Facerea de muzee

Se pare că este o nouă modă şi întrebarea, în mare stil, la răspunsul: Pentru că se poa-te! Se fac muzee noi, moderne, impresionante, vii, scumpe, copleşitoare, legate bine de piaţa de artă. Privind la anul ce tocmai a trecut, ne vedem copleşiţi de fenomenalul record de piaţă, cele 450 de milioane de dolari pentru Salvator Mundi. A fost cumpărat pentru un prinţ saudit despre care nu ar trebui să ne mire să aflăm că pune la cale un vis muzeal. Ceva care să amintească de cel întruchipat cu numai 4 zile înaintea istoricei vânzări Da Vinci, omieşiunanopticul Louvre Abu Dhabi.

Deschiderea celebrului muzeu era anunţată şi pregătită cu achiziţii de multe milioane pe piaţa internaţională. Aparent, pentru acest an nu este anunţată vreo deschidere la care s-a muncit şi s-a cheltuit ani de zile. Totuşi, există două astfel de propuneri, una chiar la Bucureşti. MARe, adică Muzeul de Artă Recentă la care se lucrează de ceva timp, undeva în Primăverii, este propus spre inaugurare cândva, spre sfârşitul anului. Ni se arată rar şi parcimonios, o privire în schele fiind posibilă la Noaptea muzeelor din 2016. Este o iniţiativă total privată, spre deosebire de muzeul colecţiei Pinault de la Paris, care implică municipalitatea-lumină cu sume serioase. Este drept, colecţia Pinault este apreciată la vreo 1,2 miliarde de euro.

François Pinault este un industriaş de modă veche, arată ca în filmele cu Belmondo şi Bourvil, a pornit de jos şi a muncit mereu, acum are un imperiu care conţine Gucci, Yves Saint Laurent, Puma şi Balenciaga, trecut fiului, François-Henri, căsătorit cu Salma Hayek, dar şi o colecţie de artă care, prin 2006, îl pusese în fruntea clasamentului celor cu aceeaşi pasiune. Mai mult, francezul este, din 1998, proprietarul celebrei case londoneze de licitaţie de artă Chris-tie's, transformându-şi pasiunea în prestigioasă sursă de venituri. E ca în povestea cu arabul sau rusul foarte bogat care, până la urmă, cumpără întregul magazin unde îşi făcea el cumpărăturile. Pinault era deja un client de top al Christie's, în momentul în care a avut ocazia să cumpere firma fondată în 1766. A dat pe ea, atunci, în 1998, 721 de milioane de lire sterline, echivalentul a 1,2 miliarde de dolari, că euro nu se născuse încă şi îi este fidel proprietar şi în prezent, după exact două decenii de la cumpărare. De altfel, presa vremii recunoaşte că Pinault nu este un speculant, ci un investitor pe termen lung care a văzut potenţialul pieţei de artă. Descrierea este perfectă şi funcţionează de 20 de ani. Absolut întâmplător să mai observăm că, atunci, Franţa se pregătea să îşi deschidă piaţa de artă, după aproape cinci secole de protecţionism, obligată de legislaţia europeană a liberei concurenţe. În 2000 a fost deschisă piaţa franceză de artă, "surorile londoneze" Sotheby's şi Christie's au fost primele care şi-au deschis birouri în mijlocul Parisului, după ce stătuseră mai pe margine, pe la Monaco, pe la Geneva, prin Bruxelles, iar Christie's venea de la Londra avându-l în frunte pe magnatul francez.

Pinault nu a cumpărat o sută de procente din acţiunile Christie's, ci doar 29 la sută, care nu este jumătate, ci cea mai mare parte din acţiuni, cumpărătorul devenind nu majoritar, ci dominant. Situaţia de proprietar al magazinului preferat nu a fost mereu delicioasă. Chiar în 2000, o investigaţie FBI demonstrează că rivalii de la Sotheby's se înţeleseseră chiar cu concurenţa de la Christie's, ca să manevreze preţurile şi cotele. Pentru că, da, în societăţile normale asta este ilegal şi chiar imoral. Pinault nu este implicat astfel că, în timp ce Sotheby's îl sacrifică pe acţionarul majoritar, Christie's îl dă pe scări pe con-ducătorul executiv al casei. Şi, astfel, Pinault rămâne Pinault şi nu devine Pinalty.

Revenind în zilele noastre, să recunoaştem că de mai mult timp se vorbea de faptul că această colecţie va fi pusă în expunere publică şi a devenit cunoscut şi locul: Bursa de Comerţ, clădirea circulară de lângă Les Halles pe lângă care alunecam, acum două decenii, preţ de un masterat în jurnalism european făcut la Paris.

Înţelegerile din jurul noului muzeu înseamnă că Pinault va plăti cos-turile funcţionării muzeului şi ale refacerii clădirii. Clădirea a fost cumpărată de municipalitate cu 103 milioane de dolari. Vestea a generat o dilemă serioasă, pornind de la contractul din 1949 prin care Parisul a vândut Camerei de Comerţ şi Indus-trie această clădire cu un franc. Recent, celebrul "Le Canard enchaîne" a scris că acest contract ar permite municipalităţii să răscumpere clădirea cu acelaşi preţ de un singur franc, dacă aceasta îşi va schimba destinaţia. Municipalitatea răspunde că interpretarea nu este corectă iar contractul de acum aproape şapte decenii interzice ca respectiva clădire să fie vândută altor părţi dar permite ca revânzarea către oraşul Paris să se facă la un preţ negociat şi actualizat. Înţelegerea, altfel este clară: Parisul dă clădirea, Pinault plăteşte funcţionarea dar şi restaurarea, una apreciată la 115 milioane de euro. Reţeta financiară anunţată de Colecţia Pinault cuprinde o chirie de 15 milioane de euro, pentru cei 50 de ani ai înţelegerii. Oricum, la scurgerea acestei jumătăţi de veac, clădirea va reveni municipalităţii, renovată şi în bună stare, aşa cum a găzduit pretenţiosul muzeu.

Pentru amenajarea muzeului parizian, François Pinault lucrează cu Tado Ando care i-a mai făcut şi cele două muzee de la Veneţia ale celui numit "mega-colecţionarul", Palazzo Grassi şi Punta della Dogana. Colaborarea cu arhitectul japonez a început în 2001, când muzeul în dis-cuţie era planificat pentru insula Seguin de pe Sena. Dacă acolo, Tado Ando propunea un muzeu ca un pachebot în mijlocul Senei, el vine, la Bursă, cu o structură interioară rotundă precum cupola, un cilindru care aminteşte de cubul utilizat de arhitect în Vama de la Veneţia. Toate formulele vehiculate pentru acest spaţiu inedit au căzut, printre ele aflându-se şi unul imaginat de Jean Nouvel, arhitectul care a făcut Louvre Abu Dhabi.

Ajunşi aici, să nu alergăm fără ţintă în imensa lume a proiectelor faraonice şi să punem un pic în faţă cele două proiecte franceze, cel din lumea arabă şi cel din Paris. În timp ce Abu Dhabi este rodul colaborării cu cel mai cunoscut muzeu din lume şi, de fapt, a unei întregi structuri edificate de statul francez pentru a eficientiza participarea la proiect, Pinault este un "self made man" care a ridicat şi susţinut imperii economice, fiind un pasionat iremediabil al artei, pasiune trăită pe cont propriu. Dacă banii de la Abu Dhabi vin dintr-o resursă minerală, petrolul, o resursă a subsolului, la Pinault totul vine din interiorul minţii sale. În primul caz, un stat întreg, şi chiar unul foarte bogat, s-a pus în mişcare, la Pinault vorbim de un om şi trena lui de întreprinderi şi afaceri. Louvre Abu Dhabi a cumpărat special pentru muzeu, mai ales în ultimii ani, Pinault a cumpărat mereu, aproape toată viaţa sa, la cele mai diferite preţuri. La Christie's, franco-arabii vin să cumpere, în timp ce Pinault, francezul proprietar al casei londoneze de licitaţii, este cel care le vinde minunile expuse la Abu Dhabi. Acolo, în Golf, se construieşte un muzeu de o foarte modernă concepţie, la Paris exponatele există deja şi caută un muzeu, bine şi gata făcut.

Şi, acum, la început de an, să ne urăm să fie muzee!