Cine ar fi crezut că două decenii şi jumătate pot constitui un drum atît lung pentru istorie. Altfel, cum ar fi posibil ca de la entuziasmul pro-american, la sfîrşitul anilor 80 şi începutul deceniului următor, să ajungem, astăzi, la scandalul produs de scoaterea la lumină a discursului anti-american, atît de masiv şi de profund, împărtăşit în cercurile cele mai înalte ale politicii poloneze? O ţară care, în destinul ei post-comunist, datorează aproape totul Americii! Rădăcinile fenomenului sunt însă mult mai adînci, iar consecinţele sale depăşesc, cu mult, graniţele Poloniei. Ele vorbesc, desigur, şi despre ceea ce se întîmplă României, societăţii sale atît de grav deteriorată în fibra ei. Altminteri, de ce ne-am ocupa de subiect?!
Jean Francois Revel este cel care a pus diagnosticul aplicat cauzelor şi modului de funcţionare al anti-americanismului european, o buruiană pe care nu o mai băga nimeni în seamă, acum două decenii, dar care, astăzi, umple o mare parte din cîmpul opiniilor, credinţelor şi al atitudinilor politice pe continent. Ceea ce un inspirat comentator al BBC-ului numea, folosind sintagma lui Pope, "un universal strigăt" de anti-americanism oferă nu doar o imagine a proporţiilor fenomenului, ci şi un soi de "fundament moral". Super-puterea americană, instrumentalizarea ei în lume, era justificată de condiţiile şi miza uriaşă a războiului rece; hiperputerea americană ("singura superputere") devenea "imorală" şi de neacceptat, odată cu prăbuşirea fundamentelor lumii bipolare. O scuză-refugiu larg îmbrăţişată, nu doar de "omul de pe stradă", ci şi de unii dintre cei care se ocupă profesional de "explicarea lumii" (Baudrillard, spre exemplu, ca să nu mai spunem despre Chomsky). Pentru a ne convinge de şubrezenia susţinerii, suficient este să constatăm acelaşi fenomen tip flux-reflux, pro-americanism, anti-americanism, la fel de vizibil în Europa şi după încheierea celui de al doilea război mondial, cu aproximativ aceeaşi lungime de undă, două decenii şi jumătate! Revel susţine că anti-americanismul european este un fenomen iraţional. Nu se întemeiază, aşadar, pe judecăţi articulate logic şi ancorate în cîmpul faptelor. El răspunde unor "nevoi" ideologice sau psihologice de tipul "ţapului ispăşitor", or al proiecţiei negative - nu ne putem urî pe noi înşine, pentru slăbiciunile noastre - legea disonanţei minimale; îi putem urî pe alţii, însă, nelimitat, de îndată ce proiectăm asupra lor propriile noastre slăbiciuni! Nimic mai evident, astăzi şi de două decenii încoace, decît neputinţele Europei, instalarea condiţiilor mai degrabă pentru demolarea "construcţiei europene", decît pentru terminarea şi finisarea ei! "America e de vină pentru criza economică şi stagnarea Europei", ca şi cînd băncile şi finanţele europene, de la cele ale statelor şi pînă la cele ale marilor fonduri private nu ar fi participat, cu entuziasm şi cîştiguri serioase, la marea schemă Ponzi organizată de corifeii lumii financiare a Wall Street-ului!
Nu încape nici o îndoială, însă, anti-americanismul european se hrăneşte, cel puţin în parte, din erorile de politică şi de judecată ale Americii post război rece. La rădăcina lor stă o fractură internă a culturii politice occidentale, semnalată de Habermas ("Der gespaltene Westen"): cea dintre opţiunea Kant şi opţiunea Carl Schmitt, dintre visul unei ordini internaţionale a puterii supusă dreptului popoarelor şi unei etici care decurge din materia sa, respectiv viziunea conform căreia dreptul, inclusiv cel internaţional, rămîne inevitabil supus, servil, dominaţiei puterii. Spre deosebire de opţiunea de la sfîrşitul celui de al doilea război mondial, care a favorizat proiectul unei consistente, efective şi durabile "societăţi a naţiunilor", la încheierea războiului rece, Statele Unite, liderii săi politici, au favorizat varianta dominaţiei puterii asupra dreptului! O decizie care nu încetează să producă consecinţe, dintre care nu puţine se întorc ca un bumerang împotriva credibilităţii Statelor Unite.
Există însă şi o altă rădăcină a anti-americanismului european, despre care, (din pudoare, probabil!), aproape nimeni nu vorbeşte: maşinăria subterană de influenţă, contracarare şi subminare politică a Rusiei (moştenire preluată de la URSS) dezvoltată de politica putiniană. De la recrutarea pentru spionaj şi jocuri de influenţă în lumea politică, la cumpărarea unor segmente media, oameni şi vectori, pînă la finanţarea de partide (vezi istoria legăturilor Frontului Naţional din Franţa cu Moscova regimului Putin), un uriaş arsenal de mijloace a fost pus în joc pentru a realiza marea manevră strategică, capabilă să asigure Rusiei dominaţia nestînjenită asupra Europei: ruptura legăturii trans-atlantice. Hrănirea anti-americanismului european este nu doar o prioritate a politicii putiniene, ci complementul necesar al unei manevre strategice, în care se înscrie slăbirea şi blocarea capacităţii de răspuns a NATO, menţinerea UE la nivel de irelevanţă politică şi militară, creşterea gradului de dependenţă energetică a Europei faţă de Rusia, redesenarea spaţiilor geo-strategice din cîmpul european şi de la periferia acestuia.
În eseul său despre "Simulări", Baudrillard evocă alegoria lui Borges, povestea unui imperiu atît de preocupat de stabilirea precisă a spaţiului său de expansiune, încît cartografii săi au fost nevoiţi să întocmească o hartă atît de mare încît a ajuns să acopere teritoriul însuşi, fiecare centimetru pătrat al imperiului. Costul proiectului, însă, a adus Marea Putere la faliment şi destrămare. Este povestea URSS-ului, reluată într-o variantă prea puţin inovativă de Rusia putiniană. Previzibil, cu aceleaşi rezultate, indiferent de cîştigurile temporare bazate pe manipulare politică, mediatică sau forţa puştilor, rachetelor şi a tancurilor!
1. Interesant amestec
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2015, 02:13)
De concepte adevărate. S-a rupt filmul frumos la penultimul paragraf, original al autorului, unde își lasă marca inconfundabilă de incapabil de a trece dincolo de propriile stereotipii și de a studia fenomenul (adică de a se obiectiviza).
Mai concret, autorul se lansează în a prezenta mașina de influență fără a lămuri următoarele elemente, absolut fundamentale. Le lasă nedeterminate și lipsite de concluzie:
- Unul ar fi dacă această mașină de...
1.1. Concluzia articolului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 20.06.2015, 17:47)
În absenta oricãror contradictii, institutiile implodeazã din cauza excesului de ramificatii si a circuitelor de control supradezvoltate. Modul de disparitie al puterii actuale este tot implozia.
2. Rusia, eterna vinovata?
(mesaj trimis de Oarecare în data de 19.06.2015, 05:23)
Faceti ce faceti si tot la concluzia "Rusia e di vina" ajungeti.
Ruptura legaturii trans-atlantice pentru dominaţia nestînjenită a Rusiei asupra Europei?
Sa intelegem ca pana acum Rusia a dominat coana Europa stanjenit? Haida de!
Editorialul exprima totusi si un mare adevar. "Nu încape nici o îndoială, însă, anti-americanismul european se hrăneşte, cel puţin în parte, din erorile de politică şi de judecată ale Americii post război rece."
Da, ca unica putere mondiala in ultimul sfert de...
3. Lipsea definiția termenului
(mesaj trimis de Cristi C în data de 19.06.2015, 12:30)
de Anti-Americanism. Multă lume crede că dacă spui ceva de rău împotriva lui Bush, ești anti-american. O simplă căutare ar trebui să ne lămurească.
Politologul francez Marie-France Toinet spune că termenul este potrivit doar dacă"is only fully justified if it implies systematic opposition – a sort of allergic reaction – to America as a whole". Adică, mai concret, dacă disprețuiești sistemul politic american care a inventat armele de distrugere în masă în Irak, a...
3.1. dupa 25 de ani (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de mitica în data de 19.06.2015, 13:58)
cand Ceausescu era la stramtoare a apelat la chneji,i sa raspuns politicos.apele de departe nu sting focul.pompierul atomic este departe de tarisoara noastra,are alte mari probleme.trebuie sa ne adaptam situatiei,sa ne punem bine cu vecinii.
3.2. Dacă am avea astfel de conducători (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 19.06.2015, 14:18)
Care să se ghideze după ce spuneți dv, am fi într-o mai bună situație. Unde este conducătorul care să se inspire din înțelepciunea omenirii și pe care să-l votez.
Am căutat indiciul dat și chiar am găsit ideea ce a aparținut unui mare filozof politic chinez. Dacă am putea să îi învățăm și pe cei din MAE.
" HAN FEI TZU: When something is on fire, it is futile to extinguish it by fetching water from the sea far away, although there is plenty of...
4. simulacrul
(mesaj trimis de Dalomeea în data de 20.06.2015, 01:15)
Simulacrul care izbuteste sã acapareze într-o proportie uriasã realul începe sã genereze modele de real fãrã origine si realitate. Simulacrul construieste hiperrealul. [Odatã elaboratã, harta lui Borges începe sã pretindã realului sã-i corespundã, sã i se supunã. Simulacrul este cartografierea inversã a realului.]
4.1. (Jean Cassou) (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de silvia în data de 20.06.2015, 17:00)
„Visarea lui Borges, visul creator al lui Borges, nu s-a fixat niciodata la o constructie, n-a creat un loc unde sa locuiasca, un imperiu in care sa domneasca. Geniu sistematic, geniul lui Borges nu se inchide niciodata intr-un singur sistem. Cu o diabolica verva neobosita, el sistematizeaza incontinuu si in toate sensurile, in asa fel incit nu opune sistemului nostru un contrasistem, ceea ce inca am mai putea sa concepem, ci o uluitoare varietate de posibile sisteme care n-ar putea...
4.2. Maurice Nadeau (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de penelope în data de 20.06.2015, 17:09)
„Pentru ca e o lume a insolitului si a imaginarului, lumea lui Borges nu are miracole. Spiritul le neglijeaza, repudiindu-le chiar, ca pe orice solutie comoda. Lui ii trebuie, oricit de departe s-ar duce, sa inteleaga si sa integreze. Totul se petrece, de fapt, intr-un spirit care umple cochilia evenimentului, a faptului adeverit, a citatiei livresti, a intrigii politiste, a viziunii filozofice sau metafizice, a descoperirii stiintifice, parca pentru a incerca legile straniei...
4.3. Rusia- imperiu imploziv (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de salomeea în data de 20.06.2015, 17:56)
În opera lui Borges existã o alegorie a simulãrii sub forma unei hãrti a imperiului la scara 1:1. [Asadar, pretentia oricãrui simulacru este sã acopere realitatea în proportie de 100%].
Puterea, asemeni monedei, limbajului, teoriilor, este supusã unor cotatii. Puterea actualã nu mai este politicã, pentru cã este în primul rând o marfã, ea se produce si se consumã în masã.
4.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.06.2015, 17:57)
Modelul spatial si modelul nuclear nu au finalitate proprie. Ele sunt modele de simulare, vectori ai unui control planetar.
4.5. Rusia -simulacrul impreriului (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Salomeea în data de 20.06.2015, 18:28)
Povestirea lui Borges despre harta care continea fiecare detaliu al unui imperiu si se ajunge astfel sa inlocuiasca imperiul – un simulacru hiperreal al imperiului ceea ce va duce la implozia lui.
5. Minunata lume noua
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 21.06.2015, 15:25)
Farmecul discret al anti-americanismului si lucratura rusa au facut ca de la Golful Finlandei la Bosfor sa se umple pamintul de "hoardele" yankee, in minunatele lor nave zburatoare si plutitoare.
5.1. comentariul 3 este un fals al unei clone (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 26.06.2015, 18:46)
Se va sterge comentariul numarul 3 care este un fals al unei clone. Nu ma reprezinta.Ideile mele sunt diferite insa nu am nici o idee la acest articol care trebuie comentat totusi.