FALIMENTUL BATE LA UŞĂ CU PAŞI REPEZI Ajutorul de salvare pentru Complexul Hunedoara se duce pe apa sâmbetei

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 23 aprilie 2015

Ajutorul de salvare pentru Complexul Hunedoara se duce pe apa sâmbetei

Ajutorul de salvare de maxim 167 milioane lei pentru Complexul Energetic Hunedoara (CEH), care a fost recent aprobat de Comisia Europeană şi de Guvern, se duce pe apa sâmbetei.

Comisia Europeană a decis pe 20 aprilie că Termoelectrica şi Electrocentrale Deva au beneficiat de ajutor de stat ilegal prin contracte preferenţiale semnate cu Hidroelectrica, în perioada 2009-2011. În cadrul acestor contracte bilaterale directe semnate pe 10 ani, Hidroelectrica a achiziţionat energie de la cele două entităţi la un preţ cu mult peste media pieţei şi a revândut electricitatea în pierdere, în cadrul contractelor celebre cu "băieţii deştepţi". Toate aceste contracte păguboase au fost denunţate în cadrul procesului de insolvenţă declanşat în 2012 la Hidroelectrica.

Cum Termoelectrica şi Electrocentrale Deva nu mai există, Comisia a decis că CEH este succesorul de drept al celor două companii, în urma reorganizării sistemului nostru energetic. Astfel, potrivit deciziei care a intrat în posesia ziarului BURSA, CEH trebuie să plătească statului, în maxim două luni, suma totală de 26,2 milioane lei plus dobânzi şi penalităţi.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, ne-a declarat: "Ajutorul de salvare nu poate fi acordat Complexului Hunedoara până când statul nu recuperează ajutorul ilegal stabilit de Comisie. Astfel, Complexul trebuie să plătească mai întâi aceşti bani şi apoi să poată încasa ajutorul. În prezent se lucrează la o soluţie de împrumut. Ajutorul de salvare poate fi în continuare acordat pentru restructurarea companiei".

Surse din CEH susţin că Ministerul Energiei negociază intens cu Ministerul Finanţelor obţinerea unui împrumut, în condiţii de piaţă, de la bugetul de stat, care să fie returnat în şase luni. Sursele noastre susţin că ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici s-ar opune acordării împrumutului.

În negocierile cu autorităţile noastre, Comisia Europeană a spus mereu că societatea trebuie să intre în faliment în lipsa unei restructurări reale.

Ziarul BURSA a relatat că, din păcate, autorităţile nu au reuşit să implementeze un plan mai vechi de restructurare, prin care CEH avea o şansă de salvare. Recent, Gert-Jan Koopman, director general adjunct în cadrul Departamentului Ajutor de Stat al Comisiei Europene, ne-a declarat că CEH are nevoie de o restructurare profundă ca să poată supravieţui în piaţa autohtonă de energie în condiţii concurenţiale. "În opinia mea, restructurarea trebuie să fie profundă, pentru ca societatea să poată vinde energie la preţul pieţei".

Oficialul a subliniat că ajutoarele de stat nu pot fi acordate la infinit şi că scopul lor este să reintegreze companiile în circuitul economic şi să le pregătească pentru a deveni competitive.

Iniţial, autorităţile noastre şi Comisia au agreat ştergerea datoriilor istorice ale vechii Companii Naţionale a Huilei, fuziunea a patru mine viabile cu centralele electrice Mintia şi Paroşeni şi închiderea până în 2018 a trei mine care nu mai sunt rentabile. Compania Naţională a Huilei trebuia să rămână ca o cochilie goală, care să fie lichidată. Minele intrate pe programul de închidere beneficiază de ajutor de stat până în 2018. Sursele noastre susţin că acest program nu a fost implementat la timp, în perioada 2012-2013, şi că soarta CEH este falimentul.

Complexul Energetic Hunedoara are acum aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale, care au acoperit în 2013 circa 7% din consumul de energie la nivel naţional.

Compania a încheiat anul trecut cu pierderi de peste 350 milioane lei şi o valoare a plăţilor restante de circa 370 milioane lei, din care numai la bugetul consolidat al statului s-au strâns 290 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb