FELIX TĂTARU:  În aprilie 2011 am încheiat un contract cu PDL Bucureşti, semnat de Udrea, pentru o campanie publicitară

A.I.
Anticorupţie / 1 martie 2017

Felix Tătaru (Sursa foto: captură Youtube)

Felix Tătaru (Sursa foto: captură Youtube)

Judecătorii instanţei supreme l-au audiat, miercuri, la ultimul termen de judecată în dosarul "Gala Bute", pe Felix Tătaru, el arătând în declaraţia de martor că, în aprilie 2011, firma sa a încheiat un contract cu PDL Bucureşti, semnat de Udrea, pentru o campanie publicitară, fiind plătiţi 100.000 de euro în avans şi 50.000 de euro la finalul campaniei.

Procurorul DNA a spus că există o diferenţă semnificativă între actele puse la dispoziţie de Felix Tataru şi cele de la PDL Bucureşti, unde avansul pentru serviciile contractuale este de 205.000 de euro, relatează News.ro.

Felix Tătaru, consultant în campaniile electorale ale lui Klaus Iohannis şi Traian Băsescu, le-a spus judecătorilor că menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală a dosarului "Gala Bute", el precizând că în prezent este acţionar în mai multe companii şi administrator al societăţii GMP Advertising SRL.

Despre contractul încheiat cu PDL Bucureşti, Felix Tătaru a arătat că acesta a fost semnat în aprilie 2011, de Elena Udrea şi de el. El a precizat că pentru serviciile prevăzute în contract s-a plătit un avans de 100.000 de euro, iar la finalul contractului trebuiau plătiţi, în luna iunie 2011, alţi 50.000 de euro, toate plăţile fiind făcute prin transfer bancar.

"A fost o discuţie la începutul contractului pe bugetul alocat serviciilor pe care urma să le prestăm, cu Elena Udrea. (...) Campania publicitară a durat mai puţin decât era planificat şi, la un moment dat, a mai rămas de plată suma de 50.000 de euro. (...) Banii nu i-am primit iniţial şi n-am reuşit să mai discut cu Elena Udrea pentru plata acestora. (...) În opinia mea, campania publicitară nu şi-a atins obiectivul, iar Udrea era supărată şi i-a fost greu să accepte că mai trebuie să plătească această sumă de bani", a spus Felix Tătaru în faţa instanţei.

El a precizat că trebuiau făcute mai multe plăţi, iar pentru că nu a reuşit să primească banii care mai trebuiau achitaţi, i-a sunat pe Tudor Breazu, Ştefan Lungu şi Ana Maria Topoliceanu, pe care i-a rugat să îi transmită Elenei Udrea că sunt probleme cu furnizorii şi trebuie să achite cei 50.000 de euro prevăzuţi în contract.

"La începutul lunii decembrie 2011, pentru că eram presat de furnizori, am încercat să iau legătura cu Udrea şi i-am dat un sms în care am spus că de plata acestor furnizori depinde încheierea contractelor pentru campania electorală a PDL şi este necesară achitarea datoriilor către furnizori, pentru că 2012 era an electoral. (...) Elena Udrea mi-a răspuns la mesaj spunând că este mirată că nu s-a realizat plata şi în câteva zile s-au plătit banii", a precizat Felix Tătaru.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anricorupţie prezent la şedinţa de judecată a vrut să ştie dacă documentaţia pusă la dispoziţia DNA, respectiv contractul şi anexele acestuia, reprezintă actele care sunt şi în posesia PDL Bucureşti, Felix Tătaru răspunzând că anexele nu s-au întors niciodată de la beneficiar semnate, ele fiind trimise la PDL Bucureşti în ziua semnării contractului, adică 1 aprilie 2011.

În acest context, procurorul DNA a arătat că există o diferenţă semnificativă între actele puse la dispoziţie de Felix Tataru şi cele depuse de PDL Bucureşti. Potrivit procurorului, în Anexa 2 de la Felix Tătaru avansul pentru contract este de 100.000 de euro, iar în Anexa 2 de la PDL Bucureşti este trecut un avans de 205.000 de euro.

Unul dintre judecători l-a întrebat pe Felix Tătaru când a fost făcută Anexa 2, Felix Tătaru spunând că nu îşi aminteşte exact.

"V-am spus că acea campanie s-a terminat înainte de vreme, iar iniţial a fost un buget mai mare. În anexele de la noi sunt doar valorile prestaţiei, nu şi bugetele iniţiale. Anexa 3 închide prestarea de servicii, aceea a fost făcută în iunie 2011", a explicat Felix Tătaru.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă miercuri ultimul termen de fond din dosarul "Gala Bute", urmând să fie dată o sentinţă. Decizia instanţei nu va fi definitivă şi va putea fi contestată de inculpaţi şi procurori.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a declarat, la intrarea în sediul instanţei supreme, că că se aşteaptă să fie achitată, pentru că nu crede că poate fi condamnată pe denunţuri mincinoase, neprobate timp de doi ani cu nimic în instanţă.

Dosarul "Gala Bute" a ajuns la instanţa supremă în aprilie 2015. Procurorii îi acuză de fapte de corupţie pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, fostul director al Companiei Naţionale de Investiţii Ana Maria Topoliceanu, fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Gheorghe Nastasia şi omul de afaceri Dragoş Botoroagă.

Printre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată sunt: luare sau dare de mită, abuz în serviciu, complicitate la luare de mită, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cine crede ca Tatar a lucrat pe degeaba in piata victoriei se inseala. Baietii cu imaginatie sunt scumpi si nu lucreaza pe ochi frumoasi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb