Actualizare 15:40 APTTI: O eventuală decizie eronată a Consiliului Concurenţei va duce la dublarea tarifelor practicate de taximetrişti
O amendă dată în acest moment companiilor de taxi nu va face decât să dubleze sau să tripleze preţul practicat de către transportatori, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (APTTI), în contextul în care o investigaţie a Consiliului Concurenţei începută în 2012 are şanse mari să ducă la amenzi de 1,8 milioane de euro cumulat pentru cele mai mari firme de taxi din Capitală.
"Consiliul Concurenţei, fără nicio probă directă, doar pe baza unor presupuse înţelegeri şi alinieri a preţurilor în domeniul taximetriei va amenda marile dispecerate din Bucureşti, doar ca să justifice cei doi ani de anchetă şi salariile enorme ale reprezentanţilor săi", transmite APTTI.
Potrivit asociaţiei, să amendezi cele mai mari dispecerate de taxi când preţul practicat de ele în momentul de faţă este de 1,39 lei/km minimul posibil ar fi echivalentul unei "crime".
"O amendă dată în acest moment nu va face decât să dubleze, dacă nu să tripleze preţul practicat de către transportatori şi asta doar de dragul de a fi pe placul Consiliului Concurenţei şi a putea plăti eventualele amenzi (pentru cei ce nu ştiu, amenda Consiliului Concurenţei trebuie să fie întâi plătită şi apoi contestată) şi ar echivala cu falimentul acestor firme în domeniul taximetriei", subliniază APTTI.
---
Consiliul Concurenţei (CC) încearcă să impună creşterea tarifelor practicate de taximetrişti şi nu poate face diferenţa între un serviciu de interes comercial şi unul de utilitate publică, precum taximetria, acuză Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.
"Este absurd să consideri că practicarea aceloraşi tarife în contextul plafonării lor printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti este un factor anticoncurenţial, cu atât mai mult cu cât serviciile de utilitate publică se supun altor reguli ce stabilesc că acestea se desfăşoară atunci când un agent economic, dacă ar ţine seama de propriile interese financiare, ar practica un tarif cu mult peste ceea ce societatea poate suporta ca şi cost", consideră FORT.
Federaţia subliniază că, dacă CC insistă să amendeze taximetria pentru presupuse practici anticoncurenţiale, "soluţia pentru taximetrişti rămâne una singură: evaziunea fiscală".
Aducând în discuţie Legea 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, FORT aminteşte că, din 2008-2009, serviciile de transport în regim de taxi au fost constrânse legal la o scădere "drastică" a tarifelor, diminuare "impulsionată de către transportatorii care se vedeau, pe de o parte, supuşi presiunii crescânde de micşorare a numărului de clienţi şi pe de altă parte a tendinţei de migrare către dispeceratele cu tariful cel mai mic stabilit, pentru o siguranţă în continuarea activităţii, dispeceratele cu cel mai mic tarif din piaţă fiind şi cele cu mai multe comenzi".
FORT solicită ca prezenta anchetă a CC să nu vizeze amendarea dispeceratelor şi a transportatorilor ce practică cel mai mic tarif din piaţă, "în caz contrar aceştia fiind constrânşi să-şi dubleze tarifele practicate din cauza posibilei amenzi care ar produce falimentul acestora".
"Solicităm, totodată, Parlamentului României modificarea legii şi eliminarea barierei de intrare în piaţă, respectiv eliminarea dispecerizării obligatorii, acestea fiind două lucruri esenţiale pentru intrarea în normalitate a acestei activităţi şi crearea premiselor unei bune concurenţe, care va duce în final la un raport calitate-preţ corect", conchide FORT.