Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat astăzi, după deschiderea documentaţiilor de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, că ofertele sunt eligibile, iar dacă preţul de vânzare ar fi fost mai mic, numărul investitorilor interesaţi ar fi fost mai mare, precizează sursele de presă.
"Pentru toate cele trei companii ofertele au fost considerate eligibile. Urmează evaluarea acestora, iar pe 15 ( n.r. mai) se va decide dacă aceste companii sau o parte din ele sunt precalificate pentru etapa a doua", a declarat ministrul.
Documentaţia de participare pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă a fost depusă de compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) şi asocierea dintre Transferoviar Grup (TFG) şi Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria.
"Nu aş putea spune la câţi investitori mă aşteptam. (...) Cu siguranţă, dacă am fi pornit de la un preţ de vânzare mai mic erau mai mulţi investitori. Am dorit pe de o parte ca această companie să nu fie vândută la un preţ scăzut, pentru că o considerăm de o importanţă foarte mare, economică, pentru România şi sper eu, în viitor, pentru întreaga Europă de Est, şi de asemenea, am restricţionat destul de mult accesul la această procedură, pentru că am dorit ca CFR Marfă să nu poată fi cumpărată decât de o companie puternică, cu istoric, care să poată dezvolta în continuare această activitate", a afirmat Fenechiu, întrebat fiind dacă se aştepta la mai mulţi investitori.
Potrivit ministrului, caietul de sarcini a fost cumpărat de patru companii, din care doar cei trei investitori au depus ulterior documentaţia de participare.