Adrian Iuraşcu, prim-vicepreşedintele partidului Forţa Civică (FC), a criticat, în cadrul conferinţei de presă de astăzi, modificările propuse de Guvern la Legea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi la Legea restituirii proprietăţilor confiscate în timpul regimului comunist.
Domnia sa a menţionat consideră "un abuz" modificarea Legii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), se precizează într-un comunicat de presă remis redacţiei. Iuraşcu explică: "Această lege a fost mutilată, din nou, pentru a nu ştiu câtă oară. Camera Deputaţilor a adoptat, prin procedura tacită, o modificare propusă de 13 parlamentari PSD şi unul PPDD, astfel încât numai persoanele care au dat informaţii în scris sunt considerate colaboratori ai fostei Securităţi. FORŢA CIVICĂ condamnă această prevedere pe care o consideră un abuz şi o încercare a actualei puteri de a restrânge cât mai mult prerogativele CNSAS, o instituţie care incomodează tot mai mulţi USL-işti".