EXCLUSIVITATE Remus Vulpescu: "M-am opus de trei ori lichidării participaţiei statului la Petrom"

REDACŢIA BURSA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 octombrie 2012

Remus Vulpescu: "M-am opus de trei ori lichidării participaţiei statului la Petrom"

Remus Vulpescu, fostul şef al OPSPI, în prezent consilier al ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, a avut amabilitatea să ne facă o vizită în redacţie şi să ne răspundă la cât mai multe întrebări despre scurta activitate de cinci luni petrecută ca şef al OPSPI.

Interviul a durat peste patru ore şi a abordat teme precum privatizarea eşuată a Oltchim, managementul privat, situaţia resurselor energetice, insolvenţa Hidroelectrica şi relaţia cu Franklin Templeton.

Dacă în prima parte, am reprodus opiniile domniei sale cu privire la privatizarea eşuată a Oltchim, în a doua parte vor aborda subiecte precum managementul privat, insolvenţa Hidroelectrica sau resursele energetice ale ţării.

Vă invităm să citiţi interviul "spumos", în stilul consacrat domnului Vulpescu.

"Aş vrea să intru cu bisturiul, la «Transelectrica»"

"În încercarea de a nu se implementa management privat, este greu să eşuezi"

Reporter: Domnule Remus Vulpescu, mai sunteţi sau nu şef la OPSPI? Aţi declarat, recent, că nu ştiţi dacă ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, v-a acceptat demisia.

Remus Vulpescu: Nu mai sunt şef la OPSPI. Eu am demisionat de la OPSPI, iar demisia a fost publicată în presă.

Recent, într-o dezbatere televizată destul de aprinsă, am anunţat că nu mi s-a adus, pe cale oficială, la cunoştinţă dacă ministrul a acceptat sau nu demisia mea.

Demisia este un act unilateral de voinţă. Însă demisia, care atrage eliberarea de nişte responsabilităţi, chiar dacă nu este obligatoriu, juridic, să fie acceptată înainte să producă efecte, se face printr-o înţelegere, pe bazele unei discuţii, pentru că acele responsabilităţi nu trebuie să rămână în aer.

Reporter: Nu mergeţi acolo la lucru?

Remus Vulpescu: Merg în Minis-terul Economiei la lucru.

Reporter: Pe ce funcţie?

Remus Vulpescu: Sunt consilier al ministrului Economiei.

Reporter: Vi s-au oferit sau aţi dorit o funcţie în AVAS?

Remus Vulpescu: Nu mi-a oferit cineva, în măsură să îmi facă o asemenea propunere, o funcţie în AVAS şi nu este o discuţie de actualitate.

Reporter: Cu ce anume îl consiliaţi pe domnul ministru Chiţoiu? De ce probleme vă ocupaţi?

Remus Vulpescu: Încerc să prioritizez între multiplele probleme pe care le-am găsit în sfera de competenţă a Ministerului Economiei. Îl consiliez pe domnul ministru atunci când doreşte, în probleme pe care dumnealui mi le indică şi în care eu consider că pot avea o părere utilă. Aceste probleme ţin de administrarea companiilor, înţelegând prin acest lucru şi activitatea ministerului în calitate de acţionar majoritar sau unic la societăţile de stat şi înţelegând, totodată, diverse moduri în care pot fi declanşate nişte efecte benefice pe termen lung în economia naţională, prin măsuri punctuale cum ar fi, de exemplu, managementul profesionist. Managementul profesionist este, de departe, modalitatea preferabilă pentru ca statul să nu mai piardă sau să aibă mai mult de câştigat din propriile lui companii.

Reporter: Ce criterii de performanţă există pentru aceşti manageri privaţi?

Remus Vulpescu: Forma în care statul a făcut management, în ultimii 20 de ani, este perversă, în care afirmaţia "compania X a făcut profit" poate fi corectă, adevărată, însă profitul pe care l-a făcut este o mică parte din cel pe care putea şi trebuia să îl facă.

Întrebarea este cine ne spune care este potenţialul. Auditorul nu se poate pronunţa. Soluţia este să ai management profesionist. Statul trebuie să îşi asume un comportament normal de acţionar majoritar, adică să încaseze dividende cât mai mari. Până acum, statul a intervenit în fel şi chip în activitatea companiilor.

Reporter: Management privat înseamnă că statul dă directorilor o listă de criterii de performanţă şi, dacă nu le îndeplineşte, îi schimbă.

Remus Vulpescu: Da.

Reporter: Dar acest lucru poate să facă şi cu managerii în funcţie.

Remus Vulpescu: Nu. Pentru că sunt puţini manageri în funcţie capabili să vină cu un plan de afaceri corect pentru companie. Întotdeauna planul de afaceri trebuie negociat între manager şi acţionar pentru că acţionarul cere mai multă performanţă şi managementul oferă ce poa-te compania să realizeze.

Din partea Ministerului Economiei, managerul trebuie să aibă interlocutori care să ştie cât este maximul realizabil într-o companie şi unde este echitabil să tragi linia criteriului de performanţă, astfel încât să existe şi pentru manager posibilitatea realistă de a încasa un bonus.

Reporter: Cât de mare este diferenţa între teoria aceasta şi practică?

Remus Vulpescu: N-au nicio legătură.

Reporter: Ministerul Economiei a selectat firmele de head-hunting şi, totuşi, numirile managerilor privaţi întârzie. De ce?

Remus Vulpescu: Eu, personal, nu sunt sigur că a fost luată irevocabil, la nivel politic, decizia de a se implementa managementul profesionist în toate companiile de stat, nu numai în cele ale Ministerului Economiei.

Agenda ministrului economiei şi a şefului OPSPI a fost extrem de încârcată, în ultimele opt luni. De aici vin şi întârzierile în implementarea managementului privat. Decizia implementării acestui proces trebuie luată împreună, dar nu în cote egale, de ministrul Economiei, care, evident, are contribuţia cea mai mare, şi de şeful OPSPI, care are o contribuţie mai mică. Absolut toată documentaţia este pregătită dinainte de ultima vizită în România a misiunii Fondului Monetar Internaţional. Dar, ziua are 24 de ore, iar agenda ministrului şi cea a şefului OPSPI au fost publice. De la începutul lunii august până la 1 octombrie cel puţin s-a lucrat la limită, din toate punctele de vedere, în principal pentru Oltchim, fără să fie neglijate şi alte probleme. Domnul ministru, pe de altă parte, are o agendă mult mai complexă şi mult mai încărcată.

Vorbeam de diferenţa dintre teorie şi practică în procesul implementării managementului privat. Cel mai important este că acest proces a început. Cred că este critic pentru Româ-nia, mai ales în această perioadă, ca acest proces să fie dus până la capăt în toate companiile de stat. Nu cred că implementarea managementului profesionist poate să eşueze în toate companiile de stat şi nici măcar nu cred că rezultatul predominant va fi o ratare. Cred că rezultatul predominant va fi o reuşită. Haideţi să definim corect această reuşită.

Nu trebuie să ne imaginăm că, din 2013, nu vom mai avea deficit bugetar, pentru că statul va încasa cine ştie câte dividende şi va avea brusc o grămadă de bani în plus cu care n-o să aibă ce să facă.

Nu are cum să se întâmple una ca asta. După 20 de ani de management executiv al companiilor de stat de către autorităţile politice ale statului, nu ne putem închipui că în 6-9 luni vom schimba la 180 de grade abordarea şi de acum încolo vom avea doar acei "mercenari" din management, pe care orice acţionar majoritar îi angajează pe un program foarte scurt, de 2-3 ani, timp în care compania respectivă suferă o transformare radicală şi devine de nerecunoscut, iar efectul este "mult mai mulţi bani în buzunarul acţionarului majoritar".

Statul are şi alte roluri: are o ţară de care trebuie să aibă grijă. Ţara şi naţiunea nu sunt perfecte. Naţiunea are nevoi pe care nu şi le poate îndeplini singură şi, de aceea, statul nici nu se poate transforma într-un acţionar interesat numai de dividende. Până la urmă, conducerea statului este formată din acele persoane alese de această naţiune, care are propriile nevoi, aspiraţii, nemulţumiri şi îndoieli.

Este corectă noţiunea de "management privat", pentru că executivul angajat trebuie să acţioneze precum în mediul privat. Noţiunea nu vrea să spună că managementul ar fi proprietatea cuiva, ci că orientarea, calitatea, rezultatele acestui management trebuie să fie similare mediului privat.

Doctrina, pe care noi încă n-am metabolizat-o şi pe care încă nu o aplicăm, este foarte corectă: statul va fi evaluat prin comparaţie cu un investitor privat prudent.

Comportamentul de investitor privat al statului trebuie să fie concretizat în a găsi acea plajă de compromisuri între problemele non-economice, care necesită cheltuieli, şi performanţa economică.

Reporter: Care sunt motivele pentru care ministerul doreşte ca marile companii din energie să aibă conducere duală?

Remus Vulpescu: Interesele corecte ale acţionarilor sunt mai bine reprezentate în sistemul dualist. Atunci când nu există un director general executiv, ci trei, este mai uşor de menţinut un anumit echilibru între interesele corecte ale acţionarilor, între şpagă şi dividend, dacă vreţi, între rentabilitate şi justificări, în limbajul de lemn pe care îl ştiţi. Sis-temul de administrare dualist este cunoscut în lume ca sistemul de administrare german. Eu cred că asta spune totul. Nu este o invenţie românească.

Volumul de activitate şi al deciziilor luate de conducerea executivă este atât de mare în companiile mari, încât directorii uneori semnează ca primarii, bazându-se pe semnături ale "middle" managementului. De aceea, este bine să avem conducere dualistă.

Pe de altă parte însă, nu putem să ne aşteptăm, în următorii ani, ca politicul să înceteze deodată şi total presiunile asupra economicului. Atunci, nu este bine să pui un singur om la conducerea executivă a unei companii mari de stat, pentru că nu ştiu dacă s-au născut acei oameni capabili să reziste nu neapărat la tentaţii, dar hai să spunem la consistenţa deosebită a comunicării cu autorităţile statului.

Reporter: Înţelegem că mai avem de aşteptat ca să vedem implementat managementul profesionist în companiile de stat. Dar statul se grăbeşte să vândă participaţii minoritare sau majoritare în marile companii din energie.

Remus Vulpescu: Când vinzi o companie, vinzi, invariabil, potenţialul ei. Dar potenţialul ei reiese nu numai din analize pentru viitor, se vede şi din rezultatele pe ultimii 3 - 5 ani. În momentul în care ai un potenţial extraordinar şi deţii, teoretic, o găină cu ouă de aur, dar ea, săraca, a avut păduchi în ultimii 5 ani, nu te poţi aştepta să iei pe ea cât merită ca preţ. Banii din vânzare intră o singură dată la buget. Statul poate să rămâ-nă apoi minoritar în companie şi să mai încaseze dividende, cum este cazul Petrom. M-am opus de trei ori unor iniţiative de lichidare a participaţiei minoritare a statului la Petrom. Am considerat că nu este oportun să vindem acum participaţia noastră în Petrom pentru că primim o sumă de bani mult mai mică decât valorează pe termen lung acest pachet şi pentru că este bine să o avem în portofoliul statului şi să mai încasăm dividende.

Reporter: Se poate face un calcul, dacă, vânzând pachetul majoritar din Petrom, statul a câştigat?

Remus Vulpescu: Se poate face, este foarte simplă şi răspunsul este categoric da. Întrebarea este dacă statul putea câştiga mai mult, eventual.

Însă, da, categoric statul a câştigat enorm vânzând Petrom.

Reporter: De la cine aţi primit cele trei oferte pentru preluarea pachetului minoritar de la Petrom?

Remus Vulpescu: Nu pot să vă spun decât că au fost trei iniţiative, pentru că există un mediu investiţional foarte puternic în Europa. Prin eforturile făcute de fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri, Lucian Isar, continuate de ceilalţi reprezentanţi ai statului, se ştie că Româ-nia are un potenţial de creştere unic în acest moment în Uniunea Europeană.

Consider că România nu şi-a valorificat până acum suficient potenţialul de creştere.

Reporter: Avem surse care susţin că Gazprom a oferit statului o sumă importantă de bani pentru pachete de acţiuni la companiile energetice, inclusiv cel de la Petrom...

Remus Vulpescu: Nu ştiu la ce vă referiţi. OPSPI nu a primit oferte de la Gazprom. În schimb, pot să vă spun că o vânzare de succes a acţiunilor statului poate avea loc după implementarea managementului profesionist.

Negocierile cu oligarhul rus Vitali Matsitski pentru energia "Alro"

Reporter: "Alro" Slatina s-a dezvoltat mult după privatizare.

Remus Vulpescu: Da. "Alro" este o mândrie a industriei româneşti. Nu este atât de importantă structura de proprietate şi este foarte bine că şi-a păstrat posibilitatea de a se alimenta cu energie de la Hidroelectrica SA (n.r. în vară, Alro a negociat cu oficialii Hidroelectrica preţul la energie, după ce aceasta a intrat în insolvenţă).

Am negociat nopţi întregi cu Vitali Matsitski, proprietarul Alro. Dacă domnia sa nu se implica personal în aceste negocieri, nu cred că ar fi avut succes. Este un merit al domniei sale şi este exact comportamentul inves-titorului privat prudent. Proprietarul afacerii vine, dacă este cazul, şi se implică şi negociază.

Domnul Matsitski a negociat în cel mai civilizat şi profesionist mod cu putinţă. Eu, de la proprietarul Alro, nu mă aşteptam să cunoască industria de la cap la coadă. Aşa ar trebui să fie şi reprezentanţii statului în companiile mari. Nu este nevoie să fie miliardari sau oligarhi ruşi, ci ar putea să fie foarte bine români plătiţi corect pentru performanţa pe care o fac. Acest lucru înseamnă managementul privat.

Reporter: Să fie plătiţi în funcţie de performanţă.

Remus Vulpescu: Este uluitor de simplu.

Reporter: Avem informaţii că în seara în care administratorul judiciar al Hidroelectrica se pregătea să încheie actul adiţional cu Alro, în urma renegocierii preţului energiei, aţi apărut la negocieri împreună cu Grzegorz Konieczny, reprezentantul Fondului Proprietatea. Atunci proprietarul Alro s-ar fi ridicat, a plecat şi nu a mai semnat nimic. Este adevărat?

Remus Vulpescu: AAu fost reflectate în presă o parte din discuţiile din acea seară. Este adevărat că eu şi domnul Konieczny am intrat în negocieri când erau pe sfârşite. Este adevărat, de asemenea, că am găsit acolo un fel de acord între administratorul judiciar şi reprezentanţii Alro, însă nu putea fi un acord final pentru că nu putea fi luat în absenţa girului acţionarului majoritar. Corect era ca girul respectiv să vină de la ambii acţionari. Din acest motiv era domnul Konieczny acolo.

Atunci, nu s-a semnat acordul şi nu au fost păstrate ulterior exact condiţiile negociate în seara respectivă. Dar, la scurt timp, în condiţii apropiate, s-a ajuns la un acord girat de ambii acţionari ai Hidroelectrica şi s-a semnat un act adiţional la contractul de furnizare.

Redactor: Este adevărat că aţi pus la cale insolvenţa Hidroelectrica împreună cu domnul Victor Ponta, fără ştirea domnului Chiţoiu, aşa cum s-a vehiculat?

Remus Vulpescu: Nu ştiu de unde aveţi informaţia aceasta. O insolvenţă nu se pune la cale, se hotărăşte în Consiliul de Administraţie.

Reporter: Avem informaţii că insolvenţa a fost decisă cu două săptămâni înainte de şedinţa Consiliului de Administraţie. Doi membri au dat mandat şi trei membri au fost prezenţi. Cum a votat Fondul Proprietatea?

Remus Vulpescu: Fondul Proprietatea a votat cu abţinere, susţinând, însă iniţiativa. Este lesne de înţeles de ce s-a abţinut. Din clipa deschiderii insolvenţei, activul net al Fondului a scăzut cu 20%. Este imens. Nu puteau decât să se abţină. Dacă ar fi avut unu la 1000 dubii asupra oportunităţii insolvenţei sau siguranţei procedurii, evident că ar fi votat împotrivă.

Reporter: Susţineţi că aţi avut mână liberă la Hidroelectrica. Pe de altă parte, în mai multe ocazii, aţi spus că a existat şi voinţă politică. Cum a fost de fapt?

Remus Vulpescu: Existau, după părerea mea, două modalităţi prin care contractele cu "băieţii deştepţi" puteau fi încetate: insolvenţa sau acţiunea pauliană.

Acţiunea pauliană presupunea ca şeful OPSPI să cheme în judecată Hidroelectrica şi fiecare "băiat deştept" în câte un proces separat şi să ceară anularea acelor contracte pentru că erau încheiate, modificate şi derulate într-o manieră frauduloasă pentru interesele statului. Ar fi fost varianta preferabilă dacă Hidroelectrica nu ar fi fost deja în pragul falimentului din cauza acestor contracte şi nu numai.

Varianta insolvenţei nu a avut ca scop principal încetarea contractelor cu "băieţii deştepţi", ci era necesară pentru supravieţuirea companiei aşa cum o ştim noi astăzi.

Reporter: Când v-aţi dat seama că sunt nişte probleme acolo?

Remus Vulpescu: Atunci când am aprobat, sub presiunea timpului, un raport de administrare scris de predecesori şi care era fals, în mare parte. Am spus că sub presiunea timpului pentru că era deja luna mai şi trebuia supus spre aprobare Guvernului bilanţul pe 2011. Şi iată cum, sub pretextul birocraţiei, al acestor termene, am constatat pe propria piele că pot ajunge, dacă sunt de bună credinţă, în acest viespar din unele companii de stat. Am fost pus în situaţia să-mi însuşesc lucruri nereale despre situaţia economică a Hidroelectrica.

Aşa am devenit un fel de Toma necredinciosul, care şi-a atras foarte multă adversitate, şi din companiile de stat şi din mediul politic, şi acesta este un indiciu că am procedat corect.

Reporter: De la bănci nu v-aţi atras adversitate?

Remus Vulpescu: Pentru foarte scurt timp. După intrarea Hidroelectrica în insolvenţă, le-am explicat băncilor situaţia, am reparat lipsa de informare, care a fost nu numai deliberată ci şi necesară în acel moment de început a insolvenţei, şi s-a cons-truit un nivel bun de încredere între mine şi bănci.

Reporter: Am constatat că aveţi un nivel bun de încredere şi cu Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, pentru că v-au nominalizat în Consiliul de Supraveghere la Hidroelectrica.

Remus Vulpescu: Au crezut că plec de la stat. Când mi-am dat demisia chiar şi mama a înţeles, de altfel, că mă întorc în privat. Nu. Am demisionat doar din funcţia de şef la OPSPI. Cum să mă pună pe mine FP, funcţionar al statului, să-i reprezint interesele în Hidroelectrica?

Reporter: Asta am întrebat şi noi la vremea respectivă...

Remus Vulpescu: Repet, au crezut că demisia mea vine pe un fond de orgoliu în care dacă nu mai sunt şef nu vreau să mai fiu nimic şi-mi iau jucăriile şi plec. Eu am venit să rezolv probleme şi mai sunt destule în care cred că mă pot implica pentru a fi soluţionate. Cred că mai sunt unul sau două focare care pot fi asanate.

Reporter: Vă referiţi la Transelectrica?

Remus Vulpescu: Dumneavoastră vă referiţi la ce doriţi. Eu nu vă infirm şi nu vă confirm nimic.

Remus Vulpescu: "Nu ştiu dacă nu cumva Transelectrica are o problemă cu mine..."

Reporter: Am constatat că aveţi o problemă cu Transelectrica.

Remus Vulpescu: Nu ştiu dacă nu cumva Transelectrica are o problemă cu mine....

Reporter: Sursele noastre spun că dumneavoastră vreţi să intraţi acolo cu buldozerul.

Remus Vulpescu: Nu-i adevărat! Aş vrea să intru acolo cu bisturiul. Dar nu mai sunt în funcţia care să-mi permită asta.

Reporter: Ce nu vă convine la Transelectrica?

Remus Vulpescu: Ştiţi de ce nu am vrut niciodată să intru cu buldozerul? Pentru că la Transelectrica este o broderie foarte fină în care nu pot să intri cu buldozerul. Este prea mare. Trebuie să intri cu bisturiul.

Reporter: Ce se întâmplă dacă eşuează implementarea managementului privat?

Remus Vulpescu: Vorbim de o ordonanţă privind guvernanţa corporativă care este viciată. Conţine prevederi care ajută pe oricine doreşte să nu o pună în aplicare. La Ministerul Economiei, în Guvernarea trecută, s-a contractat selecţia directorilor generali înainte de selecţia Consiliului de Administraţie. A fost pusă căruţa înaintea boilor. Dacă nu se schimbă Consiliile de Adminis-traţie, nu se schimbă nimic.

Ordonanţa, aşa cum este ea, viciată, a fost aplicată greşit. Părţile ei bune au fost aplicate greşit, iar părţile ei rele au fost aplicate corect. Pentru că statul încă nu a hotărât ca acele companii care-i aparţin să primească management privat. Poate fi o hotărâre rapidă. Cu puţin efort şi implicarea unor persoane alese un pic mai atent, managementul privat se poate realiza.

Reporter: Dacă eşuează managementul privat, capul cui îl taie Ponta?

Remus Vulpescu: În ce încercare să eşueze? În încercarea de a nu se implementa management privat, este greu să eşuezi.

Privatizarea Cupru Min, un eşec mai grav ca Oltchim

Reporter: Avem multe resurse de exploatat la Remin, Cupru Min, Moldomin, Băiţa, Roşia Montană, Marea Neagră. Una este în insolvenţă, alta în lichidare etc. Ce se întâmplă cu aceste companii?

Remus Vulpescu: Remin este în insolvenţă şi sper să i se aprobe în adunarea creditorilor planul de reorganizare aprobat de mine, când eram şef la OPSPI, şi care va permite companiei să-şi revină. Am sesizat acolo o tendinţă pe care o consider incorectă. Este posibil să mă înşel, dar am constatat tendinţa, posibil dăunătoare, de a se vinde activele valoroase înainte de aprobarea planului de reorganizare. Astfel, există riscul ca societatea să fie lăsată fără venituri şi se condamnă singură la faliment.

La Cupru Min, este un eşec al privatizării mai grav ca Oltchim, cel puţin din cauză că statul a avut tot timpul la dispoziţie să se pregătească temeinic. Acolo, s-au folosit proceduri selective şi, chiar dacă a existat o licitaţie, statul nu a avut presiuni de timp la această privatizare. Mai mult, la Cupru Min nu a existat presiunea mass-media pe care eu mi-am asumat-o la Oltchim.

La Cuprumin nu a fost mass-media în sală, nu a fost Dan Diaconescu şi privatizarea a avut mai puţine dezavantaje şi impedimente ca la Oltchim. Nu a eşuat privatizarea Cupru Min din vina statului. Dar iată că statul este pus în situaţia de a plăti, teoretic, un miliard de lei despăgubiri, pentru că partea adversă apreciază că poate primi această sumă, întrucât nu s-a încheiat contractul de privatizare.

Resursele naturale trebuie exploatate cu eficienţă economică. Adică în bugetul statului să se regăsească sumele corecte în schimbul acestor resurse.

Reporter: Sunteţi de acord să înceapă exploatarea de la Roşia Montană?

Remus Vulpescu: Sunt de acord să exploatăm toate resursele naturale: acest lucru, în primul, rând înseamnă să le cunoaştem şi apoi să le valorificăm. Dar valorificarea trebuie să se petreacă în modul cel mai util statului.

Reporter: Actuala schemă de valorificare a financiară a resurselor de la Roşia Montană este sau nu utilă statului?

Remus Vulpescu: Nu doresc să mă pronunţ.

"Sper să nu fiu nevoit să intru în politică"

Reporter: Intenţionaţi să intraţi în politică, având în vedere că sunteţi foarte bun prieten cu domnul Ponta?

Remus Vulpescu: Sper să nu fiu nevoit să intru în politică. Sper să pot rămâne în administraţie fără să intru eu însumi în politică. Din păcate, politica la noi înseamnă în exclusivitate un partizanat. Noi nu avem un mediu politic care să accepte că există, invariabil, un consens pe un nucleu de probleme ale României. Toată lumea ştie că România ar trebui s-o ducă mai bine economic, partidele existente ar putea, fără nicio problemă, să conceapă o strategie economică. Numai că politicienii uită să puncteze chestiunile în care toată lumea este de acord şi se limitează în a se contrazice, aberant, pe acele părţi ale problemei asupra căreia nu sunt de acord. Este regretabil că nu există o strategie, o viziune economică vizibilă pentru România, pe următorii 15-20 de ani, pe marile probleme pe care ţara le are.

Reporter: De ce aţi intrat în administraţie?

Remus Vulpescu: Am intrat în administraţie pentru că am dorit şi s-a ivit şi ocazia să intru pe o poziţie în care chiar să pot încerca să-mi manifest convingerile.

Reporter: Cine v-a oferit ocazia asta?

Remus Vulpescu: Actuala şi fosta conducere de stat.

Reporter: Vă mulţumim!

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. nu este adevarat oameni buni statul a pierdut enorm vanzand petrom ceea ce spune vulpescu este o viziune simplista a problemei,omv face bani f multi in romania cu firme capusa germane si austriece si asa se duce parte a profitului legal in alta parte si statul roman doarme pe el sa vedem ce somaj a generat acest omv care prin acest somaj care trebuie platit de stat inseamna mai multi bani cheltuiti de romani cu asistatii sociali,deci ce iei pe o parte dai pe alta restul este strategie de marketing ca vezi doamne ce buni sant austriecii si mariana gheorghe care va distruge segmentul de rafinare din romania si ce vom face dupa aceea ca austriecii nu vor sta la infinit in romania cum nu au stat nici rusii si nici americanii si noi risipim resurse in detrimentul romanilor si vulpescu ar vinde tot pt ca se ocupa cu asta daca maine ar fi angajat la oltchim ar gandi altfel,este greu cu astfel de oameni care vad decat interesul imediat si viitorul este dezastruos

    1. RESPONSABIL pentru cuvintele sale. Si pentru ca noi suntem altfel decat Mircica Karatistul propun sa ne intalnim la judecatorie cu domnul Vulpescu pentru a intelege de ce "categoric statul a castigat enorm vanzand Petrom". Bineinteles daca ar fi adaugat la la adverbul enorm si atributul EXPERIENTA as fi inteles ca nu are rost sa fiu mai bogat cu 1 LEU. Puteam insa trece cu vederea si acest lucru, ceva m-a mahnit insa mult mai tare "Ţara şi naţiunea nu sunt perfecte. Naţiunea are nevoi pe care nu şi le poate îndeplini singură şi, de aceea, statul nici nu se poate transforma într-un acţionar interesat numai de dividende. Până la urmă, conducerea statului este formată din acele persoane alese de această naţiune, care are propriile nevoi, aspiraţii, nemulţumiri şi îndoieli." Da domnule Vulpescu va dau in judecata pentru ca eu sustin ca TARA SI NATIUNEA SUNT PERFECTE. Daca o sa castig veti avea in viitor sa-mi puteti multumi pentru ca lectia pe care v-am dat-o. Daca voi pierde am inteles ca sunt nimic altceva decat un MATZE GOALE COATE FRIPTE dornic a se afirma folosind numele PATRIEI sale :-(

      Gura pacatosului adevar graieste !

      Deci au fost trei oferte de lichidare a participatiei la Petrom. 

      Nu e greu de ghicit cine au fost ofertantii :OMV, Rusii si Patriciu(intermediar ca de obicei pentru OMV) 

      Pai de ce crezi ca vor cei care au furat Petromul ca statul sa-si lichideze participatia ? pentru a nu mai emite niciodata pretentii si pentru a acoperi furaciunea. 

      luati dosarul de privatizare de la anut pana la finalizare si vedeti ca oricand contractul cu OMV poate fi reziliat si sa cerem si despagubiri de la austrieci pentru magarie(furt).

       

      nu pot sa te aprob in ceea ce spui. Nu a fost nici o magarie sau alte procese de tranzactionare pe care le enumeri in paranteza. Nu a stat nimeni cu nuielusa dupa usa ascuns pentru a te obliga sa inchei acel contract. A fost un liber act consimtit de ambele parti. Si aici se va situa pledoaieul nostru pentru a arata ca suntem o natiune si o tara perfecta. Ce s-a intruchipat de 2000 de ani pe aceste meleaguri, de la Decebal si Traian trecand prin Neagoe Basarab, Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Balcescu, Kogalniceanu, Cuza, Regele Carol I s.a.m.d avand in minte filozofia lui Stefan cel Mare care stia sa intoarca o infrangere intr-o victorie ce sansa ar avea aceste musculite bete ale prezentului care intr-un unison cu domnii MRT concentreaza o tara ca Botswana care n-are port la Pitesti si e populata de niste brute in expresia TARA SI POPOR IMPERFECT. Acestia ne sunt adversarii care vor sa ne convinga? Asta-i tot ce puteti voi cei saraci cu mintea/ Unde sufletul va doarme /Prin bordelurile lenei obositi de lancezeala/Voi doriti sa ne invingeti/voi ce stiti doar a striga/ca n-aveti decat o gura/ sa indoape a lumii bunuri/ Pentru ce sa ascutem pana/Gandul sa ni-l slobozim/Mai bine insfacam polnicul/ Sa va umplem burdihanul/Caci asa noi vom invinge/Doar luptandu-ne intre noi/Cei cu simturi si simtire/Pentru grai si plai cu oi!

      Ai dreptate partial, dar stii cand sa votat privatizarea in parlament, guitau porcii de craciun si a fost la lucru masina de vot. Si apoi daca cineva ofera spaga unor persoane este la fel de vinovat ca cel care accepta. Si austriecii stiu ca nu au dreptate dar ii prostesc usor pe politicieni ca Basescu, Ponta, MRU sau poate inca le mai da cate o spaga ,

      Va trebui sa facem o triere a natiei ca la evrei. Ramanem 1 milion de Romani dar ROMANI nu tradatori. 

      toata lumea stie ca pana in Craciun nu se aude, nu se vede, doar se haleste. La fel ca si in urma cu un an 9 decembrie zice cineva ceva ,12 decembrie zice un nimeni nimic :-) :-) :-) Perioada de incubare a fost cam de aproximativ o luna si o saptamana :-) Insa cum zice venerabilul Ponta ce nu ne face sa raspundem cu totul ne face mai puternici. Ideea cu triajul te rog sa o reformulezi caci nu face cinste unui Roman. Pentru lamuriri din pacate nu am posibilitatile materiale sa te trimit la New York sa studiezi ca domnul Sova insa te pot invita la FfM sa intelegi de ce nu trebuie sa gandim asupra acelor teribile vremuri fiindca suntem pana la urma urmei suparati doar pe incapacitatea celor care parca intelegandu-l pe domnul Vulpescu ar fi exceptia care confirma regula ca nu exista PATRIE IMPERFECTA.

      Bine !

      Nu chiar ca pe vremea lui Moise dar daca ridicam stacheta si cine nu o trece sa ramana in esalonul 2,3 si sa invete el si copii lui pana vor putea trece testul. Doar o elita poate avea dreptul moral de a conduce un popor si de a se prezenta in fata lui. 

      Ce exemplu la ponta, sova, basescu, manescu, antonescu, s.a.m.d. care isi trimit soatele, fiii, fiiicele s.a.m.d . prin PE. etc.

      De aceea era bun punctul 8 al revolutiei de la Timisoara. 

      iar acesta este presedintele capitan Basescu. Tot astazi am citit critica noului James Bond. Iti recomand un alt film in care a jucat si Marcel Iures. Atunci am recunoscut capacitatea extraordinara a lui Daniel Craig. Un Bond imbatrinit, care nu trece psihologicul si mai rateaza si la tir. Insa asta ii fascineaza acum pe spectatori, a creat un nou model de caracter si anume aceluia care invinge prin defectele lui avand totusi simplitatea constiintei ca este in slujba her majesty the queen. Astazi e Halloween sau Draculas Fest si cum zic nemtenii lasa-te surprins :-) de avanpremiera la urmatoarea serie dupa Skyfall :-) :-) :-)

    Bine ca macar recunoaste ca practica difera mult de teorie

    Cine te opreste ?

    Intra cu bisturiul, cu tepusa, cu ghilotina cu ce vrei tu dar demasca hotii de la Transelectrica !

    La ce teai dus la Rompetrol Rafinare care nu prea mai are capital propriu si ar putea intra oricand in insolventa sau faliment ! 

    Nu intra in politica !

    Esti mai util asa politicienilor !

    Policienii asa lucrea cu papusi ! 

    Poate face o vizita si chitoiu la redactie, sa aflam culisele culiselor !

    1. tizul lui Iantu o sa-l rog sa pot face o emisiune cu Titlul Maturii spun lucruri si mai traznite decat copii:-) Iata ce zice Moncher Borza "În 1972, când a fost pusă în funcţiune, această hidrocentrală era unica de acest tip şi cu aceste caracteristici din Europa. Acum face parte dintr-o companie insolventă, care totuşi speră ca anul viitor să se redreseze şi să redevină ce a fost, şi mai mult decât atât, după cum spune administratorul judicar al producătorului de energie." Pai mai mestere vom fi ce am fost si mai mult decat atat a spus cineva caruia ar trebui sa-i lustruiesti pantofii cum trebuie eu domnului Make. Cum poti sa spui asa ceva , nu te ia un pic un tremurat pe sira spinarii. Ce-ar fi tot cu alta zicala din aceeasi categorie de genul "in nemernicia mea ca un caine am muscat mana stapanului care m-a crescut s.a.m.d" aici fiind PATRIA si POPORUL IMPERFECT ale domnului Vulpescu. Acum intelegi de ce scoala romaneasca scoate TAMPITI. Pentru ca suntem un POPOR IMPERFECT!

      Nu l-am uitat l-am ratacit pentru ca e asa mare clica de hoti, tampiti si misei ca te incurci in ei. La varf poporul are numai tampiti ? Ma uit la emisiunea lui Manastire ca candidatii si rudele lor si ma intreb cand dracu vede SRI, DNA, ANI si alete institutii ale statului pentru a se autosesiza !

      draga Theraflu, acum te asez pe aceeasi treapta cu GOETHE. NU L-AM UITAT , L-AM RATACIT. Genial. La fel ca in Marea Carte. Cei din urma vor fi cei dintai. Fie ei si rataciti. Iar la varf poporul are doar pe cineva care le spune doar ce o sa ajunga daca nu pun mana pe carte :-)

    nu l-ati intrebat si ce muzica i-a pus la ddd?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb