EXPLORÂND GRĂDINA CARPAŢILOR Prin cenuşa imperiului balneoclimateric

Turismul prin "Grădina Carpaţilor" este o adevărată loterie; fără un dram de noroc sunt puţine şanse de reuşită. Să pleci la drum mânat din urmă de amintiri din copilărie străbătute de fiorul vacanţelor sindicalisto-comuniste, este o greşeală aproape fatală, în primul rând pentru mijlocul de locomoţie şi în al doilea pentru echilibrul tău psihic.

Dacă nu eşti un maniac al căutărilor pe internet şi al pusului de întrebări în stânga şi în dreapta şi vrei să încerci o aventură în orb trebuie să-ţi asumi riscul. Ca orice aventurier de litraj mic am fost dispus să mi-l asum, considerând că nici un sis-tem politic nu poate ruina în foarte scurt timp un colţ de rai natural. Am decis să îmi petrec, alături de prieteni, câteva zile în zona Voineasa - Valea Latoriţei, având în cap imaginile îndelung prelucrate şi idilizate în laboratorul foto al memoriei. Eram convins de reuşita întreprinderii după ce nenumărate spoturi radio-tv mă invitau pe mine şi pe alţii să redescoperim ţara. Cu minimul de logică pe care îl mai am întreg m-am gândit că nimeni nu face reclamă la un produs inexistent şi, ducându-mi firul logic mai departe, am concluzionat că şi destinaţia mea face parte din acest mare produs pe care suntem invitaţi să-l cumpărăm pe bucăţi. Cum am încredere deplină în instituţiile statului am fost convins că unde acesta garantează, nu ai de ce sa îţi mai faci probleme. Că, ulterior, m-am simţit ca un deponent la FNI este deja o altă poveste şi nu e cazul să anticipăm. Ce cusur putea avea Voineasa, munţii cu siguranţă nu i-a dărâmat nimeni, poa-te pădurile au mai fost filate uşor de la poale spre vârf, dar rămâne de văzut. În plus doi miniştrii, Elena Udrea şi Cseke Attila, au vorbit în termeni încurajatori de turismul balnear autohton. Declaraţia ultimului chiar m-a convins să plec la drum: "România are cel mai variat spectru de factori naturali terapeutici din Europa, din potenţialul balnear al Europei, 1/4, după unii autori chiar 1/3, se află pe teritoriul României.

Acest potenţial trebuie verificat şi exploatat. Avem două mari provocări în domeniul turismului balnear". Cu încrederea setată la maxim am plecat spre Voineasa, staţiune pe care nu o mai văsusem de 20 de ani. După un drum destul de bun, la propriu dar şi la figurat, am ajuns în respectiva locaţie.

Un prim semnal de alarmă l-a reprezentat faptul că, după ce am parcurs toată localitatea de la un cap la altul, tur-retur, ne întâlniserăm doar cu patru persoane. Nu a durat mult până am aflat trista poveste a staţiunii celebre cu ceva ani în urmă pentru aerul bogat în aerosoli şi esenţe volatile de brad, dar şi pentru calitatea serviciilor de tratament şi peisajul superb. Împărţirea, în aprilie 2010, a patrimoniului între cele patru confederaţii sindicale (CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR) a reprezentat începutul sfârşitului. Cu excepţia hotelului Lotru toate celelalte unităţi de cazare au fost închise fiind debranşate de la utilităţi, la fel stând lucrurile şi cu complexul comercial. Un lucrător din zonă, care nu a vrut să se recomande, deoarece "Aia care vorbesc mult intră în şomaj mai repede", ne-a recomandat să căutăm ceva cazare la una din pensiunile particulare şi să evităm hotelul sindicatului dacă nu vrem să ne întoarcem în timp. Mergem să admirăm priveliştea de la unul din etajele restaurantului Lotru -Lotrişor şi putem observa, pe lângă multipla varietate de lacăte agăţate de uşi, că vacile alpiniste au lăsat nenumărate urme solide ale trecerii lor prin zonă şi nimeni nu încearcă să păstreze un minim de curăţenie.

Plecăm uşor deziluzionaţi, dar cu suficiente resurse de încredere în bagaj şi, la prima cotitură, vedem un panou mare care ne îndruma spre staţiunea Vidra. Încă două curbe, alte două panouri. Era evident, salvarea se găsea la 26 de kilometri, mai ales că încă mai ţineam minte o poveste legată de intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a organiza o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă în această locaţie. Drumul e greu dar niciodată nu poţi obţine ceva plăcut fără muncă. Un nou panou ne indică intrarea în staţiunea Vidra. Şoc şi groază, un hotel care nu a găzduit niciodată în viaţa lui picior de turist ne întâmpină cu toată sinistroşenia unei construcţii abandonate de peste 20 de ani. Mai megem puţin şi ajungem în dreptul unui pâlc de vile, pe care nu putem să le încadrăm la abandonate sau la date în folosinţă. Încercăm să obţinem ceva amănunte, dar intenţia este transformată în scrum, drumul este străjuit de o barieră, iar bariera de o haită de câini şi de un domn îmbrăcat complet în alb, cu o scufie de tip ku klux klan pe cap şi o bâtă noduroasă în mână. Oricât de abandonată ar fi Voineasa deja o privim cu alţi ochi, aşa că facem cale întoarsă. Cu stomacul fixat la nivelul esofagului de emoţii, de zdruncinături şi de foame, am atacat unul din puţinele restaurante deschise în zonă. Cum şocurile vin în şir indian, am avut parte de o masă onorabilă şi de o chelneriţă care a venit uşor contrariată să ne spună că i-am lăsat un bacşiş cam mare şi s-a oferit să ne mai returneze o parte din bani: "Din păcate clienţii noştri, foarte puţini, vin şi cer o bere şi două pahare şi cam asta e toată consumaţia". Am încercat o glumă dar mi-a rămas în gât, ca un mic nod marinăresc. Dornic să salvez situaţia, a doua zi, după o noapte petrecută într-o pensiune în care cu o ureche bună poţi auzi cum sforăie un domn aflat la patru camere distanţă, le-am propus partenerilor de drum să ne reconfigurăm traseul, propunând la repezeală pentru următorul popas câteva din staţiunile copilăriei: Herculane, Borsec, Tuşnad, Sângiorz Băi, Olăneşti. Cum nimeni nu mai avea încredere nici în mine şi nici în reclamele pritocite la Ministerul Turismului, s-a purces la o cercetare atentă a forumurilor unde turiştii amatori exprimă păreri profesioniste. Rezultatul a fost un dezastru pentru mine, ocazie cu care pentru restul sejurului mi-am pierdut dreptul de a mai exprima opinii legate de posibilele destinaţii. O plimbare pe aproape sălbatica Vale a Latoriţei şi un drum la Mânăstirea Brâncoveanu au slavat imaginea de ansamblu, dar nu şi cariera mea de ghid amator.