Facebook este investigată în Statele Unite de Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) şi şase comisii importante din Congres în legătură cu modul în care datele personale a 50 de milioane de utilizatori au fost obţinute de firma de analiză a datelor Cambridge Analytica, transmite Bloomberg.
Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite investighează dacă Facebook a încălcat un decret din 2011 referitor la consimţământ, pentru a vedea cum a administrat datele personale ale utilizatorilor, care au fost transferate firmei Cambridge Analytica fără ştiinţa acestora, potrivit unei persoane apropiate situaţiei.
În acest sens, FTC va trimite o scrisoare companiei, a spus o altă persoană.
Ca urmare a acestor acuzaţii şi dezvăluiri, acţiunile Facebook au scăzut în urma informaţiei, continuând declinul de luni.
Facebook a anunţat că reprezentanţi ai companiei vor fi prezenţi, astăzi, în şase comisii parlamentare, între care comisiile juridice din Camera Reprezentanţilor şi Senatului şi comisiile pentru comerţ şi informaţii din ambele camere.
FTC este cea mai importantă agenţie americană care supraveghează modul în care companiile respectă propriile politici referitoare la respectarea vieţii private şi ar putea amenda Facebook cu milioane de dolari dacă va constata că a încălcat decretul din 2011 privind consimţământul.
Cambridge Analytica a anunţat, într-o declaraţie, că respinge cu tărie "acuzaţiile false" din presă şi a precizat că datele Facebook aflate în centrul scandalului nu au fost utilizate în cadrul serviciilor oferite campaniei lui Trump.