Familia braşoveană Şanta a devenit proprietara halelor fostei fabrici Europharm

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii / 12 ianuarie 2018

Familia braşoveană Şanta a devenit proprietara halelor fostei fabrici Europharm

Compania Santa SA, deţinută de familia Şanta, a devenit proprietara unei serii de active ale fostei companii Europharm, deţinută de grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK). Potrivit unor surse apropiate tranzacţiei, compania a devenit proprietara activelor imobiliare ale fostei fabrici de medicamente din Braşov în luna decembrie, după ce acţionarii Santa SA au decis să contracteze un împrumut în vederea achiziţiei clădirilor amintite. Creditul de opt milioane de lei a fost contractat de la OTP Bank, imobilele cumpărate fiind ipotecate, fără drept de înstrăinare, închiriere, dezmembrare, demolare, restructurare sau amenajare.

Familia Şanta, care controlează business-urile Santa SA şi Sanosan SA, a finalizat în toamnă negocierile cu grupul britanic GlaxoSmithKline. "Tranzacţia nu a fost încă finalizată, dar am plătit deja avansul", spunea atunci Attila Şanta, managing director & business development, care nu a dorit să facă publică suma tranzacţiei, motivând contractul de confidenţialitate existent între cele două părţi. "Dacă nu am fi cumpărat fabrica Europharm am fi fost nevoiţi să ne dezvoltăm producţia în altă parte, probabil în actuala locaţie din Parcul Industrial Metrom. Noi producem pentru mai multe companii farmaceutice din Uniunea Europeană, dar şi din afara acesteia, iar comenzile sunt în creştere", a explicat Attila Şanta, care susţine că fabrica Europharm este într-o stare foarte bună. "Nu am mai văzut fabrica atunci când era operată de GSK, dar este conservată foarte bine". În tranzacţie nu intră şi utilajele fostei fabrici, care au fost mutate de britanicii de la GSK.

Investitorii braşoveni speră să primească cât mai repede certificatul GMP (Good Manufacturing Practice) din partea celor de la Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), după care vor demara procedurile pentru pornirea producţiei la fosta fabrică de medicamente. "Vom porni treptat, secţie cu secţie, fără să ne grăbim. Avem câteva proiecte, dar nu putem să spunem când le vom porni, aşa că nu ştim exact câţi angajaţi vor fi în noul proiect. În Santa SA, companie axată pe producţia de medicamente, avem 230 de angajaţi".

Compania Santa şi-a început activitatea în 1992 cu o farmacie, după care business-ul s-a extins atât pe producţie de medicamente, cât şi pe distribuţie de produse farmaceutice.

Grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a pus lacătul pe producţia fabricii în luna decembrie 2015. Astfel, gigantul farma a "parafat" un plan pe care compania îl desenase pentru unitatea de producţie în urmă cu mai mulţi ani.

Britanicii de la GSK au anunţat încă din vara lui 2013 că fabrica va ieşi din reţeaua companiei din cauza supracapacităţii de producţie a grupului. Un an mai târziu ei anunţau închiderea ei şi căutarea unui cumpărător.

Fabrica Europharm Braşov a fost fondată în anul 1994 de către omul de afaceri Mihai Miron, iar GSK a cumpărat fabrica în două etape: 65% în 1998 şi restul de 35% în 2003.

Europharm şi-a început activitatea de export în 2008, când a iniţiat investiţii în linii de producţie pentru transferul unor produse importante din portofoliul grupului britanic, precum antidepresivul Seroxat sau Retrovir, pentru tratamentul HIV/SIDA. Pe fondul acestor investiţii, fabrica GSK din Braşov exporta medicamente în peste 80 de ţări, inclusiv în Japonia şi SUA. Exporturile ajungeau la peste 70% din producţie şi GSK anunţa planuri pentru o bază de export de 300 milioane dolari.

În aceste condiţii, anunţul din iunie 2013 că renunţă la fabrica din Braşov a surprins pe toată lumea. GSK a justificat decizia prin supracapacitatea de producţie la nivelul grupului pentru unele medicamente. Reprezentanţii companiei explicau atunci că la Europharm capacitatea de producţie este insuficient utilizată şi nu există potenţial de creştere pe termen lung pentru producţia de alte produse sau volume.

La vremea respectivă, GSK intenţiona să vândă fabrica unui investitor cu acelaşi domeniu de activitate. Zece luni mai târziu, compania a anunţat că nu a găsit cumpărător şi a decis închiderea unităţii, clădirile şi terenul pe care se află acestea fiind scoase la vânzare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb