Fără timpi morţi!

În ultimele decenii, durata somnului a devenit din ce în ce mai scurtă. Nopţile, din ce în ce mai albe au transformat radical societăţile contemporane. Nici societatea românească nu avea cum să scape acestei tendinţe. Deja nopţile Revoluţiei din Decembrie schimbau raportul românilor cu somnul. Milioane de telespectatori au participat la "evenimente" doar privind. Şi, după aceea, nopţile au continuat să rămână la fel de "albe". În comunism schimbul al treilea afectase ciclul somn - veghe pentru o mică parte a societăţii, dar după Revoluţie "televizorul" a transformat relaţia românilor cu somnul. De la politică la divertisment sau sport, totul pare făcut pentru a scurta somnul. Iar acum, Campionatul mondial de fotbal din Brazilia nu face decât să încununeze această evoluţie.

Cum se poate explica această proces? Analiza modelul societal ne-ar putea oferi o cheie de interpretare. Este ipoteza pe care o investighează Jonathan Crary, profesor la Universitatea Columbia din New York în cartea sa 24/7: Late Capitalism and the Ends of Sleep (24/7: Capitalismul târziu şi sfârşitul somnului) apărută anul trecut în SUA şi tradusă cu puţin timp în urmă în franceză. De fapt, obligat să se acomodeze unei lumi în care starea de excitare continuă produsă de dinamica pieţelor şi implicarea din ce în ce mai mare în reţele, omul este incitat să-şi trăiască viaţa intens, fără timpi morţi. Fie că munceşte sau se joacă, consumă sau navighează pe internet, totul devine posibil la orice oră în orice zi din săptămână. În aceste condiţii somnul a devenit "un obstacol major în calea realizării depline a obiectivului capitalismului, o viaţă continuă 24/7" (preluare din traducerea franceză, 24/ 7. Le Capitalisme B l'assaut du sommeil). Spre exemplu, media somnului în SUA este de doar şase ore şi jumătate pe noapte, pe când, cu o generaţie în urmă era de opt ore iar cu un secol în urmă de zece ore. Ori, această tendinţă este simptomatică pentru modelul societal dominant, numit de Crary capitalismul târziu. Somnul nu mai este un "bun privat", ci un fel de "bun public" care se supune viziunii dominante care normează viaţa cotidiană a oamenilor: 24/7 (douăzeci şi patru ore din douăzeci şi patru, şapte zile pe săptămână).

Dar reducerea duratei somnului, indusă prin tot felul de mijloace, nu este decât vârful icebergului. "Asaltul lansat contra somnului este inseparabil procesului de demantelare a protecţiei sociale care face ravagii în alte domenii"constată Crary. Pentru că protecţia socială este privită ca sursa "asistanatului" (formulă prin care se critică aşa zisa transformarea cetăţenilor în asistaţi sociali) care distruge acumularea bogăţiei, datorită politicilor fiscale pe care actuala economie globalizată nu le mai poate permite. Dar dacă toată această retorică este falsă? Dacă, din contră, în termeni strict economici, aşa numitul stat-providenţă are virtuţi economice, sociale şi politice care îl transformă într-o investiţie rentabilă? Căci, plecând de la parabola somnului, este de preferat o societate odihnită şi capabilă să înfrunte viitorul unei societăţi obosite şi debordate de prezent. Costul unui astfel de sistem social care ar asigura securitatea economică şi progresul nu este nici pe departe ridicat, dar beneficiile sale sunt indiscutabile.