EXCLUSIVITATE Niţă, pus la colţ de Comisia Europeană

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 iulie 2013

Niţă, pus la colţ de Comisia Europeană

Autorităţile au înţeles, la începutul acestui an, că trebuie să modifice cumva schema de sprijin pentru stimularea producţiei de energie regenerabilă (eoliană, solară, biomasă, hidro). Numai că intenţia bună de a uşura facturile consumatorilor a fost aplicată prost, printr-o ordonanţă de urgenţă care adoptă o salată de măsuri. Investitorii s-au plâns la Comisia Europeană care investighează cazul. Mai mult decât atât, autorităţile noastre nu au notificat Comisia înainte de avizarea măsurilor de modificare a sprijinului acordat energiei curate. Astfel, reducerea facturilor consumatorilor ar putea deveni un vis.

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a afirmat, în mod incorect, pe 23 mai, că există acordul Comisiei Europene (CE) pentru ordonanţa care amână, pentru trei ani şi jumătate, acordarea unei părţi importante a certificatelor verzi pentru producătorii de energie regenerabilă, arată o scrisoare care a intrat în posesia ziarului BURSA. "Nu avea cum să existe un astfel de acord pentru că modificările din ordonanţă nu ne-au fost pre-notificate, aşa cum am solicitat", precizează scrisoarea trimisă Departamentului pentru Energie de responsabilii cu Concurenţa ai Comisiei.

În documentul citat, reprezentanţii CE atrag atenţia asupra faptului că, pe 22 mai, au indicat clar Departamentului Energiei că măsurile din ordonanţă trebuie pre-notificate Comisiei Europene înainte de adoptarea şi aplicarea lor. Acest lucru nu s-a întâmplat, ordonanţa fiind adoptată pe 4 iunie şi intrând în vigoare de la 1 iulie.

Vizibil deranjaţi de situaţie, oficialii CE anunţă Departamentul pentru Energie că a primit mai multe plângeri de la investitori în urma modificării sprijinului acordat energiei verzi, solicită răspunsuri clarificatoare la aceste plângeri, dar şi notificarea măsurilor stipulate în ordonanţa buclucaşă. Comisia precizează că exceptarea marilor consumatori de energie de la plata certificatelor verzi este o măsură care trebuie neapărat notificată înainte de aprobare şi cer autorităţilor noastre să clarifice care sunt acele măsuri pentru modificarea schemei de sprijin pentru energia curată, pe care consideră că nu trebuie să le notifice Comisiei.

Efectul amânării acordării unei părţi importante a certificatelor verzi este reducerea cu o treime a costurilor consumatorilor pe această componentă, care se regăseşte facturată separat în facturi. În urma adoptării Ordonanţei de Guvern, pentru semestrul II al acestui an, ANRE a diminuat cota obligatorie de certificate verzi pentru consumatorii finali. Ponderea certificatelor verzi se reduce, astfel, de la 0,051 lei/KWh la 0,034 lei KWh. De la 1 iulie 2013, cota obligatorie a scăzut la 0,191 certificate verzi/MWh, de la 0,2117 certificate/MWh (valoare valabilă pentru prima jumătate a anului).

În plângerile trimise Comisiei Europene, producătorii de energie verde au semnalat că ordonanţa promovată de Constantin Niţă încalcă normele europene şi nu este constituţională.

Haosul din piaţa energiei a fost creat de graba şi neglijenţa Guvernului, care a prins din zbor ideea bună a modificării schemei de sprijin acordate producţiei de energie curate, astfel încât consumatorii să aibă facturi acceptabile. Ziarul BURSA a arătat, în ultimele luni, cum Executivul a reuşit s-o facă lată, promovând o ordonanţă discutabilă, pe care Ministerul Justiţiei nu şi-a dat avizul.

Actul normativ stipulează amânarea unei părţi a certificatelor verzi, dar fără să spună clar pentru cine se aplică (producătorilor existenţi sau şi celor care-şi vor da în folosinţă unităţile de producţie de acum înainte). Producătorii vor intra în posesia certificatelor amânate în perioada 2017-2020, dar nu este precizat sistemul de garantare a recuperării lor (la ce preţ, cine ţine evidenţa etc).

Nu mai primesc certificate verzi parcurile fotovoltaice situate pe terenuri care, la data intrării în vigoare a ordonanţei (1 iulie 2013), sunt în circuitul agricol. În prezent, majoritatea parcurilor fotovoltaice sunt construite sau în curs de realizare pe terenuri agricole.

Producătorii de energie curată nu vor mai primi certificate verzi pentru cantităţile de energie electrică livrate suplimentar de unităţile dispecerizabile faţă de cantităţile de energie notificate la Transelectrica. Experienţa acestui an arată că producţia de energie din vânt a realizat şi cantităţi duble faţă de cele notificate.

Tranzacţionarea certificatelor verzi se va face centralizat, transparent, nemaifiind permise contractele bilaterale, iar ANRE va monitoriza semestrial schema de sprijin acordată pentru energia curată, pentru a diminua sprijinul acordat în cazul în care se constată supracompensarea (în legea veche, nu era permisă micşorarea numărului de certificate mai devreme de 1 ianuarie 2014 pentru fotovoltaice şi mai devreme de 1 ianuarie 2015 pentru eoliene).

Toate aceste măsuri, aruncate de-a valma în ordonanţa de urgenţă, au zdruncinat serios industria noastră de producţie a energiei curate, care a ameninţat, în repetate rânduri, că va riposta în instanţă.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Simata d-ra,

    Daca vor riposta in instanta si vor castiga cine plateste? oricum de beneficiat tot producatorii de energie regenerabila beneficiaza, dupa cum v-am mai scris se vor scumpi certificatele verzi, au ajuns la 179lei cu tendinta de crestere de la 168lei cu tendinta de scadere. Mai au, guvernul si dl. Nita sa dea un act normativ prin care sa fie prioritara la consum energia electrica tranzactionata de traderi care au actionariat strain. 

    1. Daca vor riposta in instanta tot noi vom plati daca statul pierde procesul. Deocamdata, investitorii asteapta raspunsul Comisiei la plangerile lor. Asa este cand faci treaba de mantuiala.

      Adevarat. Pretul se va duce clar spre cel maxim reglementat atata timp cat astia primesc certificate cu 16 luni valabilitate iar obligatia de achizite este trimestriala => presiune pe cerere

    Da ce credeati ca aveti voie sa traiti bine ? N-aveti !

    1. Prea multa LEGERITATE le-am dat la acesti INVESTITORI .Acum cand vrem si noi sa ajutam consumatorii nostri interni, acesti AMABILI INVESTITIRI "umbla" pe la Comisia Europeana cu "para". Pe viitor ar trebui sa avem mai multa atentie...Multe articole s-au scris pe aceasta tema.... De la inceputul demersurilor acestor investitii unde citisem ca sau dat AVIZE.. pentru puteri de energii instalate de aproape 20000 MW ..,iar acum tragem unele consecinte.. Nu pot concluziona decat ca tara asta a ajuns sa fie condusa de cei mai NEPERFORMANTI conducatori....Pe orice domeniu daca faci o analiza consecintele sunt aceleasi ..lipsa,lipsa,lipsa de profesionalism

    Normal sa platem noi!Cu cine sunt prieteni profitorii?Cu noi sau cu sefi din CE?Noi suntem buni sa fim jefuiti si de platit!Mai ales cand "fosti" sa se puna bine ne-au pus o plata si mai mare.Sa le fie rusine!Niste nesimtiti!

    Guvernantii au acordat permisii de construire centrale eoliene si solare fara sa se gandeasca ce impact vor avea noii producatori asupra echilibrului sistemului energetic national.

    Apoi,speriati ca trebuie sa inchida temocentralele pe carbune,iar ca si consecinta minele de carbune,au gasit o solutie improvizata,care nu rezolva problemele.

    De ce se stabilesc ministri pe cale politica,fara a da un mnim concurs? 

    1. Eu sunt convins ca se stia foarte bine ce impact va avea supracompensarea. Tin minte ca dir general al Transelectrica a avut ceva interventii publice in presa cu ani in urma, in cadrul carora spunea ca exista o capacitate de absorbtie limitata in system a energiilor alternative si ca depasirea acestor capacitate va cauza problem. Mai cerea incetarea presiunilor pentru acordarea de noi autorizatii. Adevarat este ca n-a precizat din partea cui veneau presiunile, dar n-am dubii ca aveau serios suport politic transpartinic. Adica toate scursurile din politica au intervenit/fortat sistemul ca sa ia mita.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb