Actualizare : Dăncilă transmite mult aşteptatul mesaj
Premierul Viorica Dăncilă a transmis în această după-amiază un mesaj pentru victimele tragediei din clubul Colectiv, spunând că societatea românească va fi marcată mult timp de această tragedie, care îi responsabilizează pe oameni să vadă clar atunci când lucrurile nu merg cum ar trebui şi să le îndrepte.
Iniţial, Viorica Dăncilă a evitat să răspundă când un jurnalist a întrebat-o dacă are un mesaj pentru victime.
"Gândul meu se îndreaptă în aceste zile către tinerii care şi-au pierdut viaţa în tragicul incendiu din Clubul Colectiv şi către cei care au suferit în urma acestui cumplit incident. Societatea românească va fi marcată mult timp de această tragedie, care ne responsabilizează să vedem onest când lucrurile nu merg cum ar trebui şi să le îndreptăm. Întreaga mea compasiune şi condoleanţe familiilor şi prietenilor greu încercaţi, iar celor răniţi le doresc putere şi sănătate!", a transmis Viorica Dăncilă printr-un comunicat de presă al Guvernului, potrivit News.ro.
------
Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată astăzi de jurnalişti când se împlinesc trei ani de la tragedia din Clubul Colectiv, dacă are un mesaj pentru victime, însă ea nu a răspuns întrebării şi a plecat.
Viorica Dăncilă a răspuns întrebărilor jurnaliştilor despre evaluarea miniştrilor Cabinetului său şi despre eventuala remaniere guvernamentală, precum şi despre preluarea de către România a preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie.
La final, ea a fost întrebată de un jurnalist dacă are un mesaj pentru victimele incendiului din Clubul Colectiv, din urmă cu trei ani.
Viorica Dăncilă nu a răspuns şi a plecat, informează News.ro.
Trei ani au trecut de la una din cele mai mari tragedii din istoria recentă a României - incendiul din clubul Colectiv. După seara de 30 octombrie 2015, 65 de tineri au murit, iar alţi aproape 200 au fost răniţi. Chiar şi acum, supravieţuitorii încă se luptă cu rănile, cu operaţiile şi cu coşmarurile trăite în zilele următoare incendiului. "Nu avem nimic", spun ei, nici spitale pentru arşi, nici pansamente speciale, nici empatie din partea medicilor.
În seara de 30 octombrie 2015, câteva sute de tineri se aflau în clubul Colectiv din fosta fabrică Pionierul din Bucureşti, unde asistau la concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul "Mantras of War". La ora 22.32, în timpul concertului izbucneşte un incendiu din cauza unor artificii de pe scenă, iar focul se extinde rapid în câteva secunde.
În acea noapte, 27 de tineri şi-au pierdut viaţa, iar alţi 162 au fost răniţi şi transportaţi la unsprezece spitale din Bucureşti. În săptămânile care au urmat, 37 dintre supravieţuitori au murit în spitale. În vara anului trecut, un alt supravieţuitor din Colectiv, a cărui prietenă şi-a pierdut viaţa în incendiu, a murit. Bilanţul - 65 de morţi. Tânărul, a cărui prietenă a murit în Colectiv, s-ar fi sinucis. "Este vorba de un băiat ale cărui traume au continuat, aşa cum continuă în cazul tuturor victimelor din Colectiv", spunea atunci Eugen Iancu, preşedintele Asociaţiei Colectiv.
Au fost începute anchete penale, dar la trei ani de la tragedie nu există niciun vinovat.