Fed a majorat dobânda pentru a treia oară în ultimele şase luni

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 iunie 2017

Fed a majorat dobânda pentru a treia oară în ultimele şase luni

Banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) a decis, miercuri, să majoreze la un interval cuprins între 1% şi 1,25% dobânda de politică monetară, considerând că expansiunea economică este solidă, iar situaţia de pe piaţa muncii este stabilă.

Fed a făcut, astfel, încă un pas în procesul de înăsprire a politicii sale. Următoarea reuniune de politică monetară este programată să aibă loc în 25-26 iulie.

Majorarea costului creditului din SUA în reuniunea de miercuri a fost a treia din ultimele şase luni. Comitetul de politică monetară din cadrul Fed (FOMC) şi-a menţinut estimările privind o nouă creştere a dobânzii în 2017 şi trei majorări în 2018.

FMOC a precizat: "Riscurile pe termen scurt la adresa perspectivelor economiei SUA par echilibrate, dar noi monitorizăm atent evoluţia inflaţiei".

Potrivit datelor publicate recent de Departamentul american al Muncii, rata şomajului din SUA a scăzut la 4,3% în mai, cel mai redus nivel din ultimii 16 ani. Dar, în acelaşi timp, inflaţia de bază a urcat la numai 1,5%, în timp ce ţinta de inflaţie a Fed este de 2%.

În aceste condiţii, Fed şi-a revizuit estimările privind inflaţia la 1,7% până la sfârşitul acestui an, de la 1,9%, cât preconiza în martie. Pentru 2018 şi 2019 Fed şi-a menţinut prognoza de inflaţie la 2%.

Previziunile pentru creşterea economiei SUA în acest an au fost îmbunătăţite uşor, de la 2,1% la 2,2%, în timp ce rata şomajului ar urma să scadă la 4,3% anul acesta şi la 4,2% anul viitor.

PIB-ul SUA a înregistrat o creştere de 1,2% în perioada ianuarie-martie 2017, în ritm anual, după un avans de 2,1% în trimestrul al patrulea din 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb