Facebook a anunţat ieri că Adam Mosseri, vicepreşedintele pentru managementul de produs al Instagram, va prelua conducerea companiei, în urma demisiei neaşteptate a co-fondatorilor acesteia, Kevin Systrom şi Mike Krieger, de săptămâna trecută, notează News.ro.
Mosseri a fost director de produs de la începutul acestui an, iar anterior a condus divizia News Feed a Instagram. Numirea lui Mosseri va intra în vigoare imediat, a spus un purtător de cuvânt al Instagram.
"Suntem încântaţi să încredinţăm conducerea unui lider de produs cu o experienţă solidă în domeniul designului şi concentrat pe profesie şi simplitate - precum şi pe înţelegerea profundă a importanţei comunităţii", au afirmat Systrom şi Krieger într-o declaraţie.
Systrom şi Krieger şi-au dat demisiile din companie săptămâna trecută, la peste şase ani de când Facebook a cumpărat compania pe care au fondat-o, pentru 1 miliard de dolari. Plecările lor survin în urma nemulţumirii în creştere provocate de implicarea tot mai mare a directorului general Mark Zuckerberg în conducerea aplicaţiei pentru fotografii, potrivit informaţiilor apărute în presă săptămâna trecută.
Mosseri a promovat în ierarhia Facebook, de când a devenit designer de produs în 2008. În timpul cât a lucrat la Facebook, acesta a mai fost director pentru aplicaţii mobile şi director al diviziei News Feed. El era director de produs la Instagram din luna mai.
"Sunt onorat şi entuziasmat de oportunitatea de a conduce echipa Instagram", a declarat Mosseri.