FAţĂ DE ACEEAşI PERIOADĂ A ANULUI TRECUT, Numărul paşapoartelor a crescut cu 19% în primele şapte luni ale anului

George Forcoş
Miscellanea / 3 august 2016

În primele 7 luni ale anului, s-au eliberat cu 19% mai multe paşapoarte şi cu 17% mai multe permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, informează MAI prin intermediul unui comunicat de presă.

Astfel, în perioada ianuarie - iulie 2016, serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple au emis, la nivel naţional, 671.039 de paşapoarte.

Media zilnică a numărului de cereri pentru eliberarea acestor documente a înregistrat o creştere constantă în ultimele luni.

Potrivit MAI, în comparaţie cu luna aprilie, în luna mai a fost înregistrată o creştere cu 29% (4.852), în luna iunie cu 53% (6.013) şi în luna iulie cu 76% (6.931). În prima zi din luna august au fost depuse aproape 7.300 de cereri.

La ghişeele Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Bucureşti au fost înregistrate zilnic, în medie, 1.100 de cereri pentru eliberarea de paşapoarte, comparativ cu media de 500 primite zilnic în lunile precedente. Totodată, faţă de luna iulie a anului trecut, s-a înregistrat o creştere a numărului de cereri de 12%.

Acelaşi trend ascendent s-a menţinut şi în ceea ce priveşte activitatea serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care, în perioada ianuarie-iulie 2016, au eliberat 1.328.788 de permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii, constatându-se o creştere cu 17%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (1.139.347).

În medie, în luna aprilie 2016, au fost eliberate 9.120 documente zilnic, în mai 9.172, în iunie 9.336, iar în iulie 9.981. În primele două zile din luna august media zilnică a fost de 10.390.

În luna iulie a acestui an, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti, au fost înregistrate 54.044 cereri (certificate de înmatriculare, permise de conducere, radieri, autorizaţii provizorii, examinări, numere la rând, numere preferenţiale), comparativ cu aproximativ 47.700 de cereri, în medie, în lunile martie şi aprilie.

MAI precizează că pentru reducerea timpului de aşteptare, la nivelul serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de solicitări, a fost prelungit programul de lucru cu publicul şi ca măsură suplimentară a fost dezvoltată procedura de programare on-line pentru depunerea cererilor de eliberare a paşapoartelor simple la sediile serviciilor publice comunitare din judeţele Bacău, Cluj, Iaşi, Timiş, Vaslui şi municipiul Bucureşti (în două locaţii).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb