Fed-ul a dat, pe piaţă s-au evaporat, Fed-ul fie lăudat!

Cotidianul Financial Times a scris, la sfârşitul săptămânii trecute, că "băncile centrale au vândut volume record din obligaţiunile americane", pe fondul perspectivelor de temperare a programului de relaxare cantitativă.

Conform datelor de la Federal Reserve, valoarea totală a portofoliilor de obligaţiuni guvernamentale americane deţinute de băncile centrale a scăzut cu 32,35 miliarde de dolari în săptămâna încheiată la 26 iunie 2013 (vezi grafic).

Precedentul record al ieşirilor a fost de 23,96 miliarde de dolari, în săptămâna încheiată la 15 august 2007. Analiştii citaţi de FT arată că o posibilă explicaţie este reprezentată de problemele cu care se confruntă băncile centrale din economiile emergente, forţate să vândă obligaţiunile americane pentru finanţarea intervenţiilor de pe piaţa valutară.

Conform datelor de la Federal Reserve, valoarea titlurilor financiare pe termen lung emise în Statele Unite şi deţinute în custodie de către Federal Reserve Bank of New York în numele BNR a fost de 5,486 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie 2013. Din această valoare, 212 milioane de dolari reprezintă alocarea în obligaţiuni emise de companii, iar 5,135 miliarde de dolari în titluri de stat americane. Ultimele date de la Trezoreria SUA arată că BNR a vândut, în aprilie 2013, obligaţiuni guvernamentale americane în valoare de 125 de milioane de dolari.

Creşterea randamentelor a afectat însă şi valoarea portofoliilor private de obligaţiuni. Criteriile de performanţă sau apelurile în marjă au condus, în aceeaşi săptămână încheiată la 26 iunie 2013, la ieşiri nete de circa 23 de miliarde de dolari din fondurile de obligaţiuni, conform datelor de la EPFR Global citate de Financial Times.

Ieşirile din fondurile de obligaţiuni emise pe pieţele emergente au înregistrat, de asemenea, un nou record, de 5,3 miliarde de dolari.

Datele de la Investment Company Institute arată că ieşirile nete din fondurile de obligaţiuni din SUA au fost de 32,35 miliarde de dolari în primele trei săptămâni din iunie 2013, în condiţiile în care precedentul record negativ, de 41,277 miliarde de dolari, s-a înregistrat în august 2008.

Foarte îngrijorătoare este, însă, corelaţia pozitivă care a început să se manifeste între acţiuni şi obligaţiuni. Vânzările de obligaţiuni au fost însoţite, în ultima lună, de vânzările semnificative din fondurile de investiţii orientate către acţiuni, după cum arată tot datele de la EPFR Global. Astfel, în ultimele cinci săptămâni, ieşirile cumulate din fondurile de acţiuni au fost de peste 22 de miliarde de dolari.

Dacă banii nu se mai duc în obligaţiuni şi nici în acţiuni, atunci unde se duc? Nu se duc nicăieri, se evaporă! Pe site-ul său Market Ticker, investitorul şi antreprenorul Karl Denninger ne oferă o scurtă explicaţie a corelaţiei pozitive dintre piaţa obligaţiunilor şi cea a acţiunilor: "ceea ce a fost «investit» nu a fost, de fapt, capital, ci credit tipărit, iar tipărirea nici măcar nu a fost făcută de Fed". Denninger se referă, bineînţeles, la efectele teribile ale tranzacţionării în marjă, în condiţiile în care dobânzile au început să crească accelerat, pe fondul incertitudinii privind următorii paşi ai Federal Reserve.

Opinia sa este la fel de tranşantă şi în privinţa dezbaterilor aprinse din jurul posibilei temperări a relaxării cantitative. "Fed-ul încearcă să ne convingă că, de fapt, nu s-a pronunţat pentru temperarea relaxării cantitative, dar aceasta este o minciună, pentru că Fed-ul trebuie să oprească relaxarea cantitativă", scrie Denninger. El este convins că "problema nu se pune în termenii dorinţei de a ieşi din QE, ci în termeni de forţare a ieşirii", deoarece "guvernul nu se poate extinde permanent cu o rată care o depăşeşte pe cea a creşterii economice".

Pentru cei care privesc tipărirea nelimitată drept cale sigură a ieşirii din criză, ultima şedinţă de politică monetară a Federal Reserve nu aduce veşti prea bune. În cadrul conferinţei de presă care i-a urmat, un reporter a deviat de la linia întrebărilor cuminţi şi a încercat să afle "cum se reconciliază creşterea rapidă a randamentelor obligaţiunilor guvernamentale cu viziunea băncii centrale, în opinia căreia stocul activelor deţinute este cel care influenţează dobânzile, şi nu fluxul cumpărărilor sau vânzărilor".

Ce a răspuns Ben Bernanke? "Ei bine, am fost puţin derutaţi de acest fenomen. A fost mai mare decât poate fi explicat", a precizat preşedintele Federal Reserve, care s-a hazardat să afirme că "un anumit optimism privind evoluţia economiei ar putea fi un alt factor pentru explicarea creşterii dobânzilor".

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale de 10 ani ale SUA a crescut cu 16,4% de la începutul lunii iunie 2013, până la 2,48%, iar de la începutul lunii mai creşterea a fost de 51,2%. În ultimele două luni, avansul randamentului obligaţiunilor de 5 ani a fost şi mai impresionant, de 112,3%.

Această evoluţie pare să infirme puternic cadrul teoretic al intervenţiei Fed-ului pentru influenţarea dobânzilor, care are ca punct central valoarea obligaţiunilor guvernamentale americane deţinute în bilanţ şi nu a intrărilor sau ieşirilor dintr-o anumită perioadă. În aceste condiţii, oare cât va mai rezista încrederea pieţelor în afirmaţia "Fed-ul ştie ce face pentru scoaterea economiei din criză"?

Oficialii de rang înalt ai băncii centrale americane au lansat, în ultima săptămână, o ofensivă puternică pentru repararea "stricăciunilor" provocate de declaraţiile lui Bernanke. Bloomberg scria recent că "oficialii Fed-ului şi-au intensificat eforturile în scopul temperării creşterii dobânzilor". Cum? Tot prin declaraţii.

În majoritatea cazurilor, membri ai conducerii centrale sau preşedinţi ai băncilor regionale din cadrul Federal Reserve au precizat că datele macroeconomice vor indica momentul oportun pentru retragerea treptată a programului de relaxare cantitativă, iar acum nu se pune o astfel de problemă.

Ultima declaraţie a venit de la William Dudley, preşedintele Federal Reserve Bank of New York, care a precizat că "orice decizie de temperare a relaxării cantitative nu reprezintă şi o retragere a programului de stimulare monetară a economiei", după cum scrie Bloomberg. Cu sau fără nuanţări similare celor oferite de William Dudley, pieţele par să-şi fi pierdut încrederea în miracolul banilor ieftini şi nelimitaţi.

Dacă, în loc să renunţe la programul QE, Fed-ul va anunţa o nouă extindere şi majorare a acestuia, odată cu instalarea înlocuitorului lui Bernanke? Se va ajunge chiar până la un "ultim atac al cavaleriei uşoare"?

La mijlcoul secolului al XIX-lea, în timpul Războiului din Crimeea, cavaleria britanică a atacat liniile inamice, dar a fost prinsă în focul încrucişat la tunurilor ruseşti şi nimicită. Cronicile istorice ne redau declaraţia unui general francez despre acea bătălie: "E magnific ce s-a întâmplat acolo, dar atacul în sine nu poate fi considerat război. Poate fi considerat nebunie".

Se pare că nebunia este singurul lucru care i-a mai rămas şi celei mai puternice bănci centrale din lume.