FEDERAŢIA BANCARĂ DIN FRANŢA ESTIMEAZĂ Băncile franceze vor muta circa 1.000 de posturi din Londra la Paris, după Brexit

A.V.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 iulie 2017

Băncile franceze vor muta circa 1.000 de posturi din Londra la Paris, după Brexit

Băncile din Franţa ar putea muta la Paris aproximativ 1.000 de locuri de muncă aflate în prezent în Londra, ca să îşi păstreze angajaţii în Uniunea Europeană după ce Marea Britanie va ieşi din blocul comunitar (Brexit), anunţă Federaţia Bancară din Franţa.

Organizaţia de lobby a menţionat că a avut o întrunire cu ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, pe care l-a informat că băncile franceze ar alege "în mod natural" Parisul pentru relocarea angajaţilor.

"Circa 1.000 de posturi ar putea fi avute în vedere, ceea ce ar putea avea un impact indirect asupra altor locuri de muncă", a subliniat FBF, menţionând că por fi afectate cel puţin trei locuri de muncă indirecte pentru fiecare loc de muncă direct pierdut.

Luna aceasta, Andrew Bailey, directorul general al Autorităţii de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie (FCA) declara că autorităţile nu ar trebui să dicteze unde să aibă sediul firmele de servicii financiare după Brexit. Acesta a subliniat: "Instituţiile financiare ar trebui să poată lua propriile decizii privind locul în care îşi desfăşoară activitatea, iar autorităţile nu ar trebui să dicteze unde sunt situate firmele de servicii financiare".

Marea Britanie este cea mai mare piaţă de servicii financiare din Uniunea Europeană, iar instituţiile cu sediul în Regatul Unit, îngrijorate că ar putea pierde accesul la piaţa unică europeană după finalizarea Brexitului, iau în calcul mutarea unor operaţiuni şi angajaţi în alte centre financiare europene, precum Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam şi Luxemburg.

În prezent, aproape 30% din tranzacţiile valutare şi aproximativ 30% din întreaga creditare bancară din UE se face prin intermediul instituţiilor din City of London.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb