FAŢĂ DE PRIMELE CINCI LUNI ALE ANULUI 2016, Cifra de afaceri a CE Oltenia a crescut cu 30%, în primele cinci luni din 2017

A.I.
Piaţa de Capital / 12 iunie 2017

Cifra de afaceri a CE Oltenia a crescut cu 30%, în primele cinci luni din 2017

În primele cinci luni ale anului curent, CE Oltenia a urmat o direcţie ascendentă faţă de intervalul similar al anului trecut.

În această perioada, CE Oltenia a funcţionat cu o medie de opt grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piaţa de energie şi de circa 30% din serviciile de sistem necesare la nivel naţional.

Comparativ cu primele cinci luni ale anului 2016, în Sistemul Energetic Naţional a fost necesar mai mult carbune în perioada similară a anului 2017. Astfel, la nivelul CE Oltenia s-a înregistrat o creştere a producţiei de cărbune cu 20% şi a cantităţii de energie produse cu 25%.

În acelaşi timp, deciziile de management implementate au condus la scăderea costurilor de producţie cu aproximativ 9% pentru un MWh si cu aproximativ 13% pentru tona de carbune.

Această evoluţie a determinat o creştere a cifrei de afaceri în primele cinci luni din anul 2017 cu circa 30% faţă de primele cinci luni ale anului 2016 si un salt estimat al profitului brut de la minus 20 milioane de lei, la plus 260 mil lei.

Programul investiţional prevăzut pentru perioada la care facem referire a fost respectat, fiind în derulare investiţii majore pentru reabilitarea grupurilor energetice nr. 5 de la Rovinari si nr. 7 de la Turceni, amenajarea noului depozit de carbune de la Roşia care va răspunde tuturor cerinţelor de mediu, precum şi modernizarea şi reparaţia capitală a unui excavator de la Lupoaia.

De asemenea, a fost demarată procedura de implementare a instalaţiilor de denoxare la trei grupuri energetice potrivit termenelor de conformare şi au fost depuse documentaţiile necesare pentru reabilitarea şi modernizarea grupul energetic nr. 3 de la Turceni cu posibilitate de finanţare din Planul Naţional de Investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb