Facebook anunţă măsurile luate pentru asigurarea confidenţialităţii datelor utilizatorilor săi, ca parte a Regulamentului UE privind protecţia generală a datelor (GDPR), inclusiv actualizări ale termenilor şi politicilor sale privind datele, se arată într-un comunicat al companiei, remis Redacţiei.
Potrivit documentului, utilizatorii reţelei Facebook vor fi rugaţi "să revizuiască informaţiile importante despre modul în care platforma utilizează datele şi face alegeri privind confidenţialitatea lor".
Reprezentanţii companiei americane precizează că cetăţenii ţărilor membre UE vor fi primii cărora Facebook le va solicita revizuirea datelor făcute publice pe reţeaua socială, începând cu această săptămână.
Erin Egan, vicepreşedinte şi Chief Privacy Officer şi Ashlie Beringer, vicepreşedinte şi Consilier Adjunct General al Facebook declară: "Imediat ce a fost finalizat regulamentul GDPR, am realizat că este o oportunitate de a investi mai mult în protejarea datelor private. Dorim nu doar să respectăm legea, ci şi să depăşim obligaţiile noastre de a construi noi experienţe îmbunătăţite de confidenţialitate pentru toţi cei de pe Facebook. Am reunit sute de angajaţi din departamente de inginerie, juridice, politici, proiectare şi cercetare. De asemenea, am solicitat contribuţii de la persoane din afara Facebook, cu perspective diferite privind confidenţialitatea, inclusiv persoane care folosesc serviciile noastre, autorităţi de reglementare şi oficiali guvernamentali, experţi în materie de protecţia datelor şi designeri" -
Sursa citată afirmă că opţiunile pe care utilizatorilor reţelei vor fi rugaţi să le reconfirme au în vedere:
- Reclamele bazate pe date de la parteneri. Reclamele de pe Facebook sunt mai relevante atunci când sunt folosite date de la parteneri, cum ar fi site-uri web şi aplicaţii care utilizează instrumente precum butonul "Like". Utilizatorii vor fi rugaţi să revizuiască informaţiile despre acest tip de publicitate şi să aleagă dacă doresc sau nu ca platforma să folosească date de la parteneri în vederea afişării anunţurilor publicitare.
- Informaţia de pe profilul utilizatorului. Facebook le va solicita utilizatorilor să confirme dacă doresc în continuare să facă publice informaţiile politice, religioase şi despre relaţii publicate pe profilul lor şi dacă sunt de acord cu folosirea acestora. Includerea acestor informaţii în profil este opţională şi va fi mai uşor de şters dacă utilizatorii nu mai doresc să o facă publică.
- Aprobarea tehnologiei de recunoaştere facială. Funcţiile de recunoaştere facială sunt menite să îi ajute pe utilizatori să îşi protejeze confidenţialitatea datelor şi să îşi îmbunătăţească experienţele, cum ar fi detectarea momentului în care alte persoane încearcă să le utilizeze imaginea ca poză de profil şi posibilitatea de a li se sugera prieteni pe care ar putea dori să îi eticheteze în fotografii sau videoclipuri. În cadrul acestei actualizări, utilizatorilor din UE şi Canada li se va oferi posibilitatea de a activa această opţiune. Folosirea ei este în întregime opţională pentru orice utilizator Facebook.
Reţeaua de socializare a pregătit o actualizare a politicii sale de termeni şi confidenţialitate, care include mai multe detalii, ca răspuns la întrebările legate de funcţionarea serviciilor sale.
Compania anunţă: "nu vor fi solicitate noi drepturi de colectare, utilizare sau partajare a datelor utilizatorilor pe Facebook. Platforma îi asigură pe aceştia că informaţiile despre ei nu vor fi puse la dispoziţia agenţiilor de publicitate sau altor parteneri".
Totodată, în comunicat se subliniază: "Politica Facebook privind datele este în esenţă aceeaşi la nivel global. Cu toate acestea, utilizatorii din UE vor vedea detalii specifice, relevante numai pentru persoanele care locuiesc aici, de exemplu cum poate fi contactat ofiţerul pentru protecţia datelor din cadrul Facebook, funcţie asigurată conform normelor GDPR. În acelaşi timp, nu există nimic diferit în ceea ce priveşte controalele şi protecţia datelor oferite de reţeaua socială în întreaga lume".
Conform reprezentanţilor Facebook, "cetăţenii din UE vor începe să vadă aceste solicitări săptămâna aceasta, astfel încât să îşi poată exprima opţiunile înainte ca GDPR să intre în vigoare, în data de 25 mai", în timp ce "utilizatorii din celelalte părţi ale lumii vor fi rugaţi să-şi selecteze opţiunile într-o etapă programată puţin mai târziu iar informaţiile vor fi prezentate în modalitatea cea mai relevantă pentru restul regiunilor".