal. Cât să fi aşteptat PCC să se semneze protocolul?

Remus Vulpescu: Nu mi-a dat nicio limită de timp pentru semnare. În mod normal, protocolul acela trebuia să fie valabil până în ziua Adunării Generale, pentru că el se referea la modul de vot în Adunarea Generală şi, dacă ei erau hotărâţi să îşi păstreze acea poziţie, trebuiau să şi-o conserve. Oricum nu ar fi fost cazul pentru că nu ar fi întârziat semnarea până în ziua Adunării Generale. Dar ar fi trebuit eventual în pre-ziua AGA să spună: "Domnilor, ne pare rău, mâine este Adunarea Generală, trebuie să ştim ce facem, nu avem o certitudine, la revedere".

În schimb, domnul Zaremba a venit cu un alt protocol. Domnia sa s-a răzgândit, nu ministerul!

În acest al doilea protocol, printre multe alte excese, PCC cerea ca statul român să oblige cumpărătorul Oltchim să cumpere şi de la PCC tot pachetul de acţiuni la acelaşi preţ. Ceea ce este ilegal. Era imposibil de acceptat.

Hai să lămurim această conduită a PCC în cadrul acelor negocieri legate de cele două protocoale. Nu a fost PCC flexibil şi statul român s-a răzgândit. Ci a fost invers. Nu contează din ce motive. S-ar putea ca argumentaţia să fie corectă. PCC este o societate privată, acţionează aşa cum îşi percepe interesele economice. Dar, ulterior, a apărut acea discrepanţă formidabilă dintre preţul menţionat în oferta neangajantă şi preţul oferit.

Atenţie, vorbim de un preţ mare în oferta neangajantă, în care PCC nu primea cele două creanţe, şi de un preţ mult mai mic oferit pentru pachetul format şi din majoritatea acţiunilor şi din cele două creanţe care îi aduceau majoritatea în totalul creanţelor asupra Oltchim.

De ce să oferi un preţ de 3 milioane de euro pentru un pachet de acţiuni care, e adevărat, valorează economic ceva negativ, dar la pachet vin creanţe de 400 milioane de euro?

Este asta o ofertă serioasă? Să oferi 3 milioane de euro pentru creanţe de 400 de milioane de euro, care sunt şi garantate?

Reporter: V-aţi schimbat la faţă, în timpul licitaţiei, când aţi văzut oferta de 3 milioane de euro a PCC.

Remus Vulpescu: De la domnul Dan Diaconescu nu ştiam la ce să mă aştept. Dar de la PCC, plecând de la oferta neangajantă în care nu intra un preţ pentru creanţe, mă aşteptam să văd o altă sumă.

Reporter: Ştim că PCC avea la dispoziţie în jur de 100 de milioane de euro pentru Oltchim.

Remus Vulpescu: Pentru mine nu este important ce avea PCC în cap. Pentru mine era important un singur lucru: ce oferte am avut pe hârtie, în documente oficiale, şi dacă, anterior documentelor oficiale, toată lumea respectase toate condiţiile legale ale privatizării. Şi aşa s-a întâmplat. Toată lumea şi-a respectat în întregime obligaţiile din punct de vedere procedural. Am avut patru oferte financiare valide. Am comparat preţurile. Asta a fost.

Reporter: De ce aţi schimbat valoarea garanţiei în timpul procesului?

Remus Vulpescu: Este foarte simplu. De la o garanţie de 7,2 milioane de euro, am coborât la o garanţie de 4 milioane de euro. Nu s-a schimbat de la 7 milioane de euro, la 130.000 euro, cum fals s-a spus şi rău intenţionat. Este adevărat că s-a redus garanţia, dar o garanţie de participare de 4 milioane de euro este o garanţie serioasă atunci când cumpărătorul vine şi doreşte să cumpere ce oferă statul la vânzare, respectiv acţiunile şi cele două creanţe. Motivul pentru care am diminuat garanţia este că timpul era foarte scurt, de circa o săptămână. Legea din nou a fost respectată. Noi nu am coborât garanţia sub un minim legal, ci la minimul legal pentru că am dorit să stimulăm competiţia. Şi pentru că timpul de reacţie era foarte scurt am dorit să-i păstrăm în competiţie pe cât mai mulţi din cei 13 investitori care au cumpărat caietul de sarcini şi să îi ajutăm să vină cu oferte cât mai bune. Aşa am prevăzut garanţia la nivelul minim legal.

Reporter: Cât este, de fapt, garanţia?

Remus Vulpescu: 1% din preţul de ofertă la creanţe şi 3% din preţul de ofertă la acţiuni. Nu este vina noastră, acum în 2012, că Oltchim are un capital social de 35 de milioane de lei. Oltchim a fost ţinut atâţia ani cu un capital social absolut derizoriu, iar statul român a investit acolo 2 miliarde. De ce 35 de milioane de lei capital social? Aceasta este altă discuţie.

Astfel, garanţia era 1% din creanţa AVAS, adică 2,5 milioane euro, 1% din creanţa Electrica - 1,5 milioane de euro, 3% din preţul de ofertă al acţiunilor OPSPI - 130.000 euro, 564.000 lei mai exact, pentru că preţul de ofertă al acţiunilor Oltchim a fost egal cu valoarea nominală de 18 milioane de lei.

Reporter: Cum este să lucrezi cu DD?

Remus Vulpescu: Nu este nimic absolut deosebit. Domnul Dan Diaconescu, în cadrul negocierilor, a fost o cu totul altă persoană decât în faţa camerelor de luat vederi. A fost un partener de negocieri foarte tăcut, rezervat, politicos, respectuos, care îşi consulta avocaţii. Pentru domnia sa vorbeau mai mult avocaţii şi consultanţii. Domnul Dan Diaconescu a venit în negocieri cu o echipă de 5- 11 persoane, dacă nu mă înşală memoria, în funcţie de zi, de la o întâlnire la alta.

Domnul Diaconescu a avut exact comportamentul unui investitor serios.

Nu am luat decizii în cadrul negocierilor ca urmare a declaraţiilor publice ale domnului Diaconescu şi cred că aşa a fost corect. Am luat decizii doar pe baza poziţiei şi comportamentului exprimat de domnul Diaconescu în cadrul oficial al acelei proceduri.

Reporter: Dar el v-a acuzat că nu aţi fi mers sâmbăta şi duminica la serviciu să negociaţi în continuare.

Remus Vulpescu: O activitate oficială într-o zi nelucrătoare...ce poate să însemne? Ministerul Economiei şi OPSPI nu funcţionează oficial sâmbăta şi duminica.

Reporter: Pare că DD şi-a bătut joc de public.

Remus Vulpescu: Din păcate, la această concluzie, am ajuns şi noi, dar abia în ziua de 28 septembrie. Nu puteam să luăm o decizie oficială bazată pe informaţiile din media.

Noi am simţit în 28 septembrie ce spuneţi dumneavoastră, când a venit cu acele falsuri. N-am luat o decizie pe loc, ca să nu fie grăbită, greşită. Am luat decizia pe 1 octombrie. N-a intervenit nicio schimbare din partea domnului Dan Diaconescu între 28 septembrie şi 1 octombrie.

În 1 octombrie i-am retras absolut toate calităţile pe care le dobândise, l-am decăzut din dreptul de adjudecatar, din dreptul de a încheia un contract, din dreptul de a mai purta negocieri şi am închis această procedură.

Reporter: L-aţi dat jos pe Constantin Roibu, păcălindu-l că o să aduceţi capital de lucru de 40 milioane de euro la Oltchim?

Remus Vulpescu: Nu am păcălit pe nimeni. Este o realitate şi puteţi să verificaţi la orice bancă doriţi dumneavoastră, sigur, în măsura în care banca respectivă va dori să comunice public, pentru că este totuşi o chestiune contractuală. Oltchim era nebancabil atât din cauza indicatorilor economico-financiari, dar şi din cauza pierderii totale a credibilităţii managementului. Ultimele zeci de milioane de euro din datoria Oltchim au fost făcute pe promisiuni încălcate grosolan de managementul executiv, promisiuni făcute către toată lumea, de la bănci la clienţi.

Plecarea lui Roibu era una din condiţiile necesare pentru ca Oltchim să aibă o şansă de finanţare. Nu era singura. Dar a fost o condiţie pe care mi-a stat în puteri să o îndeplinesc în calitate de şef al OPSPI şi am făcut-o.

Reporter: Deci cum l-aţi păcălit pe Roibu să-şi dea demisia?

Remus Vulpescu: Cu ce să-l păcălesc? Credeţi că Roibu nu ştia situaţia? Cred că, de fapt, este singurul care ştie cu adevărat şi în totalitate situaţia Oltchim. Noi descoperim în fiecare zi câte ceva acolo.

Reporter: Cum puteţi să spuneţi că Roibu este singurul care ştia situaţia reală de la Oltchim când SRI a anunţat public că a dat Guvernului, de-a lungul timpului, mai multe note cu privire la Oltchim?

Remus Vulpescu: Şi ce scria în aceste note?

Reporter: Noi nu ştim. Dumneavoastră, cât timp aţi fost şef la OPSPI, nu aţi primit un raport SRI despre situaţia Oltchim? Nu s-a discutat vreun astfel de raport la nivel de minister?

Remus Vulpescu: OPSPI nu primeşte direct informaţii de la SRI. Sunt covins că ministrul Economiei, indiferent de cum se numea el în diverse perioade, a primit astfel de note în mod prompt.

Reporter: Dar dumneavoastră nu aţi fost informat în urma unor note despre situaţia de la Oltchim?

Remus Vulpescu: Nu.

Reporter: Cum nu? Vă ocupaţi de privatizarea Oltchim...

Remus Vulpescu: Ministrul nu era dator să mă informeze pe mine. Eu eram subordonatul lui. În general, orice ministru ia decizii. Suportul decizional se asigură în mod corect şi complet pentru decident. Iar subordonaţii execută deciziile luate, care ţin sau nu ţin seama de acest suport decizional (n.r. notele). În cazul nostru, din luna mai, s-a ţinut seama de suportul decizional. Au fost decizii corecte luate de Ministerul Economiei. Nu au fost cu rezultate perfecte pentru că situaţia în sine, per ansamblu, era departe de a fi perfectă.

Regret că Guvernul nu a avut mai mult timp pentru problemele economice spinoase. Nu ştiu dacă s-ar fi putut întâmpla ceva foarte diferit în bine. Avem cu toţii acest regret pentru că au fost şi alte probleme care au acaparat atenţia Guvernului în această vară.

Reporter: Existau informaţii despre cum s-a căpuşat Oltchim în presă. Urmează să fie tras cineva la răspundere? S-a făcut vreo anchetă, se lucrează la vreun dosar?

Remus Vulpescu: Afirmativ. Este o anchetă în curs la Oltchim, care va stabili prejudiciul adus companiei şi persoanele responsabile. Sancţionarea are o funcţie de prevenţie. De aceea eu cred că este bine să fie comunicate public rezultatele anchetei.

La Oltchim, este urgent să luăm nişte măsuri pentru redresarea combinatului. Este bine să nu mai privim în trecut, ci spre viitor. Trebuie să închidem robinetul hemoragiilor şi să ne preocupăm să restructurăm compania. Alte instituţii, dacă doresc mai departe să cerceteze şi să descopere vinovaţii, să o facă. Ministerul Economiei trebuie să ia măsuri urgente pentru restructurarea şi eficientizarea companiilor, nu să se ocupe numai cu cercetarea trecutului şi căutarea vinovaţilor.

Reporter: Deci, suspectaţi că Zaremba are vreo legătură obscură cu Roibu?

Remus Vulpescu: Încerc să fiu cât pot de obiectiv ca să vă răspund. Când eu îl atacam pe Roibu, înainte ca el să-şi fi dat demisia, PCC mă ataca pe mine, inclusiv în presă. A existat acel trecut de afaceri derulat în comun, acei membrii în CA-ul Oltchim din partea PCC şi care au primit informaţii valoroase dintr-un trecut al Oltchim înainte de Revoluţie, despre multe brevete şi patente. Încerc să constat, deci, în mod obiectiv, anumite împrejurări.

Mă feresc să trag o concluzie, pentru că nu m-ar ajuta cu nimic. Nu avem timp să rezolvăm şi problema companiei şi să cercetăm astfel de ipoteze.

Reporter: DD a anunţat că va participa şi la celelalte privatizări, precum CFR Marfă şi Tarom. Cum comentaţi?

Remus Vulpescu: Nu cred că cineva din ţara asta mai poate să-l ia în serios pe domnul Dan Diaconescu în cadrul unei privatizări.

Reporter: Se pare că n-au cum să-l împiedice, legal, să participe.

Remus Vulpescu: Nu-i adevărat. Eu nu aveam ce să fac pentru că legislaţia nu născuse vreun precedent de acest gen. Ar fi fost o speculaţie că aşa ceva s-ar putea întâmpla.

Între timp, istoria legislaţiei privatizării s-a îmbogăţit cu această experienţă nefastă de la Oltchim. Norocul nostru că CFR Marfă şi Tarom sunt societăţi cu adevărat strategice şi pot avea, legal, un regim uşor diferit la privatizare. Dacă la Oltchim vorbim de un impact devastator pe 20.000 de locuri de muncă şi un judeţ, când vorbim de CFR Marfă au de suferit statul, privaţii şi toată ţara. Şi Tarom are o importanţă naţională.

Reporter: DD se pregăteşte să participe la Tarom.

Remus Vulpescu: Domnul Diaconescu încearcă să renască în calitate de subiect media şi să mai mişte în peisajul electoral.

Strategia electorală pe care îmi dau seama acum că o avea domnul Diaconescu, şi era singurul motor al acţiunilor sale, a fost greşit aleasă. Cred că a greşit când şi-a imaginat că eu voi încălca legea. Rezultatul acestei strategii a fost nefavorabil şi lui şi mie, dar a fost just.

Domnul Dan Diaconescu nu mai poate să facă să creadă pe cineva nici cinci minute în investitorul DD. Este un domn care cere 40 de eurocenţi pe sms de la un public cu un nivel de venituri sub medie, nu-şi plăteşte salariaţii la OTV, post care îl menţine în existenţă ca persoană publică pentru că DD nu s-ar putea angaja la un post serios de televiziune ca moderator.

Domnul Diaconescu a acumulat o avere personală impresionantă, care, în acest context, ne arată că este individualist şi că nu vrea să facă bine altora.

Îl ştim pe DD umblând pe 1 octombrie cu nişte plicuri despre care spunea că sunt saci şi din care ne arăta deasupra nişte bancnote, spunând că şi dedesubt sunt bancnote. DD a venit la minister, pretinzând că vrea să plătească salariile la Oltchim în loc să se ducă direct la Oltchim să facă asta.

Reporter: Ce criterii se pot impune la privatizările strategice, astfel încât personaje ca Dan Diaconescu să nu mai poată participa, dar nici să nu avem probleme cu Uniunea Europeană?

Remus Vulpescu: La nivel european, din clipa în care compania este strategică, sunt apriori acceptate criteriile care ţin de altceva decât de preţ. La Oltchim, ca să evităm un infringement, a trebuit să mergem numai pe preţul maxim oferit în licitaţia publică. Când o societate este strategică, statul nu urmăreşte neapărat să încaseze cât mai mulţi bani la buget, ci vede privatizarea ca un pas în implementarea unor strategii pe care şi le face. De aceea, UE este o uniune de state cu strategii proprii, care au doar principii comune. Se pot cere experienţă în domeniu sau investitori instituţionali la CFR Marfă, mai ales când statul şi-a propus o anumită strategie în dezvoltarea transportului feroviar de marfă.

Reporter: Dar legislaţia europeană nu mai permite privatizările cu investitor strategic.

Remus Vulpescu: Conceptul de investitor strategic nu este definit în lege. Conceptul a fost doar utilizat neuniform. Însă, în multe cazuri, privatizarea cu investitor strategic a lipsit statul de nişte venituri, fie prin micşorarea preţului de achiziţie, fie prin neîndeplinirea unor obligaţii post privatizare.

Reporter: Ce viitor are Oltchim?

Remus Vulpescu: Am ajuns la o înţelegere cu băncile pentru Oltchim.

Reporter: Există proiectul BNR de a transforma datoriile băncilor în acţiuni. Despre asta este vorba?

Remus Vulpescu: Dar de ce să transformăm numai datoriile băncilor în acţiuni? De ce nu şi datoriile Oltchim către stat? Dacă s-ar converti în acţiuni creanţe atât ale entităţilor de stat, cât şi ale entităţilor private, atunci s-ar elimina suspiciunea de ajutor de stat. Este motivul pentru care am spus că nu foloseşte la nimic să convertim doar creanţa AVAS. Dacă aplicăm mecanismul conversiei, trebuie să includem creanţele statului şi acele creanţe ale băncilor care îndeplinesc aceleaşi condiţii cu cele ale statului. Astfel, există şanse reale pentru Oltchim, care va deveni bancabil. Oltchim are o conducere nouă şi trebuie restructurat. Nu mă refer numai la concedieri. Nu la asta se rezumă restructurarea.

Nu poţi să-ţi imaginezi că 700 milioane euro datorii, toate pierderile şi neperformanţa combinatului se pot rezolva rapid şi fără o transformare radicală.

Reporter: Cum? Băncile să devină acţionari la Oltchim?

Remus Vulpescu: Nu, acesta nu poate să fie un scop în sine. Poate să fie un pas într-o strategie care trebuie construită. Deja este important că băncile îşi găsiseră în OPSPI un interlocutor credibil şi au încă, în Ministerul Finanţelor, un interlocutor credibil. În acel comitet pentru stabilizarea financiară a Oltchim nu este obligatorie participarea şi fiecare creditor al Oltchim este liber să intre. Nu se votează după cuantumul expunerii. Bancherul are vot egal cu vice-prim-ministrul. În comitet nu era un vot formal. Asta este o realizare. Ajunseseră la un consens. Băncile găsiseră interlocutor şi erau mai optimiste. Noua conducere executivă a Oltchim participă la acest comitet şi are o calitate mult mai bună decât cea veche.

Reporter: Pe ce vă bazaţi?

Remus Vulpescu: Pe constatările personale. Noul director general, Mihai Bălan, abordează realist, pragmatic, deschis, toate problemele combinatului. Şi-a adus echipa de manageri şi am văzut un plan de repornire a Oltchim cu zecimale. Acest plan se uită doar în instalaţii şi asumă doar nişte ipoteze. Nu este un plan de restructurare.

Reporter: Şi are Oltchim piaţă de desfacere?

Remus Vulpescu: Are. Însă nu vor fi intermediari care să acapareze profitul din vânzările Oltchim.

Reporter: Dumneavoastră vedeţi un viitor bun pentru Oltchim, care nu include insolvenţa. Se merge pe varianta de concordat cu băncile şi alţi creditori?

Remus Vulpescu: Nu cred că va fi realizabil un concordat cu băncile.

Reporter: Deci va intra în insolvenţă?

Remus Vulpescu: Eu am o gândire formată în mediul privat. Eu cred, fără a mai putea decide pentru că nu mai sunt şef la OPSPI, că insolvenţa bine gestionată, în consens cu marii creditori privaţi, este necesară pentru ca Oltchim să evite lichidarea. O reorganizare judiciară este necesară la Oltchim.

Reporter: Când aţi fost şef la OPSPI aţi luat în calcul insolvenţa? În vară au existat informaţii în acest sens.

Remus Vulpescu: Da.

Reporter: Şi nu a fost acceptată?

Remus Vulpescu: Să ne readucem aminte calendarul evenimentelor. Toată lumea ştie că, de la începutul acestui an, ne-am angajat în acordul cu FMI să privatizăm sau să lichidăm Oltchim tot în acest an.

Aşa stau lucrurile de minim trei ani. Orice amânare a acestei decizii (n.r. privatizare sau lichidare) costă al naibii de mult. În legea insolvenţei se numeşte utilizarea de mijloace ruinătoare pentru ascunderea stării de insolvenţă, este una din cauzele expres prevăzute pentru atragerea răspunderii patrimoniale a organelor de conducere - rostogolirea unui bulgăre al datoriilor care creşte.

Hidroelectrica, Oltchim şi alte companii de stat nu mai au demult bani proprii. Orice plată fac, trag din linii de credit şi orice încasare se duce ca să plătească o parte din aceste credite. Întreg anul 2012 prezintă această situaţie a companiilor de stat.

Vă răspundeam dacă am luat în considerare varianta insolvenţei la Oltchim. Privatizaţi sau lichidaţi, aşa scria în acordul cu FMI. Nu am putut, în cadrul negocierilor din august, să obţinem o amânare de minim şase luni a privatizării. S-a obţinut o amânare tehnică de trei luni, din iunie în septembrie. Pur tehnică spun, pentru că, deşi ţara este aceeaşi şi angajamentele sunt aceleaşi, pentru că nevoile ţării sunt aceleaşi, s-a presupus că, într-o ţară care funcţionează normal, trei luni sunt suficiente pentru noul Guvern, pentru colectarea informaţiei şi verificarea deciziei anterioare. Ei bine, nu sunt suficiente trei luni pentru că există o inerţie a aparatului de lucru al autorităţilor statului.

Un ministru schimbat cu doi secretari de stat într-un minister nu reprezintă, în sine, o schimbare până când nu se schimbă modul de funcţionare. Iar modul de funcţionare se schimbă când ştii care sunt problemele. Şi ca să ştii care sunt problemele, îţi trebuie o analiză. Şi de asta nu poţi vorbi de o guvernare reală înainte de şase luni după instalare. Nu guvernezi în primele şase luni. În primele şase luni te instalezi şi te pregăteşti să funcţionezi.

Reporter: În timpul privatizării Oltchim, au apărut tot felul de scenarii politice privind implicarea DD în privatizarea Oltchim.

Remus Vulpescu: Nu am avut nicio presiune politică în această privatizare. Este o privatizare în care am anunţat tot ce voi face, ce intenţionez să întreprind, de ce fac asta, am informat publicul în mod complet. Nimeni nu mi-a spus vreodată, de altfel, ca şi la Hidroelectrica (n.r. decizia de intrare în insolvenţă), să fac altceva decât consider, pe argumentele prezentate, că este corect.

Consider nereuşită licitaţia din 21 septembrie la Oltchim pentru că contribuabilii nu au primit ceea ce aşteptau, adică o privatizare de succes.