Executivul va acorda ajutoare de urgenţă în sumă totală de 250.800 de lei pentru sprijinirea a 70 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială, informează Guvernul, prin intermediul unui comunicat de presă.
Hotărârea aprobată în şedinţa de astăzi prevede că ajutoarele de urgenţă vor fi acordate astfel: 87.300 de lei pentru un număr de 18 familii aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Botoşani, Olt, Suceava, Teleorman, Tulcea şi Vrancea; 3.500 de lei unei familii din judeţul Neamţ, aflată în situaţie de necesitate cauzată de fenomene hidrometeorologice periculoase (precipitaţii abundente, furtună), care au distrus în totalitate acoperişul locuinţei, iar precipitaţiile abundente s-au infiltrat în locuinţă.
De asemenea, conform Hotărârii, 160.000 de lei vor fi alocaţi unui număr de 51 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din judeţele: Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Gorj, Iaşi, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman şi Vrancea.