EXCLUSIVITATE Mariana Gheorghe: "Petrom află, în acest an, date noi despre zăcămintele din Marea Neagră"

A consemnat ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 februarie 2013

Mariana Gheorghe: "Petrom află, în acest an, date noi despre zăcămintele din Marea Neagră"

Petrom şi partenerii săi vor interpreta, în acest an, datele în urma finalizării studiilor seismice pentru perimetrele petroliere concesionate în Marea Neagră. Astfel Petrom va afla date noi despre potenţialul acestor zăcăminte, pentru care estimările iniţiale sunt optimiste. Mariana Gheorghe, directorul general al Petrom, ne-a declarat că mai durează ani până când Petrom va putea spune dacă sunt rezerve de gaze în Marea Neagră pe care să le poată exploata comercial.

Doamna Gheorghe susţine că secretul profitului record obţinut anul trecut nu constă numai în nivelul ridicat al cotaţiilor pentru ţiţei şi carburanţi, ci în investiţiile realizate de Petrom în anii trecuţi. Aceste investiţii au fost realizate pe principii durabile, care au eficientizat costurile de producţie şi au stabilizat producţia.

Reporter: În acest an, Petrom şi partenerii săi vor interpreta datele, în urma realizării studiilor seismice pentru concesiunile din Marea Neagră. Ce înseamnă acest lucru? Vom afla date certe despre zăcămintele din Marea Neagră?

Mariana Gheorghe: Din păcate, nu este aşa uşor să ai date certe. Un zăcământ se poate comporta diferit, chiar şi când începi producţia. Nici atunci nu ai certitudini despre rezerve. Acesta este specificul industriei de petrol şi gaze. Anul acesta citim datele seismice şi le interpretăm, să vedem în ce măsură se confirmă estimările iniţiale (n.r. 42-84 miliarde mc de gaze). Dar nu este decât o etapă intermediară. Mai avem de efectuat lucrări de explorare. Mai durează ani până când putem spune dacă avem rezerve în Marea Neagră pe care să le putem exploata comercial.

Reporter: Aveţi în curs de negociere parteneriate noi pentru explorări şi dezvoltarea zăcămintelor vechi?

Mariana Gheorghe: Petrom este o companie care face investiţii pe termen lung. Ciclul investiţional este de 5-10 ani pe un proiect de explorare. Când facem planificarea investiţiilor şi a resurselor de care dispunem, ţinem cont de acest aspect, dar şi de obiectivul nostru de creştere sus-tenabilă. Trebuie să dezvoltăm capacitatea umană a Petrom de a gestiona proiectele ambiţioase de investiţii şi de a planifica cash-flow-ul, în condiţiile imprevizibilităţii evoluţiei cotaţiilor internaţionale pentru ţiţei şi carburanţi, dar şi capacitatea organizaţională de a fi flexibili pe o piaţă extrem de dinamică. Industria petrolieră depinde foarte mult de aceste cotaţii, iar ciclicitatea economică este foarte mare. Un an poate aduce cotaţii ridicate, în baza unor mecanisme de piaţă corecte, care ţin de cerere şi ofertă, iar alt an poate aduce cotaţii foarte scăzute, din motive care nu ţin de cerere şi ofertă.

De aceea, Petrom se dezvoltă pe principii durabile şi a ales să facă investiţii pe termen mediu şi lung. De aceea reuşim să avem rezultate financiare bune. De exemplu, în anii trecuţi, când creştea puternic preţul ţiţeiului, noi continuam să implementăm programe de eficientizare şi optimizare a costurilor de producţie. Operăm într-o piaţă globală şi trebuie să faci faţă cu succes unor evenimente imprevizibile.

Reporter: Şi a ajuns Petrom în punctul de a spune stop dezvoltării de noi explorări?

Mariana Gheorghe: În prezent, cred că Petrom are deja un volum suficient de mare de creştere pe acest segment, să facem această activitate sustenabilă şi să finalizăm ce avem. Dar piaţa este dinamică. Ne vom uita în continuare la noi oportunităţi pe care le vom analiza prudent, conform principiilor noastre de dezvoltare sustenabilă pe termen lung.

Reporter: Continuaţi să căutaţi parteneri pentru proiectele de explorare existente sau pentru proiecte noi?

Mariana Gheorghe: Ne vom uita în continuare la posibilităţile de a coopta parteneri noi pentru dezvoltarea zăcămintelor mature, dar şi pe proiectele noastre de explorare. Pe explorare riscul este cel mai mare şi împărţim acest risc cu partenerii noştri.

Reporter: Cum aţi reuşit să obţineţi încă un nivel record al profitului net într-un an de criză, în care a continuat scăderea vânzării produselor energetice (carburanţi, gaze, electricitate) şi în condiţiile în care Petrom a realizat investiţii de circa un miliard de euro? Care este secretul?

Mariana Gheorghe: Secretul Petrom este des-făşurarea activităţii pe principii comerciale, în res-pectul legii şi a dezvoltării durabile pe termen lung. Acestea sunt elementele de bază ale rezultatelor financiare foarte bune din ultimii ani. Dar aceste rezultate din 2012 nu reflectă numai eforturile companiei din acest an. Ele sunt un cumul al eforturilor din anii trecuţi. Cu alte cuvinte, este normală obţinerea unor rezultate financiare atât de bune când ai făcut atât de multe investiţii în anii trecuţi. Orice investiţie este făcută ca să ofere companiei fie o producţie mai mare, fie costuri de producţie mai mici. Acesta este impactul investiţiilor mari făcute de Petrom în ultimii ani: stabilizarea producţiei, reducerea costurilor, venituri mai mari. Investiţiile sunt planificate în aşa fel încât să nu ai rezultate financiare bune, dividende şi locuri de muncă asigurate doar într-un anumit an, ci timp de mai mulţi ani.

Reporter: Dar aceste rezultate financiare ale Petrom nu se datorează şi cotaţiilor ridicate ale ţiţeiului şi combustibilor?

Mariana Gheorghe: Preţurile ţiţeiului, gazelor şi combustibilului sunt esenţiale pentru o companie petrolieră, care are nevoie de cash-flow pentru a-şi asigura operaţiunile şi investiţiile. Petrom face investiţii importante în explorare şi stabilizarea producţiei din zăcămintele vechi, care sunt exploatate de zeci de ani. Pentru noi, este importantă gestionarea acestor nevoi investiţionale în raport cu resursele pe care le avem - lichidităţi, posibilitatea de a contracta credite şi de a te finanţa de la acţionarii exis-tenţi sau pe piaţa de capital.

Dacă nu ai lichidităţi, adică preţuri ridicate pe pieţele internaţionale la petrol şi carburanţi, nu poţi acoperi costurile operaţionale şi investiţiile. Deci nivelul cotaţiilor este un element cheie pentru cash-flow-ul oricărei companii petroliere. Din păcate, evoluţia cotaţiilor este una imprevizibilă, iar volatilitatea este mare. Pe de altă parte, companiile petroliere se confruntă cu costuri de investiţii din ce în ce mai mari: explorările sunt extrem de costisitoare şi au risc mare, iar zăcămintele vechi necesită tehnologii noi, performante, care sunt şi scumpe.

Foarte important la Petrom este principialitatea politicii de preţuri. Noi nu avem o politică de preţuri stabilită în mod pur administrativ, pe ajustări de conjunctură, care să ne aducă beneficii de moment. Nu aşa ai rezultate bune pe termen lung. Noi aplicăm principii durabile în politica noastră de preţuri.

Reporter: Credeţi că Petrom va repeta performanţa financiară din 2011-2012 şi în acest an?

Mariana Gheorghe: Nu pot face o astfel de evaluare acum. Depinde, cum v-am spus, de evoluţia cotaţiilor la ţiţei şi carburanţi, dar mai este şi sistemul nou de taxare introdus de Guvern în februarie 2013. Autorităţile au impus o taxă de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea preţurilor la gazele din producţia internă, precum şi o taxă de 0,5% pe extracţia de ţiţei. Cum nu avem, la această dată, normele metodologice de aplicare a noilor taxe, nu pot evalua impactul asupra rezultatelor companiei. Eu sper să continuăm activitatea bună dacă mediul de afaceri va fi favorabil.

Reporter: Vă mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. pentru ca multe din afirmatiile dumneavoastra pe care le mentionati de ani de zile nu se pot baza pe argumente atunci cand studiati prospectul financiar al firmei OMV , respectiv PETROM. Este in interesul propriei dumneavoastre companii de a lasa de o parte argumentatia referitoare la nivelul de impozitare care este in corelatie cu apetitul investitional pentru ca domnul David C. Davies va contrazice in conferinta de presa a domniei sale, astfel impozitul la nivel de grup OMV crescand cu 67% de la 633 milioane la 1067. Aceasta enorma difeenta este pusa pe seama reluarii productiei in Libia unde aceste cheltuieli vizavi de stat mult mai mari sunt ca in alte locatii. Tinand cont de aceasta diferenta, de faptul ca Libia contribuie cu aprox. 30.000 bep, Romania cu 185.000 bep si Austria cu 23000 bep afisand si costurile doar cu redeventele care sunt Förderzinsabgaben –173.380 RO –143.395 AT nu ar face decat sa va puna intr-o lumina care mai ales astazi cand se pune accentul pe termeni ca responsabilitate, asa cum a spus si domnul Roiss despre relatia domniei sale vizavi de statul austriac ar putea produce prejudicii imagine mai ales fiind recomandata (OMV bineinteles nu PETROM:-))ca cea mai performanta companie in domeniul hidrocarburilor. Sper ca dumneavoastra sa intelegeti ajutorul pe care firma pe care o conduceti il furnizeaza companiei name si sustinerea de care dispune pentru a nu deveni intr-o perioada mai mult sau mai putin indepartata ceea ce a fost PETROM in urma cu aproape 10 ani. Va doresc o seara placuta si sper sa intelegeti ca la fel ca si dumneavoastra mi-ar face placere ca bunul simt si responsabilitatea sa fie de ambele parti ale interfetei dintre actionari si statul roman, in speta de fata. Cu stima, VBM

    Arpechimul parte a petrochimiei e pe butuci . Suplacul de Barcau care producea bitum pentru autostrazi e pe butuci. La RAFO a fost pus lacat pe conducta de petrol. la Petromidia si Vega ajunge numai petrol kazah.

    Unde se rafineaza tot petrolul romanesc ? Doar la Petrobrazi ? 

    Daca pateste ceva Petrobraziul ce se intampla ? Devenim dependenti de rafinarea externa . De gaze naturale ce sa mai spunem - conducte spre export si spre centrala electrica. 

    Cam multa rautate fata de Romania in politica de investitii si dezvoltare a OMV.Petrom. Unde e bunul simt si responsabilitatea ?

    1. m-am hotarat sa ma inscriu drept catindat pentru rafinaria Arpechim, fie ea mica , ineficienta si fara iesire la mare. La asa reclama cu siguranta nu are cum sa fie candidati. Eu deja am vorbit cu FIFTY CENT sa ma reprezinte, daca vrei sa participi si tu cu Know-Howul m-ar bucura enorm. Bunul Simt si Responsabilitatea pot fi vizionate zilnic pe marile canale de stiri nationale :-)

      Cu tot respectul, va adresati unei persoane care nu are nici o putere. Dna Gheorghe este doar o imagine de PR, pentru a atenua antipatia destul de mare fata de OMV in Romania. D-na Gheorghe e doar o papusa, care ascunde adevaratul profil al OMV: rapace si insetat de bani. Doar nu va incanta reclama aia cu Tara lui Andrei. Iar povestea aia cu impozitele care afecteaza investitiile e chiar revoltatoare. O alta manipulare , chipurile nu mai investeste OMV , de parca ar investi pentru Romania, nu pentru profitul propriu. Aratati-mi si mie o companie privata care face investitii de dragul unei tari, mai ales straine cum este Romania fata de OMV.

      Stiti cat se extrage in Romania?

      Rafinariile se inchid cand nu mai sunt rentabile,in UE s-au inchis 32 rafinarii in ultimii trei ani.Afacerile nu au stampila nationala.

      Petrolul Kazah nu se rusineaza sa fie prelucrat la Petromidia. 

      Stiu ca e o papusa , ma gandeam ca poate prinde viata ca Pinochio !

      asculta conferinta domnului Roiss de ieri cand a spus domnia sa ca desi au pierderi in Austria pe marketing nu pleaca de acolo deoarece e firma austriaca si au obligatii fata de statul respectiv. Iar la conferinta de la Instanbul cu 2 ani in urma a mentionat despre rafinariile racordate la petrochimie ca ar fi rentabile, deoarece "there we make some money"......daca ne mai luam si dupa revista industrie magazin unde oltchim este prezentat drept competitor al OMV PETROM nu as vrea sa concluzionez ce speta se poate trata :-)

      Toata productia OMV Petrom poate fi rafinata la Petrobrazi daca rafinaria merge la maxim . Rafinariile sau inchis pentru ca in Europa nu prea mai e petrol si nu e rentabil sa rafinezi titei adus de la mare distanta si sa ramai cu pacura pentru care cererea a scazut in Europa . Asa ca e mai bine rafinezi unde se extrage, aduci doar motorina sau benzina iar pacura o arzi in termocentrale si importi energie electrica pentru ca o transporti mai usor si nu poluezi cu sulful din pacura. Capacitatile de rafinare migreaza catre est. Afacerile au si stampila nationala ca de aceea exista state si trebuie sa facem un pic diferenta intre bun public, bun privat si securitate energetica cu implicatiile ei sociale.

    conform Bloomberg dom Ministru Vosganian striga in gura mare urmatoarea stire "“The unclear law provisions and the resulting uncertainties may be a major impediment against the project, as investors won’t agree to finance a pipeline which will be turned into a state asset,” the ministry said." Propun sa facem un act de donatie pe tot ce ar putea constitui un "impediment" in calea INVESTITORILOR :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb