EY: "Finanţările pentru investiţii, în creştere spectaculoasă"

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 26 septembrie 2014

EY: "Finanţările pentru investiţii, în creştere spectaculoasă"

Procentul firmelor autohtone cărora le-a fost refuzată cererea de finanţare este în scădere cu 6 puncte procentuale faţă de anul trecut, conform studiului EY "Accesul antreprenorilor români la finanţare". Compania de consultanţă consideră că acesta este un semnal pozitiv pentru antreprenorii în căutare de finanţare.

Studiul, care analizează percepţiile a 125 antreprenori, relevă că multe dintre finanţările obţinute de firmele autohtone au avut ca destinaţie investiţiile, depăşind 60% din total şi înregistrând o creştere spectaculoasă faţă de anul trecut, de aproape 20 de puncte procentuale.

Însă, antreprenorii români nu sunt foarte optimişti în privinţa perspectivelor de acces la finanţare în perioada următoare, precizează documentul, care explică: "Peste jumătate dintre antreprenorii care au răspuns chestionarului consideră că evoluţia economiei din 2014 nu va avea un efect pozitiv asupra accesului la finanţare. Creditul bancar rămâne pe mai departe cea mai importantă sursă de finanţare pentru antreprenori, dar tendinţa este descrescătoare (-10 puncte procentuale), scăzând sub 50% din preferinţe".

Peste jumătate din firmele autohtone au declarat că au primit cea mai recentă rundă de finanţare în ultimul an, în timp ce ponderea celor care au obţinut ultima finanţare cu mai mult de patru ani în urmă a scăzut cu 3 puncte procentuale. Aşadar, firmele încep să îşi finanţeze în mod accelerat nevoile de business, pe măsură ce mediul de finanţare şi investiţii se îmbunătăţeşte, concluzionează analiştii EY.

Cea de-a doua sursă importantă de finanţare luată în calcul de antreprenori este reprezentată de fondurile europene, a căror pondere aproape s-a dublat în preferinţe faţă de anul trecut, ajungând la 26%. Ajutoarele de stat reprezintă într-o măsură foarte mică (1%) o opţiune pentru finanţarea proiectelor antreprenoriale, în ciuda eforturilor statului român de implementare a diverselor scheme de ajutor, conform sursei citate.

70% dintre antreprenori monitorizează în mod curent gradul de îndatorare. În 20% dintre companiile antreprenoriale incluse în studiul EY, această sarcină este preluată de o altă persoană din companie, în 9% nu se monitorizează gradul de îndatorare, în timp ce doar 1% declară că nu ştiu cum ar putea monitoriza acest indicator.

În privinţa uşurinţei de a atrage finanţare, antreprenorii consideră că sectorul IT ocupă, pe mai departe, primul loc, înregistrând însă o scădere abruptă comparativ cu răspunsurile de anul trecut, de la 39% în 2013, la doar 25% în 2014. Alte sectoare luate în calcul - agricultura, energia verde şi producţia, sunt toate percepute în creştere în privinţa atractivităţii pentru finanţatori.

Pentru cei mai mulţi dintre antreprenori, calitatea planului de afaceri rămâne, ca şi la ediţia trecută a studiului, cel mai important factor în obţinerea finanţării.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb