"Există creditare şi după franc"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 februarie 2015

"Există creditare şi după franc"

Interviu cu Radu Graţian Gheţea, preşedintele ARB

Radu Gheţea a infirmat zvonurile, apărute vineri, potrivit cărora nu i-ar mai fi prelungit mandatul de preşedinte al CEC Bank

Una dintre televiziunile de ştiri a vehiculat, vineri, informaţia potrivit căreia mandatul de preşedinte la CEC Bank al lui Radu Graţian Gheţea, care urmează să se încheie în luna aprilie, nu va mai fi prelungit.

Domnul Gheţea a infirmat acest zvon, subliniind că nu a primit nicio comunicare din partea statului - acţionarul băncii prin Ministerul Finanţelor Publice (MFP) - care să anunţe faptul că domnia sa nu va mai fi şeful CEC Bank.

Radu Graţian Gheţea ne-a precizat: "Informaţia nu se verifică. Nu există nicio hotărâre a acţionarului prin care să mi se comunice faptul că nu mi se va prelungi mandatul. Probabil că este vorba despre vechile încercări de intimidare, ca urmare a poziţiilor mele faţă de unele proiecte de lege".

Pe fondul scandalului apărut în jurul unui credit de 1 milion de euro acordat de CEC Bank, în 2013, Ioanei Băsescu, premierul Victor Ponta a anunţat, încă de la începutul anului trecut, intenţia să-l schimbe pe Radu Graţian Gheţea de la conducerea băncii. La data respectivă, premierul a precizat că Enache Jiru ar urma să conducă banca de stat după ce se va găsi o soluţie pentru ca statul să nu plătească sumele compensatorii pe care Radu Gheţea ar trebui să le primească pentru încetarea contractului înainte de termen.

Săptămâna trecută, domnul Gheţea ne-a oferit, cu amabilitate, un interviu, în cadrul căruia ne-a spus că pe piaţa bancară există condiţii propice pentru creditare, menţionând dobânzile reduse şi lichiditatea.

Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), i-a sfătuit pe clienţii împrumutaţi în franci elveţieni (CHF) să meargă să negocieze cu băncile, fiecare dintre debitori putând ajunge la o soluţie individuală pentru rezolvarea problemei, în funcţie de situaţia în care se află.

Reporter: În ultima perioadă, Banca Naţională a României (BNR) a redus rata dobânzii de politică monetară, aceasta fiind, acum, la un minim istoric de 2,25%. În acelaşi timp, dobânzile la credite nu scad în mod regulat, asemeni dobânzii de referinţă, iar analiştii susţin că băncile nu au, încă, apetit pentru creditare. Care este situaţia reală din sistemul bancar?

Radu Gheţea: După câteva mişcări de politică monetară făcute de BNR în ultimele luni - rezerva minimă obligatorie şi dobânda de politică monetară fiind reduse - în piaţă există lichiditate destul de multă, care trebuie folosită în cel mai eficient mod. Acest lucru înseamnă să dai credite, iar băncile sunt dispuse să-şi asume acest risc. Ar fi păcat să nu profităm de momentul actual, în care avem lichiditate, şi să nu ne asumăm riscul să dăm credite.

Reporter: Ce mesaj ar trebui să ajungă la deponenţi, care, pe lângă faptul că beneficiază de dobânzi tot mai mici la depozite, au ajuns la un grad ridicat de neîncredere în bănci, pe fondul situaţiei creditelor în franci elveţieni?

Radu Gheţea: Cred că toată dezbaterea pe acest subiect ar trebui să se facă în felul următor - fiecare parte să facă referire la ceea ce cunoaşte, pentru că, în prezent, foarte multe voci, din zona avocaţilor, a politicului, cu tot respectul, chiar şi din presă, fac afirmaţii pe care consumatorul le primeşte sub formă de informaţii ce creează aşteptări.

Repet ideea că ar trebui să nu se mai vândă iluzii, aşa cum au făcut o parte din politicieni, o parte din avocaţi şi o parte din presă, aceasta din urmă, însă, având circumstanţele atenuante şi fiind destul de echilibrată, pentru că, în final, consumatorul este victima finală a iluziilor vândute.

Astfel că mesajul este foarte clar, acesta fiind deja exprimat şi de FMI şi de BNR - cei care au credite în franci elveţieni pe 30 de ani, ca şi cei cu împrumuturi în euro sau în alte valute s-ar putea să mai aibă parte de suişuri şi coborâşuri de curs, care să le fie în avantaj sau în dezavantaj.

Reporter: Chiar şi după mesajul transmis de BNR, împrumutaţii în CHF solicită conversia creditelor în franci elveţieni la cursul istoric plus 20%. Ce le răspundeţi, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Române a Băncilor?

Radu Gheţea: Am mai spus şi o mai spun - conversia la cursul istoric plus 20% creează hazard moral şi ar fi anticonstituţională, având în vedere că în Constituţie se spune că suntem cu toţii egali. Şi cei cu împrumuturi în euro au aceleaşi drepturi. Ar însemna să facem corecţii de câte ori când o valută creşte în raport cu leul.

Reporter: Săptămâna trecută, Croaţia a decis să şteargă datoriile pe care un număr de 60.000 de persoane le au la bănci şi la companiile de utilităţi. Această decizie nu poate fi neconstituţională?

Radu Gheţea: Se iau exemple trunchiate din alte ţări, cum a fost şi cazul Ungariei, unde au fost multe primării cu credite în CHF, iar statul a intervenit. Constituţiile nu sunt aceleaşi, diferă de la o ţară la altă ţară, iar fiecare stat acţionează cum consideră.

La noi, eu cred că ar trebui să se dea o mai mare atenţie propunerilor care au venit din partea comunităţii bancare. În comunicatul transmis de BNR sunt prevăzute o serie de soluţii pentru care băncile, după posibilităţi, au optat. Dacă noi respingem propunerile individuale care vin din partea băncilor, vom ajunge la concluzia că am întârziat cu soluţia pentru problema creditelor în CHF.

Reporter: Există mai mulţi clienţi, împrumutaţi în franci elveţieni, care spun că au mers la negociere şi că reprezentanţii băncilor pun diverse condiţii, ameninţând, chiar, cu executarea silită. Cum comentaţi aceste afirmaţii?

Radu Gheţea: Sunt anumite bănci care au şi anunţat măsurile pe care le-au luat în această problemă, iar dacă sunt situaţii în care nu şi-au respectat promisiunile, este regretabil, dar eu nu cred că îşi permit să facă astfel de lucruri.

Nu pot să verific ce face fiecare, dar băncile sunt responsabile, odată ce au dat astfel de comunicate, în care, spre exemplu, au spus că au redus dobânda pe trei luni. Dacă în această perioadă francul scade sub cursul din decembrie, banca va suporta diferenţa.

Ar fi bine ca măcar să se încerce cooperarea cu băncile şi să nu se respingă, a priori, anumite propuneri.

Reporter: Referitor la clauzele existente în unele contracte de credit, care au fost declarate abuzive în Instanţă, consideraţi că este posibilă extinderea deciziei din Justiţie asupra tuturor clauzelor de acelaşi gen, din celelalte contracte încheiate între bănci şi debitori?

Radu Gheţea: Sunt situaţii şi situaţii, iar fiecare client trebuie să meargă să-şi rezolve propriul caz. Sigur că există şi situaţii de clauze abuzive, care trebuie taxate, dar nu facem o regulă general valabilă că toate clauzele sunt abuzive.

Vom vedea dacă vin şi reglementări pentru întreaga piaţă, şi aici mă refer la extinderea Ordonanţei 46/2014 (n.r. aşa zisa "Scade rata"). Nu trebuie ignorată această soluţie, care vine peste ceea ce fiecare bancă poate să acorde. Cred că ar trebui să ne concentrăm să găsim modalitatea de implementare a acestei ordonanţe. Eu aş susţine mai mult această "Scade rata", care este în afara oricărei restructurări la bancă.

Reporter: Băncile dispun de departamente de analiză şi ar trebui să cunoască nivelul riscului valutar. În aceste condiţii, cum comentaţi faptul că, în toamna anului trecut, Laszlo Diosi, CEO OTP Bank România, i-a sfătuit pe împrumutaţii în CHF să-şi păstreze creditele în franci elveţieni, subliniind, chiar, că moneda elveţiană nu va creşte, ci, dimpotrivă, va scădea? La doar câteva luni de la declaraţiile domniei sale, francul a explodat...

Radu Gheţea: Aşa este - noi avem informaţiile personale, dar şi informaţii care vin din interiorul băncilor în care lucrăm. Unii avem economişti şefi, alţii - specialişti în cercetare-dezvoltare a pieţei etc. Nu ştiu de unde a ajuns domnul Diosi la acea concluzie, nu ştiu dacă exprimarea domniei sale a fost cea mai fericită, dar acest lucru nu înseamnă că, într-un orizont de timp, nu s-ar putea să apară o asemenea situaţie, întrucât aşa cum poate creşte, valoarea francului poate să şi scadă. Foarte important este, însă, timpul.

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Ce merit are Ghetea in a fi presedintele CEC bank in afara deservirii unor colegi de securitate cu bani publici in conditii avantajoase? . Ghetea prin tot ce emite este un individ gretos si suficient dar in mod deloc surprinzator detine functia de presedinte ARB, functie care ii permite din timp in timp sa emita pareri enervante. Mai era in individ, unul Radulescu la agricultura, la fel de obraznic si suficient de care nu imi este dor. Nici de Ghetea nu imi va fi.

    domnule Ghetea, de 3 saptamani fac solicitari catre Credit Europe Bank sa negociem si sa ajungem impreuna la o solutie pt ca nu mai pot plati rata la cursul actual. Tot ce am primit a fost un raspuns ca trebuie sa imi achit rata si punct. Apropo, creditul mi-a fost mutat in 2009 catre CEB Olanda, desi am cerut informatii bancii despre impactul mutarii. Deci ce spuneti dvs ca bancile sunt doritoare sa negocieze cu clientii este o mare minciuna. Mintiti pe fata.

    1. Ghetea are dreptate cand spune ca bancile prefera sa negocieze cu clientii in locul unei legi clare.

    nu inteleg cum vine asta ca daca sunt clauze abuzive in contracte declarate de instanta, BNR inchide ochii si ramane la latitudinea fiecarui client sa se ia de piept cu banca sa i le anuleze. adica BNR da girul unor abuzuri pe fata si pozeaza in garantul stabilitatii sistemului? patetic

    Uitati-va cat de umflat este! parca a ajuns la CEC de la BNR? daca I s-ar face public salariul/conturile si averea nu am mai avea de ce sa ne miram cui pune parte. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb