EY: Băncile europene trebuie să-şi diminueze costurile

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 martie 2015

EY: Băncile europene trebuie să-şi diminueze costurile

Băncile europene trebuie să-şi micşoreze costurile cu o cincime şi să-şi majoreze veniturile cu 15% pentru ca profitabilitatea lor să egaleze costul capitalului, potrivit unui studiu al companiei de consultanţă EY.

Analiza notează că, în cazul băncilor europene, rentabilitatea capitalului propriu (ROE) se va situa, probabil, în medie, sub jumătate din costul capitalului în acest an, mult în urma rivalelor din SUA, deoarece creditorii din Europa se confruntă cu dificultăţi pe fondul creşterii economice lente şi ale cheltuielilor ridicate. Din acest motiv, vor urma restructurări şi concedieri în sectorul bancar, conform EY.

Compania de consultanţă precizează că, anul acesta, rentabilitatea capitalului propriu, în cazul băncilor europene, ar urma să se majoreze cu 1,6 puncte procentuale, în medie, dar va ajunge la numai 4,4%, comparativ cu un cost mediu al capitalului de 9,4% şi profitabilităţi medii de 12,2% pentru băncile din SUA. În mod special, băncile din zona euro nu reuşesc să genereze profit şi trebuie să-şi majoreze capitalul, menţionează EY.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a estimat că provocarea cea mai mare pentru industria bancară o reprezintă revenirea la o profitabilitate sustenabilă şi, de aceea, instituţiile financiare ar putea fi nevoite să-şi vândă o parte din active.

Conform studiului EY, băncile britanice s-au restructurat mai mult decât alte instituţii, iar profitabilitatea lor ar urma să urce la 9,5% anul acesta, cel mai ridicat nivel din 2007.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 226 de bancheri de top, de pe 11 pieţe. O proporţie de 69% dintre participanţii la chestionar au declarat că iau în considerare opţiuni legate de restructurare, inclusiv vânzări sau cumpărări de active, formarea de parteneriate sau societăţi mixte, faţă de 55% anul trecut.

"Avansul mai lent al economiei şi reformele structurale forţează băncile să reconsidere viabilitatea unor subsidiare. Am putea începe să vedem dovada concretă a efectelor reformelor structurale asupra modelului de bancă universală", declară Steven Lewis, analist la EY.

Costurile înregistrate de băncile europene ar urma să scadă anul acesta în medie cu 1,6%, în timp ce veniturile sunt aşteptate să urce cu 3,5%, mai estimează EY. Cele mai mari reduceri de costuri sunt aşteptate de EY în statele din Nordul Europei, în Italia şi în Austria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb